Se afișează postările cu eticheta Poezia sufletului meu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezia sufletului meu. Afișați toate postările

Azi cand anul vechi


Azi când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când anul nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori şi-acuma în genunchi cu umilire
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

...Mulţumiri că şi-n anul ce se duce, Tu Iisuse
ne-ai adus îmbelşugarea bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea mâinii Tale
să putem urca spinoasa, dar slăvită crucii cale;
Mulţumire că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa mâinii Tale mângâiere
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă slava sfintei Tale feţe...

Mulţumiri şi pentru acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cântare;
Mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgie
care ne-a făcut pe urmă, mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă;
C-ai lăsat să ne lovească, palme grele de-ncercare
tocmai ca să poţi pe urmă cu-a Ta dulce alinare
să ne schimbi îndurerarea în slăvită sărbătoare
şi să răsplăteşti puţina noastră umbra de răbdare
cu belşug de fericire şi de binecuvântare;
Noaptea pătimirii noastre s-o faci zi de sărbătoare,

O, şi-acum Iisuse Doamne
pentru anul care vine,
calda noastră rugăciune
o-ndreptăm smeriţi spre Tine —
să-ntăreşti dorinţa noastră de-a rămâne
pân-la moarte
purtători ai Veştii Bune, mai departe,
mai departe
să călcăm mereu pe urma urmei Tale-nsângerate
fericiţi fiind atuncea când răbdăm pentru dreptate.

Iar dacă mărturisirea dragostei şi Jertfei Tale
ar aduce vieţii noastre alte suferinţi pe cale,
Te rugăm atunci
în faţa feţei noastre zbuciumate
să răsai pe-o clipă slava răsplătirii minunate.
Că-i deajuns din strălucirea bucuriei ei o rază
pe-noptarea suferinţii şi durerii să ne cază,
ca nădejdea să ne-nalţe,
să ne poarte, să ne crească,
peste orice-mpotrivire şi cruzime omenească.

Domne, suntem slabi
şi greul doborâne-ar şi ne-ar frânge
pâlpâirea vieţii noastre într-o clipă ni s-ar stinge
dacă mâna Ta cea bună,
dacă grija-Ţi iubitoare
n-ar veghea asupra noastră cu o zilnică-ndurare.
De aceea necurmate rugăciuni-nălţăm spre Tine
şi de a mulţumirii lacrimi inimile noastre-s pline,
căci în ajutorul noastru Te chemăm în orice vreme
când de ziua viitoare inima mereu se teme.

Dincolo de uşa-nchisă a clipitei viitoare
numai singur Tu o Doamne, a cunoaşte eşti în stare;
Numai Tu, căci numai Ţie viitorul se arată
de aceea ni Te cere, Doamne, azi fiinţa toată;
că-n atâtea mii de lipsuri
şi-n atâtea trebuinţe
Tu eşti unica-mpăcare a întregilor dorinţe,
Tu în ziua
şi în anul
şi-n viaţa care vine,
dăruieşte-ni-Te nouă să putem trăi prin Tine.
Ne fi mamă
şi prieten
şi nădejde
şi lumină.
Fiicărui suflet care doar cu Tine se alină
să fii hrană, băutură
şi putere liniştită
fiecăruia în foame
şi în sete, şi-n ispită.

Tu să fii neprihănirea
şi sfinţirea luminoasă
dragostei adânci ce luptă
să-Ţi rămână credincioasă.

Zilnic sufletul ni-l scaldă în al cerurilor ape
să-l simţim în orice seară
lângă Tine mai aproape.
Dă-ne inimii adânca şi curata părtăşie
cu mulţimea celor care Te iubesc în curăţie;
Fă-ne tot mai blânzi, mai darnici,
mai cu milă de oricine,
schimbă-ne mereu, o Doamne,
pân-vom semâna cu Tine...
Numai astfel liniştită poate inima s-aştepte
viitorul cu răsplata judecăţii Tale drepte;
Numai astfel cu-mpăcare poate inima să vina
către noul an
cu zâmbet de încredere senină —
căci când astfel toată viaţa
zi şi noapte-ar fi trăită
ori şi care zi din urmă
ori şi care-i fericită!


Traian Dorz

An nou...


Cu fila cea din calendar
Ce le-a-ncheiat şiragul
S-a dus un an
Şi altul iar
Ne trece astăzi pragul.

O, dacă vrei al tău amar
Să-l schimbi în bucurie
Pe-a vieţii tale calendar
Azi pe Iisus tu-L scrie
Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu
De El în rugăciune:
Ce-ai face Tu în locul meu?
— Şi fă ce crezi c-ar spune.

Când blândul Său Cuvânt ţi-a sta
În suflet şi pe limbă,
Vedea-vei tu cum viaţa ta
Preafericit se schimbă.

De-L vei primi, Sfătuitor,
Prieten de-L vei cere
În greu El fiţi-va ajutor,
În chinuri mângăiere.

Ce fericiţi ţi-ar fi aşa
Şi zilele şi anii
N-ai vrea să schimbi de-ar fi să-ţi dea
Tot aurul, toţi banii...


Traian Dorz

Adevarata bucurie a Nasterii Domnului Iisus Hristos

"Astăzi lucrurile s-au schimbat, cine nu se bucură de Naşterea Domnului? În ce ţară sărbătoarea aceasta nu este o sărbătoare a veseliei?
Aşa este, în toată lumea naşterea Domnului se sărbătoreşte cu multă bucurie. Ne întrebăm, numai, ce fel de bucurie simte lumea?!

Bucurie pentru venirea Domnului în lume ca să ne mântuiască? Ori bucuria că în aceste zile avem parte şi timp mai mult de odihnă, de hrană mai bună şi de petreceri cu tot felul de păcate? Căci, din marea gloată de creştini, câţi petrec cu adevărat zilele acestea creştineşte? Câţi Îl primesc pe Iisus cu o inimă caldă, cu o minte trează, plină de recunoştinţă, cu un suflet iubitor, cu scutecele albe ale dragostei creştineşti. Câţi Îl hulesc la petreceri şi beţiile lor?! Câţi Irozi nu-I stau împotrivă? Vai, ce creştinătate străină de Hristos!
Câţi păcătoşi înveninaţi la inimă stau gata să ia sufletul pruncului, adică acolo unde s-a născut un suflet de creştin care vrea să crească şi să se hrănească din laptele credinţei adevărate! Câţi vrăjmaşi nu ridică satana împotriva acestui suflet căutând să-I omoare din faşă! Câtă tulburare nu face diavolul în câte o casă unde se naşte un creştin!
Ce mari sunt răutăţile şi duşmăniile pornite împotriva credincioşilor adevăraţi, împotriva acestor suflete născute din Cuvântul lui Dumnezeu, din duhul cel de viaţă dătător împotriva acestor creştini! Pentru toate se găseşte loc în casele creştinilor de suprafaţă: pentru pofte, pentru mâncăruri, băuturi, cântece, dansuri, jocuri de noroc, chiote şi înjurături... pentru toate se face loc în inimă. Inimile sunt deschise şi, cu multă bucurie, le primesc pe toate şi pe toţi. Numai pentru Domnul Slavei nu s-a găsit un loc. Domnul Hristos nu este primit. El n-are nici un amestec în inimile creştinilor de formă.

Creştinismul nostru este un creştinism care repetă numai obiceiurile cele trupeşti în mâncăruri şi băuturi, dar, fără Hristos şi Evanghelie. Creştinii noştri se aseamănă cu nişte sticle care au etichete frumoase, dar sunt pline cu apă, care, după un timp, se strică şi grozav s-ar păcăli cineva care ar socoti că în sticla aceea este ce scrie pe ea. Aşa sunt cei mai mulţi, creştini doar cu numele, însă inimile lor sunt pline de gânduri şi porniri vrăjmaşe împotriva lui Hristos şi a Evangheliei Lui. Dacă sunt îndemnaţi să se întoarcă la Dumnezeu, să vină la Sf. Biserică, să se lase de păcate, te iau în râs, poreclindu-te: rătăcit, habotnic, fanatic şi altele. Oamenii nu iubesc pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos care s-a născut în ieslea din Bethleem şi nu vor să creadă în El şi să asculte Cuvântul Lui.
Pe de altă parte, oamenii se vaită de greutăţi, de necazuri, de suferinţă, de lipsă de putere în credinţă şi de mângâiere, iar în faţa morţii tremură îngroziţi. De ce, oare? Pentru că nu au pe Domnul Hristos ca Stăpân şi Mângâietor.

Numai atunci bucuria ta va fi bucurie adevărată şi sfântă, când vei putea să zici: eram rob păcatului şi diavolului, dar Iisus a venit să mă izbăvească. Pentru mine a venit El pe pământ. Pentru mine S-a smerit şi S-a născut în peşteră săracă. Pentru mine a suferit frigul şi zăduful, foamea şi chinurile şi a murit răstignit pe Cruce. Pentru mine a înviat. El este al meu şi eu sunt al Lui.

Dacă ai încredinţarea deplină în aceste lucruri şi duci viaţa ta alături de învăţătura Sa, ai înţeles rostul venirii Mântutorului pe pământ şi atunci te bucuri deplin cu o bucurie sfântă, că El îţi va da bucuria mântuirii, pentru că El este Răsăritul cel de sus, Răsăritul răsăriturilor."

Ierodiacon Visarion Iugulescu
sursa text:http://www.ierodiaconvisarion.ro/predici/5/dupanastere.html

Mama,stii tu oare?


Mamă, ştii tu oare, mamă, datoria ta,
ştii tu cât de sfântă este, dar şi cât de grea;
ştii tu oare ce aşteaptă Dumnezeu să fii
pentru El şi pentru lume între-ai tăi copii?

Mamă, nu-ţi uita datoria ta,
nu-ţi uita răspunsul greu către Dumnezeu!

Mamă, nu uita că fiul care-l ţii la piept
poţi să-l creşti ori un netrebnic, ori un suflet drept,
poţi să creşti din el un înger, ori un ticălos –
pentru asta vei răspunde-n faţa lui Hristos.

Mamă, tremură naintea marelui răspuns,
mamă, pentru Ochiul Veşnic nu-i nimic ascuns,
mamă, roagă-te şi plânge, trage cât de greu,
dar să-ţi creşti copiii numai pentru Dumnezeu.

Mamă, mântuirea ta e naşterea de fii,
dar de fii curaţi şi vrednici pentru cer – să ştii.
Căci de viitorul lumii tu răspunzi mai greu,
mamă, nu-ţi uita răspunsul către Dumnezeu!

Traian Dorz

Nu va inselati


"Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera."

 Autorul poeziei - Traian Dorz


Atat de aproape esti



Atât de-aproape eşti de moarte
că nu se poate să nu vezi
ce lungă-i umbra ei spre tine
şi mâna ei spre unde şezi!

Atât de-aproape e-nălţarea
de prăbuşire şi de-abis,
că nu se poate să nu vadă
acel ce are-un ochi deschis!

Atât de-aproape e trufia
de neascultare şi blestem,
că încă de pe tron s-aude
eternul plâns în câţi şi-l gem.

Atât de-aproape-i Judecata
şi iadul, de-orişice păcat
c-ar trebui să fugi cu groză
de tot ce pare necurat.

...Şi Dumnezeu e-atât de-aprope
de tine credinciosul Său,
că fără ştirea Lui nu-i nimeni
s-ating-un fir din capul tău.

Să ai credinţă deci, şi frică, —
spre două părţi ai drum deschis:
şi mergi pe-o punte-atât de-ngustă
între Infern şi Paradis.


Traian Dorz





Ce mult se-ndreptateste omul




Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

Traian Dorz


Cand spui "femeie"


"Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie.
Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie."
(Parintele Constantin Sarbu )

O,iarta-mi te rog Doamne


O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
 E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

Traian Dorz

De cate ori privit-am Crucea fara sa simt ca-s vinovat


S-a slobozit putere urii
Prin randuiala cea de sus
Și toată răutatea noastră
Se napustește spre Iisus.

Întregul rău aflat în inimi
Este trezit și stimulat
De vina celui fără vina
Pe care-l facem vinovat.

Toată puterea răutăţii
Ce-n inimi parjolea mocnit
Azi și-a gasit justificarea,
Rostul și cesul potrivit.

Tot chinul care'ars launtru
Orgoliul azi se racorește
Lovind, justficand dreptatea
Mândriei care...răstignește.

Dreptatea mândră, azi condamnă
Cu patima cea mai de sus,
Ce-a gasit mintea și orgoliu,
Ca vină Domnului Iisus.

Pacatul lui Adam din mine
De mii de mii de ori sporit
A pretins chinuri crunte,hule
Ca să se simtă mulţumit.

Orgoliul ars în grele chinuri
De Adevăr și de mustrare
A lovit greu și fără milă,
Gasidu-și azi justificare.

Intreagul răutăţii noastre
-Ce încă nu l-am cunoscut-
Și aratat astăzi cruzimea
Cum niciodată n-am crezut.

Tot ce launtric la mustrare
Am motivat si am cârtit
Și am faptuit cu rautate
Iisuse azi Te-a răstignit.

Păcatul meu își cere plată
Și Tu ești astăzi pedepsit
În locul meu și fără de milă
Batjocorit și chinuit.

Iadul lovește cu cruzime
Azi în Iisus, în tot ce-i sfânt
Sperând să pună stăpânire
Pe tot ce mișcă pe pământ.

Întreg veninul răutăţii
Al hulelor și spurcaciunii
Se napustesc lovind în Domnul
Și-l răstignesc în vazul lumii.

Tot ce justifică orgoliul
De mine-a fost justificat
Și tot ce'nduri Doamne Iisuse
E preţul pentru'al meu păcat.

Te văd lovit, scuipat cu silă
Fără sa scoţi nici un cuvânt
Platindu-mi vina și pacatul
Tu care ești cel veșnic sfânt.

Carnea se sfașie lovită
Sub crunte lovituri de bici
Spinii patrund până în oase
Iar Tu, Iisus, nimic nu zici.

Ești pus să duci pe umeri crucea
Batjocorit și îmbrâncit
Scuipat, epuizat de chinuri
Și despuiat și răstignit.

De câte ori privit-am crucea
Fără să simt ca-s vinovat ?
Că de imaginea aceasta
Pe vesnicie sunt legat ?

Că la această cruntă crimă
Sunt martor și faptuitor
C'orice pacat lovește'n tine
Slavitule Mantuitor ?

Că încalcand făgăduinţa
M'am adâncit în nesimţire
Și privesc azi străin și rece
La chinul Tau, la rastignire.

Privim de ani și ani la cruce
Și nu ne mai simţim mustraţi
Nu socotim că e o crimă
De care suntem vinovaţi.

Nu ne'nplinim făgăduinţa
Iisuse și nu Te iubim
Nu îţi simţim chinul pe cruce
Deși de'acesta mulţi vorbim.

Dacă am atârna cu trupul
Noi în piroane rastignit
Ne-am plăti multe din păcate
Și am simţi ce-ai suferit.

Tu ne-ai plătit însă pacatul
Și totusi noi nu Te iubim
Ne-ai dat prin taine mântuirea
Dar oare câti ne spovedim ?

Câţi nu vorbim de sfânta cruce
"Artistic" să ne'admire lumea
Și folosim sfanta credinţă
Spre'a ne'arăta desteptăciunea?

Cânţi nu luptăm ascuns s'aducem
Și noul și emanciparea
Traind artisticul nu taina
Și nesimţindu-ne trădarea.

Si cine azi mai mustră oare
Pe fiii politicieni
Ce și-au uitat făgăduinţa
Pe cei mai mari și pe vicleni ?

Poporul azi re'nvată crezul
Dar cât mai e de'adevarat
Și câţi din cei care ne'nvaţă
Îl au deja emancipat ?

Iisus se chinuie pe cruce
Dar îl iubesc? Îl mai iubim?
Sau doar îl praznuim artistic
Prin ce de Paști sarbătorim?

Nicolae Mirean

Sub o salcie pletoasa


Sub o salcie pletoasa
Maica Sfanta se ruga
Si cu vocea ei duioasa
Catre salcie graia:
Salcie daca ti-e mila
Apleaca-ti crengile-n jos
Sa fac din ele-o cununa
Pentru Fiul meu Iisus
Daca imi cunosti durerea
Si voiesti sa mi-o alini
Da-mi din ramurile tale
O cununa fara spini.
Fiul meu e sus pe cruce
Insangerat si-n mare chin
Si cu ea la El m-as duce
Ca durerea sa-i alin.
Atunci salcia miloasa
Crengile si le-a plecat
Maica a-mpletit cununa
Si s-a dus la Golgota.
Dar iudeii n-o lasara
Cu cununa fara spini,
Ei voiau Iisus sa moara
In dureri si-n mare chin.
De-atunci salcia pletoasa
Nu s-a mai lasat in sus
A ramas, asa, plecata
Ca sa-L planga pe Iisus.
Tot asa si noi crestinii
Capul jos sa ni-l plecam
Si cu inima curata
 Lui Iisus sa ne-nchinam.

Traian Dorz


Prea Curata Maica...


Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!...

Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!...

Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la Tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!

Vasile Militaru

Nu-ti pese de parerea lumii


Nu-ţi pese de părerea lumii
Când vrei să părăseşti ce-i rău,
Căci nimenea din ei nu moare
Nici nu plăteşte-n locul tău.

Nu-ţi pese de mărirea lumii
Pe care-o pierzi pentru Hristos
Mai mare-i, decât orice rege
Chiar cel din urmă credincios.

Nu-ţi pese de ocara celor
Ce râd acum de Dumnezeu
O clipă-i râsul, dar eternă
E ispăşirea lui din greu.

Nu-ţi pese nici de-ameninţare
De orice suferinţi acum
Nu chinul clipei te-ngrozească
Ci chinul veşnicului scrum.

Nu-ţi pese nici de vreo plăcere
Sau loc pe care le jertfeşti
Nu-s bucurii, nici stări pe lume
Ca bucuriile cereşti.

Nu-ţi pese de nimic, nu-ţi pese
Decât de voia lui Hristos
Nu-i slavă ca a Lui nici una
Nici viitor mai luminos.

Traian Dorz

Inca mai este loc la Cruce


Încă mai este loc la cruce
Şi pentru Tine dragul meu
Şi pentru tine la Golgota
Muri Fiul Lui Dumnezeu.

O, vino azi! O, vino azi!
Te cheamă azi o voce dulce
Încă mai este loc la cruce
O, vino azi! O, vino azi!

Acum e anul de-ndurare
Mai este înc-un timp de har
Azi încă poţi primi iertare
Adu-ţi povara la Calvar.

Oare n-auzi tu şoapta-i blândă
Întoarce-te biet păcătos
Să scapi de iad şi de osândă
Te cheamă glasul Lui Hristos.

Cât vei mai sta în nepăsare
Câte-ai făcut nu ţi-e de ajuns
Vor curge iar lacrimi amare
Din ochii blânzi ai Lui Iisus.

O, vino Golgota te-aşteaptă
Aici se iartă vina ta
De-L vei primi cu El odată
Spre ceruri te vei înălţa.


Nu mai e timp de amânare
Grăbeşte-te amicul meu
E poate ultima strigare
Împacă-te cu Dumnezeu.

E poate ultima chemare
E poate chiar salvarea ta
Încă mai este loc la cruce
Şi pentru Tine nu uita.

Traian Dorz

Doamne-n Saptamana asta grea a Patimilor Tale


Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocură, şi ură,
să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,
să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,
măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,
e de-ajuns câţi ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine.

Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,
fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
şi, privindu-Ţi agonia, s-o văd şi pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieşit Tu Fără Moarte,
sfintele mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadă
şi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

Atunci ştiu că şi-n a Doua Fericită Înviere
aş veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,
– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine,
vom fi-alături şi-n Mărire, să împărăţim cu Tine.

de Traian Dorz

E Joi seara...


“(…) Nu dorea, de fapt, să-L trădeze; nu dorea decât bani. Nu s-a păzit pe sine şi nu şi-a răstignit patimile.

Fiecare dintre noi putem fi în aceeaşi situaţie. Trebuie să ne uităm în inimile noastre şi să vedem care dintre patimile noastre îl vor ajuta pe diavol să ne prindă în cârligul său pentru a ne face să-L trădăm pe Hristos. Dacă ne gândim că suntem mai sus decât Iuda – că el a fost un fel de “nebun” şi că noi nu suntem – ne înşelăm amarnic.

Asemeni lui Iuda, fiecare dintre noi avem patimi în inimile noastre. Să le privim. Putem fi prinşi prin iubirea de curăţenie, de corectitudine, de un simţ oarecare al frumuseţii: oricare din micile noastre greşeli de care ne agăţăm poate fi un lucru prin care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să îndreptăţim această stare “logic” – pe premisa patimii noastre. Şi de la acel proces “logic” de gândire putem să-L trădăm pe Hristos, dacă nu ne păzim pe noi înşine şi nu ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, când se iveşte ocazia - când patima începe să lucreze în noi şi începe în mod logic să evolueze de la patimă la trădare – trebuie să ne oprim şi să spunem, “Doamne, ai milă de mine păcătosul!”

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/15/miercurea-ungerii-jertfelnice-si-a-meschinariei-tradatoare  

Cele cinci rani ale lui Iisus


"Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare. Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele.

Două răni în mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre, ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile omeneşti răcite.

Fiul lui Dumnezeu a îngăduit să I se străpungă cu fier mâinile pentru păcatul multelor mâini – al unei păduri de mâini – care au ucis, au furat, au dat foc, au jefuit, au întins curse, au făcut silnicii; şi să I se străpungă picioarele pentru păcatul multor picioare – al unei păduri de picioare – care au umblat spre rău, au rătăcit nevinovăţia, au prigonit dreptatea, au pângărit sfinţenia, au călcat bunătatea; şi să I se străpungă pieptul pentru multele inimi împietrite – un munte de inimi – în care s-a născut toată răutatea şi toată lipsa de Dumnezeu, şi gândurile hulitoare, şi poftele dobitoceşti, şi în care de-a lungul tuturor veacurilor au fost făurite planurile de iad ale fratelui împotriva fratelui, ale vecinului împotriva vecinului, ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu.

Străpunse au fost mâinile lui Iisus – ca mâinile fiecăruia să se curăţească de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus – ca picioarele fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus – ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.

Când cumplitul Cromwell, dictatorul Angliei, a început să ia mănăstirilor averea şi să le închidă, pe pământul Angliei a luat naştere o procesiune zgomotoasă, alcătuită din câteva sute de mii de fiinţe omeneşti, ca semn al nemulţumirii poporului. Înainte erau purtate steaguri cu înscrisul: Cele cinci răni ale lui Iisus, şi se cântau cântece duhovniceşti şi se slujeau slujbe Dumnezeieşti pe câmpuri. Cumplitul dictator s-a înspăimântat foarte şi s-a temut mai mult de acele steaguri decât de orice altceva, şi a murit în silnicia sa.

Cele cinci răni ale lui Iisus să te înveţe, fetiţă, să-ţi pironeşti cele cinci simţuri de Dumnezeul Cel Viu.

Cele cinci răni ale lui Iisus sunt cele cinci izvoare ale sângelui preacurat prin care a fost spălat neamul omenesc, prin care a fost sfinţit pământul. Prin aceste cinci izvoare a curs tot sângele Dreptului, până la ultima picătură. Domnul Cel făcător de minuni, Care a ştiut a înmulţi pâinea şi a hrăni cu cinci pâini 5000 de flămânzi, înmulţeşte neîncetat acest preacurat sânge al Său şi prin el hrăneşte şi adapă din mii de altare multe milioane de credincioşi. Aceasta este Sfânta Împărtăşanie, fiică a Iui Iisus.

În Vinerea Mare lipeşte-te cu sufletul de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sub cruce, ca şi pe tine să te spele sângele de viaţă făcător din cele cinci răni ale lui Iisus.Ca sufletele curăţite şi înviate să poată duminica, dimpreună cu Mironosiţele, striga cu veselie: Hristos a înviat!"

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2012/04/13/vinerea-mare-patimile-lui-hristos-rastignirea/#more-45385 

Cand nu-mi pot plange ochii



Când nu-mi pot plânge ochii
plecaţi la rugăciune,
trimite-mi suferinţa,
Părinte, să mă-mbune!

Când inima uscată
nu vrea să mi se inmoaie,
trimite încercarea
Părinte, să mă-ndoaie.

Când sufletul meu uită
săracul care cere
dă-i foamea şi dă-i setea
mi-l ceartă cu durere.

Când mâinile-mi aleargă
strângând deşertăciune,
Părinte, dă-mi mustrarea
arzând să le-mpreune.

Când buzele-mi prea umblă
cu vorba cea uşoară,
Părinte, dă-le amarul
să-nveţe-a plânge iară!

Căci când mi-ajunge viaţa
nevrednică de Tine
Părinte, doar nuiaua
îmi poate face bine.


Traian Dorz

"A -nviat Mantuitorul..."




"Biruinta lui Hristos este un balsam, balsam de viata datator, pentru toti oamenii, toti cei care au capatat lepra din pacat si din moarte.

Acest balsam îi face pe bolnavi sanatosi si pe cei sanatosi si mai sanatosi.
Acest balsam înviaza mortii si da mai mare tarie vietii celor ce sunt în viata.
Acest balsam întelepteste omul, îl înnobileaza si îl îndumnezeieste; îi sporeste puterea însutit, înmiit si îi înalta cinstirea cu mult deasupra întregii celeilalte naturi, în starea ei de slabiciune, pâna la stralucirea si frumusetea îngerilor si arhanghelilor lui Dumnezeu .

O, balsam preafrumos si datator de viata! Ce mâna nu te-ar lua pe tine? Ce inima nu te-ar pune pe ranile ei? Care gura nu ti-ar cânta cântari de lauda? Care pana nu ar scrie minunile pe care tu le-ai lucrat? Care abac nu ar socoti toate vindecarile pe care tu le-ai facut celor bolnavi si învierile din morti savârsite de tine pâna acum? Care lacrimi nu ar curge spre recunostinta fata de tine?

Atunci, veniti toti fratii mei, care va temeti de moarte. Veniti mai aproape de Hristos Cel Înviat si Cel care Înviaza, si El va va slobozi pe voi din moarte si din frica de moarte.

Veniti, toti cei care traiti sub rusinea pacatelor voastre savârsite în chip deschis sau în ascuns. Apropiati-va de Izvorul de apa vie, care va spala si va curateste si care poate sa faca din vasul cel mai murdar vasul mai alb decât zapada.

Veniti, toti cei care cautati sanatatea, puterea, frumusetea si bucuria. Iata, Hristos Cel înviat este Izvorul tuturor acestora. El va asteapta cu mila si cu dragoste aprinsa, voind ca nici unul sa nu se piarda.

Închinati-va înaintea Lui, în trup si în suflet. Uniti-va cu El cu toata mintea si cu gândurile voastre. Îmbratisati-L din toata inima voastra. Nu aduceti slava înrobitorului, ci Eliberatorului; nu va uniti cu pierzatorul ci cu Mântuitorul; nu îmbratisati pe cel strain ci pe Rudenia voastra cea mai apropiata si pe Prietenul vostru cel mai drag."

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2011/04/23/invierea-lui-hristos-sa-ne-faca-fii-credinciosi-ai-luminii-sale-si-sa-ne-alunge-din-suflete-orice-urma-de-iubire-a-intunericului-cum-sa-petrecem-pastile/ 

Hristos a inviat!


Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

Vasile Militaru