Te-am vazut plangand...

Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străin,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară,-
cine Te-a lăsat afară,
cine?

Stând în ceaţa friguroasă,
singur pe cărare,
plânsu-n gene Ţi-ngheţasă,
stând în noaptea friguroasă,
care nu Te-a dus în casă,
care?

Pe căi triste cu noroaie
ai rămas, Străine,
ploaia se vărsa şiroaie
pe căi triste cu noroaie,
cine Te-a lăsat în ploaie,
cine?

Cine Te-a lăsat afară
singur să tânjeşti,
care-i inima avară
care Te-a lăsat afară
şi-a-nchis uşa cu zăvoară?
- Tu eşti!

Doamne-mi recunosc pacatul

si mi-e dorul frant

Numai eu sunt vinovatul

nu e Doamne nimeni altul 

Eu sunt!

Dar de acum pe vesnicie

inima-mi deplina

Ti-o predau Iisuse Tie

Vino-n ea pe vesnicie

Vreau numai a Ta sa fie

Vino,vino!

Traian Dorz

Atat de aproape esti...

 Atât de-aproape eşti de moarte
că nu se poate să nu vezi
ce lungă-i umbra ei spre tine
şi mâna ei spre unde şezi!

Atât de-aproape e-nălţarea
de prăbuşire şi de-abis,
că nu se poate să nu vadă
acel ce are-un ochi deschis!

Atât de-aproape e trufia
de neascultare şi blestem,
că încă de pe tron s-aude
eternul plâns în câţi şi-l gem.

Atât de-aproape-i Judecata
şi iadul, de-orişice păcat
c-ar trebui să fugi cu groză
de tot ce pare necurat.

...Şi Dumnezeu e-atât de-aprope
de tine credinciosul Său,
că fără ştirea Lui nu-i nimeni
s-ating-un fir din capul tău.

Să ai credinţă deci, şi frică,
spre două părţi ai drum deschis:
şi mergi pe-o punte-atât de-ngustă
între Infern şi Paradis.


Traian Dorz

Un credincios nu poate

 Un credincios nu poate minte
dacă rămâne credincios
sau, dacă poate, el se rupe
pentru minciună de Hristos.

Un tată ce-și iubește fiii
nu-i poate despărți de Cer
sau dacă poate nu e tată
ci-i un călău și-un temnicer.

O mama nu-și ucide fiul
nici dacă-ar fi să moară ea
sau dacă-l poate, nu e mamă
ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-și lasă turma
la lupi, privind nepăsător
sau dac-o lasă e-un netrebnic
și-un ucigaș, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-și lasă frații
cu care l-a unit Hristos
ori dacă-i lasă n-a fost frate
ci vânzător și mincinos.

Acel ce pierde doar el singur
va fi de-o vină pedepsit
un tată și-un păstor și-o mamă
au însă vina înmiit.

Traian Dorz

Invata de la toate

Invata de la apa sa ai statornic drum,
 Invata de la flacari ca toate-s numai scrum,
 Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi

Invata de la soare cum trebuie s-apui,
 Invata de la piatra cat trebuie sa spui,
 Invata de la vantul ce-adie pe poteci,
cat trebuie prin lume de linistit sa treci

Invata de la toate ca toate sunt surori,
 Sa treci frumos prin viata, sa poti frumos sa mori.
 Invata de la vieme ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei
 Invata de la greier, cand singur esti, sa canti,
 Invata de la luna sa nu te inspaimanti

Invata de la pasari sa fii mai mult un zbor,
Invata de la toate ca totu-i trecator
Ia seama, fiu al jerfei, prin lumea care treci
 Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci! 

Traian Dorz

Cum sa poti hrani pe altii

Cum să poţi hrăni pe alţii
când tu însuţi pieri flămând,
căci în duh şi-n rugăciune
n-ai mai fost de nu ştiu când?

Cum să poţi să-mbraci pe alţii
când eşti gol şi stai sărac,
căci în leneviri şi-n patimi
toate simţurile-ţi zac?

Cum să poţi trezi credinţa
când tu dormi nepăsător
cum să-nvii virtuţi în alţii
când în tine toate mor?

Cum să mântuieşti pe alţii
când tu însuţi zaci pierdut?
— O, decât aşa, mai bine
nici să nu te fi născut.

Scoală, nu mai sta, priveşte
de la tine-n sus şi-n jos,
n-aştepta să te trezească
Judecata lui Hristos!

Şi-ţi adu plângând aminte
cum erai şi ce-ai rămas —
nu-ţi întârzia trezirea
până-n tristul morţii ceas!


Traian Dorz

"Cei care nu urmăresc mântuirea cum trebuie se întunecă la minte, iar darul lui Dumnezeu îi părăseşte şi din pricina trândăviei, căci nu se mai roagă, nu se mai înfricoşează de păcate, nu mai lucrează fapte bune şi aşa, încet, încet, merg tot spre rău.

Să fim cu luare aminte să nu cădem în lenevirea sufletului care este mult mai grea decât a trupului. Când sufletul stă indiferent în faţa binelui şi a răului şi când nu mai încearcă nimic, nici de frica de Dumnezeu, nici de frica iadului, acest suflet bolnav de lenevire e în pericolul cel mai mare. Omul căzut în lenevire îşi opreşte puterile ca să nu fie puse la lucru, îşi închide ochii în faţa luminii ca să nu vadă. Atunci sufletul se stinge, ca şi cum s-ar asfixia de o adevărată sinucidere."

Ce tainic te-nconjoara Domnul

Ce tainic te-nconjoară Domnul
cu binefacerile Sale
în dulci chemări, în noi îndemnuri
spre ţinta mântuirii tale.

Tu nu-nţelegi cum vine gândul
ce-ţi luminează o cărare
nici cum îţi izvoreşte-ndemnul
cu năzuinţa sfinţitoare.

De unde-i setea rugăciunii
şi uşurarea ce-i urmează,
şi cine taina-ţi limpezeşte
şi cine teama-ţi luminează

De unde-ţi vine mulţumirea
când ai învins în vreo ispită,
şi cine-nlătură-ndoiala
din noaptea ta neliniştită...

Tu nu-nţelegi, dar după toate
e harul Lui ce te-nconjoară
şi care-n toate-aceste-ndemnuri
lumină inimii-ţi coboară.

Când simţi blândeţea lor tăcută
cum te-nveşmântă şi-ncălzeşte
— Lui Dumnezeu, Lui Singur numai
înlăcrimat Îi mulţumeşte!


Traian Dorz

Eu nu stiu Doamne....

Eu nu ştiu Doamne unde încă
îmi vei mai duce paşii mei,
dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde
lumină sfântă pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ştiu că-n Tine biruinţă
şi ocrotire voi avea.

Eu nu ştiu Doamne de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar ştiu că Tu vei fi cu mine
Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu Doamne câte lacrimi
au să-mi mai plângă ochii mei,
dar ştiu că Tu vei fi-alinare
şi mângăiere pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ştiu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin Calvarul meu.

Eu nu ştiu Doamne câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare
şi rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi ştiu Doamne viitorul
dar ştiu că e-n Mâna Ta
— ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniştit să-Ţi pot urma.


Traian Dorz

Nu e pierdut cel pacatos ,ci acel care nu simte pacatul

 

„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!” i-a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului.
Să luăm aminte că un adânc înţeles sufletesc este în această cădere! Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui. Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne”. Adică „ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta”.

În faţa Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi al mântuirii ce izvorăşte din Jertfa Crucii de pe Golgota. Taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi, ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Doborât de greutatea păcatelor, să cazi la picioarele Celui Răstignit… Să cazi plângând la poala Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!”

Părintele Iosif Trifa 

Maica Domnului - cea mai minunata floare!

Sfinţii Părinţi ai Bisericii o numesc pe Sfănta Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Florilor, ea fiind floarea cea mai aleasă dintre flori care l-a născut şi purtat în braţe pe Domnul Iisus Hristos. În acatiste şi în rugăciuni noi creştinii ortodocsi o numim pe Maica Domnului Floarea cea maialeasă şi înmiresmată.