Te-am vazut plangand...


Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străin,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară,-
cine Te-a lăsat afară,
cine?

Stând în ceaţa friguroasă,
singur pe cărare,
plânsu-n gene Ţi-ngheţasă,
stând în noaptea friguroasă,
care nu Te-a dus în casă,
care?

Pe căi triste cu noroaie
ai rămas, Străine,
ploaia se vărsa şiroaie
pe căi triste cu noroaie,
cine Te-a lăsat în ploaie,
cine?

Cine Te-a lăsat afară
singur să tânjeşti,
care-i inima avară
care Te-a lăsat afară
şi-a-nchis uşa cu zăvoară?
- Tu eşti!

Doamne-mi recunosc pacatul
si mi-e dorul frant
Numai eu sunt vinovatul
nu e Doamne nimeni altul 
Eu sunt!

Dar de acum pe vesnicie
inima-mi deplina
Ti-o predau Iisuse Tie
Vino-n ea pe vesnicie
Vreau numai a Ta sa fie
Vino,vino!

Traian Dorz



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu