Despre spovedanie

"Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;

Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".

Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

 Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.

Sfantul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste ". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoala, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului."

 sursa text:(http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm)

"Iata Eu stau la usa si bat..."

Mântuitorul, asemenea unui călător ostenit de cale, bate la uşa unui han, pe înserate; însă dacă bagi bine seama, uşa la care El bate nu are mâner ori clanţă pe dinafară, are numai pe dinăuntru. Aceasta arată ceva… Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…

(Avva Selafiil Siberianul)

"Cine este Cel care spune aceste cuvinte? Cine este Cel care „stă şi bate“?… Vreun om sărman şi fără căpătâi? Vreun cerşetor tremurând de frig şi înfometat? Nu! Ci Domnul Iisus bate la uşa inimii noastre. El, Împăratul împăraţilor, Domnul Slavei şi Mântuitorul lumii. Şi de ce stă şi bate, cerând voie pentru intrare? N-are El putere să intre? Ba da, dar El nu vrea să intre cu de-a sila, căci nu este un spărgător de uşi.

El stă şi bate, dar noi ţinem uşa încuiată cu zăvorul iubirii de sine şi al mândriei, cu zăvorul fricii deşarte de a nu ne hotărî pentru Domnul, din pricina lumii şi a prietenilor; cu zăvorul leneviei, ce ne împiedică să ne curăţim casa noastră murdară şi să stricăm lacătul apucăturilor noastre lumeşti şi urâte; cu zăvorul nepăsării şi al îndoielii, ce ne ţine adormiţi pe drojdiile păcatului în care am trăit; şi cu alte fel de fel de zăvoare, lucrate în fierăria iadului de către diavolul – încuietorul de inimi.

Şi noi suferim să stăm închişi în temniţa propriei noastre inimi, în timp ce Iisus Biruitorul şi Salvatorul stă la poarta inimii noastre şi bate, cerând intrare!…

O, netrebnice lacăte şi urâte zăvoare, până când veţi mai sta la porţile sărmanelor inimi?… O, sărmane inimi, până când veţi mai suferi la porţile voastre aceste încuietori păcătoase şi rele?… Până când veţi fi atât de nesimţitoare, încât să-L ţineţi afară pe Domnul vieţii, Împăratul Iisus, Mântuitorul vostru?… Până când?

Domnul S-a înjosit până acolo, că a venit la uşa sărăcăciosului tău bordei şi bate, cerând să intre. Iar tu te-ai mândrit şi L-ai nesocotit o viaţă întreagă. Ţi-a vorbit şi n-ai vrut s-asculţi… Te-a rugat, dar nu L-ai luat în seamă. O, suflete dragă, El mai bate încă o dată. Deschide măcar acum, deschide-I Domnului Iisus, ca să dobândeşti fericirea şi mântuirea cea veşnică.

• :http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/26/dulceata-si-durere-duhovniceasca-de-la-avva-selafiil-siberianul-ii-domnul-nu-impinge-cu-umarul-in-usa-dragul-bunelului/
•   http://www.oasteadomnului.ro/2012/„iata-eu-stau-la-usa-si-bat“           

Lumea aceasta este bolnava si are nevoie de iubire..

"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţă toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutatea tuturor oamenilor…

 Plâng în fiece seara cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească."

(Avva Selafiil Siberianul)

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/22/dulceata-si-durere-duhovniceasca-de-la-avva-selafiil-lumea-aceasta-e-bolnava-si-are-nevoie-de-iubire/

"Si vrajmasii omului vor fi casnicii lui ..."

"Până ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iar acum, dintr-o dată, eşti în casa ta ca în mijlocul unei tabere duşmane. Mai înainte vreme te îmbătai, şi fumai, şi mai furai câte puţin, şi înjurai, şi trândăveai în zilele lucrătoare, şi făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu şi a lumii cinstite. Şi totuşi, atunci erai drag tuturor din casă. Iar acum, când ai apucat-o pe calea dreptăţii, cinstei şi rugăciunii, acum toţi au tăbărât asupra ta ca un roi de viespi.

Bucură-te, frate, de o sută de ori bucură-te! Oare nu vezi că în casa voastră se joacă drama Evangheliei? „in aceeaşi casă unde până acum se flecărea despre impozit şi sărăcie şi hoţi şi tăinuitori şi judecători, în aceeaşi casă au început să se împlinească prorociile evanghelice. Casa voastră s-a înălţat până la ceruri, s-a făcut scenă a dramei evanghelice, a făcut legătura cu timpurile apostolilor şi mucenicilor. Istoria Bisericii creştine se desfăşoară, la scară mică, în casa voastră. Iată prorociile lui Hristos, care s-au împlinit de nenumărate ori pe această planetă pământească şi care încep acum a se împlini şi în casa voastră:

Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22).

Şi vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui (10, 36). Fericiţi sunteţi care plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii, şi când vă vor despărţi pe voi şi vă vor ocări, şi vor scoate numele vostru ca un rău pentru Fiul Omului (Luca 6, 21). Amin, amin grăiesc vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; şi voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce (Ioan 16, 20).

Ce poate fi mai desluşit decât aceste prorocii? Iată, ele se împlinesc şi astăzi, lângă căminul tău, asupra ta. Ca atare, primeşte toate ocările ca pe nişte decoraţii. Să ştii că prigonitorii tăi se vor căi; batjocoritorii tăi vor tăcea, şi tu te vei bucura. Astăzi eşti cel din urmă în casa tatălui tău, însă degrabă vei fi cel dintâi. Iar cei care te prigonesc îţi vor sluji. Lucrul acesta e prezis, şi s-a adeverit de mii de ori şi în mii de locuri.
Pace ţie şi binecuvântare de la Domnul!

(Sf. Nicolae Velimirovici - Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

sursa text:Ortodoxia.md

O,cata bucurie atunci cand ne bate Hristos la poarta inimilor!

"Zboară, zboară, tu, puiule de cocor, peste întinderile acestei lumi şi încălzeşte-ţi aripile la Soarele Hristos. Înalţă-ţi cântarea de iubire precum mierla o face dimineaţa în zori, de bucurie ca iată, Hristos e în inima ta. Tu Îl simţi. Tu vorbeşti cu El în rugăciunile tale. Tu te plângi Lui iar El Te mângâie. Tu Ii spui dorurile tale iar El te asculta.
Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept.

O, de-ai şti cat de mult te iubeşte Maica Domnului. Fiecare gând frumos al tău este o floare dăruită Maicii Domnului. Fiecare osteneala ce o faci este un surâs al Preacuratei în inima taSă aveţi voi doi, fiii mei, blagoslovenia Preacuratei! Piotr, intr-o lume bolnavă de atâtea răutăţi, unirea intr-un cuget a fraţilor este leacul înaintării mai uşoare pe marea acestei vieţi.

...oricât de mari vor fi ispitele ce vor veni şi oricât de înviforata este marea acestei vieţi, priveşte: peste ape pluteşte Hristos. Peste valurile ce se zbat mugind, lovind corabia sufletului, clătinându-o intr-o parte şi intr-alta, mai-mai să o scufunde, păşeşte lin, uitându-se ţinta în străfundul inimilor noastre, Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului…

Priveşte-l acum mai bine şi întrezăreşte printre ceţuri şi printre stropii aruncaţi orbitor încoace şi încolo de vântul sălbatec, ca mana ta cea slaba şi tremurând, mana ta cea dreapta pe care o socoteşti adesea neputincioasă a se ridica în rugăciune către cer, da, este ţinută cu tărie de către El… Tu nu l-ai văzut pana acum cum s-a apropiat în toiul furtunii de corabia sufletului tău şi te-a prins încetişor dar cu nădejde de mana…
O, inima mea dulce, copilul meu, altfel te scufundai demult şi ai fi pierit…"

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/02/o-cata-bucurie-atunci-cand-ne-bate-hristos-la-poarta-inimilor-din-scrisorile-cuviosului-selafiil-siberianul/

Tine candela inimii aprinsa!

"Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.

Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.

La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.

Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.

Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.

Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.

Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.

De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.

Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.

Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.

Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.

Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!

Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).

Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.

Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

sursa text:Razboi intru Cuvant

Naiv este cel ce crede ca poate urma lui Hristos fara lacrimi

"...Ia o nuca uscata, pune-o sub o presa puternica, si vei vedea cum curge din ea untdelemnul. Ceva asemanator se intampla cu inima noastra atunci cand focul nevazut al cuvantului lui Dumnezeu o parjoleste din toate partile. Impietritu-s-a inima noastra in egoismul ei de fiara si, ce este mai rau, in spasmul mandriei sale. Dar cu adevarat exista un astfel de Foc (cf. Lc. 12:49) in stare sa topeasca pana si metalele cele mai tari, si pietrele.
Plansul duhovnicesc, prin firea sa, este cu totul altul decat plansul sufletesc. El tine de o neintrerupta gandire la Dumnezeu si de o dureroasa intristare pentru despartirea de El. Plansul sufletesc, patimas, ucide trupul, ii stinge vioiciunea, atunci cand cel duhovnicesc curata omul de patimi purtatoare de moarte si prin aceasta il invie pe de-a-ntregul. Prin plans fierbinte se curata mintea noastra de chipuri patimase. Printr-insul se pogoara in sufletul nostru barbatia cea duhovniceasca si omul se pune mai presus de inspaimantari si de frici. Cu cat mai adanc plansul nostru de pocainta, cu atat mai temeinic ne slobozim de un intreg sir de nevoi aparent firesti, de astfel de patimi nimicitoare precum mandria si mania. Inlauntru se salasluieste bucuria, pana atunci necunoscuta, a slobozeniei."

sursa :http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/09/cuviosul-sofronie-de-la-essex-naiv-este-cel-ce-crede-ca-va-putea-urma-lui-hristos-fara-lacrimi/ 

De cate ori vei cadea,scoala-te si te vei mantui!

"Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.
Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta.

''...Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti atata! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine sa se impiedice cei care alearga, dar daca se impiedica sa se ridice si sa continue alergarea. Este nevoie de multa rabdare si de pocainta in fiecare clipa.
Asadar, fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul! Deoarece cu cat intarzii sa ceri iertare, cu atat mai mult dai timp celui rau sa-si intinda radacinile inlauntrul tau. Nu-l lasa sa prinda radacini!

Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba, fa metanie si spune: “Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab”. Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare!

Nu ascunde intristarea in inima ta, deoarece bucuria celui rau este intristarea, deznadejdea, din care se nasc multe si din care se umple de amaraciune sufletul. Cei care are puterea caintei imediat spune: “Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Si astfel alunga intristarea. “Sunt om slab – spune – ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj!

Numai atunci cand vine harul lui Dumnezeu poate omul sa stea pe picioarele sale. Altfel, fara har, mereu se clatina si cade. Curaj si nu te teme deloc!

Ai vazut cat a rabdat in ispita fratele despre care imi scrii? La fel sa faci si tu. Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Lasa deoparte sfaturile nepurtarii de grija si ale lenevirii tale. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de pana acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asa vor trece si acestea, dupa ce isi implinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile ceie vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata cu premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si in nepurtare de grija. Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi.

Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor."

din "Marturii din viata monahala"-Gheron Iosif Isihastul

Adevarata prietenie

"Înainte de pătimirea Sa, Mântuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor la Cina cea de Taină: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că pe toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute" (Ioan 15, 12-15). Iată că Hristos Se numeşte pe Sine prieten al nostru şi arată că prietenia poate merge până la jertfă, aşa cum El a făcut. Hristos nu a lăsat lumii doar nişte cuvinte, ci El Însuşi a trăit deplin sacrificiul, murind pe Cruce pentru mântuirea lumii. Acesta este idealul prieteniei.

 La Cina cea de Taină, Hristos îi numise pe ucenicii Săi prieteni. La puţin timp după aceasta, Apostolul Petru s-a lepădat de Hristos, dar apoi s-a căit de păcatul său şi s-a întors în mijlocul ucenicilor. Prin lepădarea de Învăţătorul, Petru a rupt legătura prieteniei, căci Hristos dăduse măsura prieteniei, spunând: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15, 13). După Înviere, arătându-Se ucenicilor Săi, Hristos îl iartă pe Petru, cerându-i doar iubirea, singura care dă consistenţă unei relaţii."

sursa text:Ziarul Lumina.ro

Priveste mai des in inima ta!

"Nu-ti cruta inima cand este vorba de rugaciune; scoate inima de sub impatimirile care o acopera ca o coaja si inalt-o spre Dumnezeu, si lumineaz-o cu intelegerea limpede, fiindca in ea este intuneric, iar in acest intuneric sunt lighioane carora nu este numar. La rugaciune sa lovesti drept in inima pacatoasa, in neajunsurile ei care sunt deosebit de strigatoare la cer si nesuferite, sa le storci din ea, ca sa zic asa; nu te cruta; varsa pentru ele lacrimi – o sa iasa odata cu lacrimile. Iar daca-ti vei cruta inima, daca nu te vei atinge de ea, toata mizeria asa o sa si ramana, si rugaciunea nu-ti va aduce nici un folos."

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/19/sfantul-ioan-de-kronstadt-†20-dec-priveste-mai-des-in-inima-ta-coboara-te-in-adancul-ei/

De ce plange Maica Domnului?

"Maica Domnului plânge pentru că ştie că ar trebuie să trăim altfel. Fiul ei, Preadulcele ei Fiu, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea L-a văzut bătut, batjocorit, scuipat. Ea L-a văzut suferind pentru noi. Şi tot ea vede cum noi, în loc să mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puţin la Dumnezeu şi la cele cereşti, şi ne lăsăm târâţi de poftele trupeşti.

Cum să ne doară lacrimile Maicii Domnului, când pe noi nu ne interesează nici mântuirea noastră? Noi trăim pentru plăcerile trupeşti, şi nu vrem să ne gândim că aceste plăceri se vor termina în cele din urmă.

Încearcă să ai curajul să o întrebi pe Maica Domnului de ce plânge. Încearcă să fii sincer cu tine însuţi. Îţi vei da seama că o mică parte din lacrimile ei se datorează păcatelor tale. Aşa cum o alta se datorează păcatelor mele.

Să nu ne minţim. Viaţa noastră nu este aşa cum ar vrea Dumnezeu. Poate că te întrebi în ce calitate vorbesc despre asemănarea dintre păcatele mele şi păcatele tale. Nu te cunosc, dar păcatul, orice păcat ar fi, în esenţă este acelaşi: îndepărtarea de voia lui Dumnezeu şi împlinirea voii îngerilor căzuţi.
Maica Domnului plânge, iar creştinii se prefac că nu bagă de seamă. Încearcă să o evite. Nu contează că ea plânge. Fie, zic şi eu. Nu contează. Dar va veni vremea când ne vom da seama cât de mult am greşit faţă de Dumnezeu. Şi vom regreta amarnic faptul că nu am fost mai sinceri cu noi înşine. Şi, atunci când am auzit, când am citit sau chiar am văzut că Maica Domnului plânge, nu am încercat să îi ştergem cu năframa sufletelor noastre măcar o lacrimă. Cea vărsată din pricina vieţii noastre de zi cu zi…"

sursa text:http://www.danionvasile.ro/capitol.php?cap=37 

Cine nu are duhovnic sa-si caute!

"Parintele duhovnicesc este ca un stalp care arata calea, dar pe cale trebuie sa mergi de unul singur. Daca duhovnicul va arata, iar ucenicul sau nu se va misca, atunci nu va ajunge nicaieri, ci asa va putrezi langa acel stalp" (Cuviosul Nicon de la Optina).

Astfel, din rugaciunile zilnice de pomenire nu trebuie sa lipseasca cea pentru parintele duhovnic: "Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele meu, duhovnicul (numele), si imi iarta toate pacatele, prin rugaciunile lui."

Acela care nu are inca un parinte duhovnic, sa il caute, rugandu-se astfel: "Doamne, Tu, care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu, care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de Imparatia Ta" (Sfantul Simeon Noul Teolog).

"Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor razbuna-te cu lacrimi."

"Cand vine o descurajare ori deznadejde atunci trebuie sa facem in felul acesta:sa-i spunem acelui duh:"'Hristos a venit pentru cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu!"
Si pe masura ce duc viata de pocainta Duhul cel Sfant ma va impaciui.Dar prima data ca sa putem simti mila lui Dumnezeu trebuie sa unim pocainta cu smerenia.Atunci nu am dusmanie cu nimeni,nu mai vreau sa aud de nimeni si chiar de aud de cineva,nu vreau sa aud de rautatea cuiva.Si cand aud de bunatatea,bucuria,sporul duhovnicesc al cuiva atunci sufletul meu se bucura,se linisteste.Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea,dragoste si smerenia si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea:"Mi-a zis si am sa-i zic!" atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag.Pentru ca spune un sfant parinte:"De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea nu ma mantuiesc".Sa stiti asta,de un lucru trebuie sa ne pazim:spune un sfant parinte asa:"Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet ,din focul maniei tale se va cere acel suflet".Trebuie sa ne pazim de aceste ispite.Sunt ispite foarte tari,grele care apasa,mustra constiinta noastra.
In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva ,daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti,dar cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.....Un parinte egumen la un schit dupa ce a terminat slujba ,a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis:"Stai putin sa-ti spun ceva."
Si mi-a spus unele necazuri cu unii frati care nu-l ascultau.Si m-a intrebat:"Ce sa fac?Cum sa ma razbun asupra lor?"
Si i-am zis ca am gasit intr-o carte mai veche nu stiu unde ca spune asa:"Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor razbuna-te cu lacrimi."Si daca te razbuni cu lacrimi Duhul Sfant te va ajuta.Pe masura ce te razbuni cu lacrimi Duhul Sfant ii va mustra fara ca tu sa-i mustri prin cuvant.Are mare insemnatate pentru ca poruna lui Dumnezeu este din dragoste ,din dragoste sa-l inveti,din dragoste sa-l ajuti pe celalalt.Nu mai este de folos cum unii parinti,in timpurile de demult puneau la incercari mari pe unii calugari,maici....Era foarte sporita lumea pe timpul acela.Acum in vremea noastra e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti,au diferite rani.Si atunci folosesti mai mult si mai mult mila.Si daca folosesti mila atunci Duhul Sfant te va ajuta,te va impaciui si cuvantul sfintiei voastre va avea putere....pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant ii va mustra ,nu sfintia ta...."

Din cartea "Lupta pentru smerenie si pocaina" -Parintele Proclu Nicau

Nu este mantuire fara Cruce si fara suferinta in aceasta viata!

"Nu este mîntuire fără Cruce şi fără suferinţă în această viaţă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că "prin multe scîrbe ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor".

Tot creştinul care doreşte mîntuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile, scîrbele şi durerile vieţii îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mîntuirea lui. Zice Sfîntul Isaac Sirul: "Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boala curăţă păcatul omului". De aceea este bine ca în toată suferinţa şi întristarea să ne rugăm Preaînduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate şi să ne dea răbdare în necazuri şi supărări, aducîndu-ne aminte că: "Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea curăţire de păcate".

Niciodată în viaţă nu putem răbda cît sîntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Şi nici a răbda nu putem fără mila şi ajutorul Preaînduratului Dumnezeu. De aceea Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Rămîneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămîne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămîneţi în Mine (Ioan 15, 4). Numai cu mila şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfîntul Apostol Pavel care zice: Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte (Filipeni 4, 13).

Cu adevărat toate în Hristos le putem, iar fără El, nimic. De aceea sîntem datori în toată vremea şi locul să cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţă şi nădejde, să aşteptăm aducîndu-ne aminte de cuvîntul care zice: Mîntui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El (Psalm 33, 21). Amin."

http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_duminici/dumin_dupa_inaltarea_sfintei_cruci.html

Acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos

(Parintele Arsenie Boca)

"Întrebat de cineva despre cerşetori, despre ce oameni trebuie miluiţi, părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol, spunea: "Să faceţi milostenie, pomană. Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!... Şi Vlahuţă spune: "Mila e toată Scriptura!". Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: "însutit veţi primi", nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc? Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!" "O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni". Şi-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"... Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip... A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic. Fraţii mei, ţineţi minte: cerşetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit pe cerşetor! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat, şi zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru împărăţia Ta!". Şi are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veţi primi! Vrei să te îmbogăţeşti? Dă tot ce ai! Primeşti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine".

Întrebat de cineva despre cerşetori, despre ce oameni trebuie miluiţi, părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol, spunea: "Să faceţi milostenie, pomană. Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!... Şi Vlahuţă spune: "Mila e toată Scriptura!". Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: "însutit veţi primi", nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc? Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!" "O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni". Şi-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"... Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip... A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic. Fraţii mei, ţineţi minte: cerşetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit pe cerşetor! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat, şi zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru împărăţia Ta!". Şi are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veţi primi! Vrei să te îmbogăţeşti? Dă tot ce ai! Primeşti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine".

(Parintele Arsenie Papacioc)

sursa text:http://www.ziarullumina.ro/print.php?articol=51170 

"Imi pare rau de timpul pierdut!"

"Incotro merge lumea aceasta ,Parinte?

Aaa,fiecare unde vrea!Care la iad,care la rai,cultul e liber.Prin cineva am inteles asa,ca Bunul Dumnezeu nu vrea sa robeasca voia omului.Il lasa sa faca exact ce vrea el.Ca are Sfanta Scrpitura,are Biserica si nu poate zice nimeni:"Doamne ,n-am stiut!'
Nu.Omul e liber ,chiar rau de vrea sa faca nu-i oprit.Dar dupa ce a facut acel rau "cafeaua"[ocara]o ia.N-o ia cand vrea el,iti sta mintea in loc cand o primeste.Dar daca se pocaieste,daca ii pare rau si cauta indreptare,poate sa scape nepedepsit,ca Bunul Dumnezeu e prea bun.Dar atat va spun: cand o sa auziti ca Biserica Ortodoxa a fost robita de alte credinte ,sa stiti,sa nu mai asteptati altceva ,ca este sfarsitul lumii.Unii Parinti asa au spus:Bunul Dumnezeu atata tine Pamantul cat a fi oameni sfinti.Cand nu vor mai fi,grabeste sfarsitul.Anii durerilor au inceput.Asta va spun,au inceput.

Imi pare rau de timpul pierdut ,ca am vazut un Parinte care atunci cand era sa moara si au venit monahii sa-si ia ramas bun de la el, a fost gasit tare mahnit.L-au intrebat:Parinte de ce esti asa mahnit?Te temi de moarte?Nu,le-a raspuns el,acesta-i drumul.Dar imi pare rau de timpul pierdut.Daca il foloseam ,acum aveam o bucurie si o multumire in suflet.
Mi-a ramas in minte problema asta cu timpul pierdut."

din cartea " Lupta pentru smerenie si pocaina" -Parintele Proclu Nicau

Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati...

"Astfel ne cheama la sine Hristos, fagaduind preadulce odihna sufletelor noastre.
Ca si cum ne-ar spune: "O, pacatosi sarmani si osteniti de desertaciunile lumii, destul v-ati obosit impovarandu-va cu ganduri, planuri, nanzuinte si griji si intristari lumesti.
Nicaieri nu veti gasi adevarata odihna si fericire afara de Mine.
Ori incotro v-ati intoarce, nicaieri nu veti afla adevarat folos.
In afara Mea, pretudindeni va va intampina nevoia si raul.
Cautati binele? Tot binele este la Mine si de la Mine vine.
Cautati fericirea? Nu este nicaieri in afara Mea.
Cautati frumusete? Ce este mai frumos decat Mine si in afara de Mine?
Cautati noblete? Cine este mai nobil decat Fiul lui Dumnezeu?
Cautati lucruri inalte? Cine este mai inalt decat Imparatul Cerurilor?
Cautati slava? Cine este mai slavit decat Mine?
Cautati bogatie? La Mine si in mana Mea este toata bogatia cea nestricacioasa.
Cautati intelepciune? Eu sunt Intelepciunea lui Dumnezeu.
Cautati prietenie? Cine este mai placut si mai iubitor decat Mine care mi-am pus sufletul pentru toti?
Cautati ajutor si ocrotire? Cine va va ajuta si va va ocroti, daca nu Eu?
Cautati doctor? Cine va va vindeca daca nu Eu, doctorul sufletelor si al trupurilor?
Cautati desfatare, veselie si bucurie? Cine va va desfata si va va veseli daca nu Eu?
Cautati tihna si pace? Eu sunt pacea si odihna sufletului si nicaieri nu le veti gasi decat numai la Mine.
Doriti lumina? Eu sunt Lumina lumii si oricine imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric.
Vreti sa veniti la Dumnezeu, nu vreti sa va amagiti si sa va rataciti, nu vreti sa muriti si sa traiti in veci. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nu indrazniti sa va apropiati de mine?
De cine poate fi mai lesne sa va apropiati? Pe toti ii chem si ii primesc: veniti la Mine. Va temeti sa cereti? Cine a cerut de la Mine cu credinta si Eu nu i-am dat?
Pacatele va opresc sa veniti la Mine? Eu pentru pacatosi mi-am pus sufletul.
Multimea pacatelor va tulbura? Milostivirea Mea covarseste toate pacatele intregii lumi.
"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi!" .

sursa text:http://parintelemarius.blogspot.com/ 

Viata fara Hristos nu este viata!

“Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să nu trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!“.
“Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor“.

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2008/06/25/hristos-este-totul/ 

Iubiti-L pe Hristos!

"Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc."

"Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva."

"Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

"In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare."

"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."

"Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos."

- Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
- Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
- Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut."

 Parintele Porfirie 

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/02/concentrate-duhovnicesti-de-la-parintele-porfirie-†2-decembrie-1991-hristos-nu-vrea-langa-el-oameni-grosolani-ci-delicati/

Olarul si argila Lui

"O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.

Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: "Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos."
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: "Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: "Nu face asta!","Nu-mi place!" "Lasa-ma in pace," dar el a zambit doar si a spus cu blandete: "Inca nu!"

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. "Opreste!" Ametesc! O sa-mi fie rau!" am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: "Inca nu. "M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. "Ajutor! Scoate-ma de aici!" Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: "Inca nu. "Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista, inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!" Ei, asa este mult mai bine" m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot. mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. "O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat! "EL doar a dat din cap si a spus: "Inca nu!"

Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: "Oare ce are de gand sa-mi mai faca?"

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:"Uita-te la tine. "Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!! El a vorbit bland: "Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine."

Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
 Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

sursa text:Crestin Ortodox.ro