Se afișează postările cu eticheta Rugaciuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rugaciuni. Afișați toate postările

Rugaciune la Nasterea Domnului




"O, Preadulce şi Scump Iisuse, primeşte-ne şi pe noi în preajma staulului Tău şi chiar dacă inimile noastre sunt reci, încălzeşe-le Tu cu dragostea Ta; vino în peştera inimii noastre şi cu căldura dumnezeirii Tale ne vom înfierbânta şi noi şi vom putea birui toate ispitele vieţii acesteia.
Atrage-ne la Tine, Stăpâne, şi deschide inima noastră, ca să putem să Te lăudăm în ceruri, pe Tine, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin!"

Harul deosebit al Sfantului Simeon Izvoratorul de Mir

"...După toate mărturiile de mai sus ajungem la cazul special al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir de la Sfânta Mănăstire Hilandari din Sfântul Munte Athos. Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:
Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.

După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,
Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților."

sursa:http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Sfaturi_duhovnicesti_pentru_familiile_fara_copii

Adresa Manastirii Hilandar-http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/22/copilul-meu-e-de-doua-ori-minune-cum-ne-a-ajutat-sfantul-simeon-de-la-hilandar-sa-dobandim-pe-simona-maria/

Rugaciunea parintilor pentru copii

Doamne, Dumnezeul nostru, cela ce cu intelepciunea Ta ai zidit pe om din tarana si ai suflat lui suflarea de viata si binecuvantandu-l ai zis: cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul; iar la Cana Galileii, prin Unul Nascut Fiul Tau, ai binecuvantat nunta si nasterea de fii, cu multa umilinta rog marea Ta bunatate, ca neincetat sa reversi Harul Tau si sa Te milostivesti si asupra copiilor mei, pe cate Tu ai binevoit sa mi-i daruiesti. Umple-i Doamne pe ei de intelepciune si pricepere. Apara-i de toate cursele vrajmasilor vazuti si nevazuti. Porunceste ingerilor Tai, ca totdeauna sa fie calauzele si povatuitorii lor spre toate faptele cele bune, ca sa Te poata lauda si preaslavi in veci. Amin 

Rugaciunea parintilor pentru copiii lor

Doamne Dumnezeule! Fiii pe care ii am sunt un dar al bunatatii Tale. Tu ai facut a se naste in mine simtamantul care ii face scumpi inimii mele, simtamantul dragostei parintesti.

Tie iti inchin copiii mei, Doamne! Binevoieste a le fi lor Parinte; eu sunt un neputincios muritor si fara de ajutorul tau nu pot face nimic.

Tu Cel Ce dai hrana pasarilor cerului, Cel Ce pazesti floarea ce rasare in mijlocul stancilor, Parinte a toata lumea, binevoieste a ingriji si de copiii mei, ca sa poata fi fericiti si in viata aceasta si in cea viitoare. Ajuta-mi sa cultiv in ei bunatatea si printr-o buna crestere sa ii fac folositori semenilor.

Da-le lor, Doamne, intelepciune, ca sa cunoasca si sa voiasca binele . Da-le lor comorile cele ceresti ale virtutii, ca acestea sunt bogatii nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogatii pamantesti care sunt supuse stricaciunii, ci Te rog sa le dai trupuri sanatoase si iubitoare de osteneala, ca sa poata castiga lupta impotriva relelor vietii. Pazeste inimile lor de orice alunecare pacatoasa si apara nevinovatia lor.

Randuieste, Preabunule Stapane, ca ei sa ajunga prin harul Tau fii credinciosi ai Sfintei noastre Biserici si sa binecuvanteze Numele Tau in veci.

Doamne Dumnezeule, iarta-ma ca nu stiu sa cresc cum se cuvine acesti copii pe care Tu mi i-ai daruit. Iarta-ma, Dumnezeule, iarta-ma! In loc sa invete de la mine numai cele bune, copiii invata si cele rele si fara sa vreau devin prilej de sminteala pentru ei. Degeaba ii sfatuiesc sa faca binele si sa tina poruncile daca ei vad ca eu nu le pazesc. Degeaba ii indemn cu vorbele daca faptele mele nu sunt pe masura.

O, cat sunt de vinovat in fata Ta si a lor! In loc sa Te marturisesc prin faptele mele am facut impotriva. Greu cu adevarat este pentru mine, pacatosul, sa cresc cum trebuie copiii. Cum va creste un copil care nu a vazut in parintii sai pilde de fapte bune?

Iarta-ma, Doamne, iarta-ma! Iarta-i si pe parintii, pe mosii si stramosii mei, pentru toate pacatele pe care le-au savarsit, fiind prin ele pietre de poticnire pentru urmasii lor.

Indrepteaza-ma pe mine, pacatosul, Doamne, sa duc o viata curata ca sa-mi pot indrepta copiii pe calea poruncilor Tale.

Sa vina pacea Ta peste casa noastra, sa vina peste noi mila Ta, ca sa sporim in fapte bune si in tot ce e bineplacut Tie. Ca sa petrecem cealalta vreme a vietii noastre in pocainta si sa dobandim in aceasta viata darul Tau, iar in cealalta fericirea de veci. Pentru rugaciunile Preabinecuvantatei Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Rugaciunea mamei dupa nastere

Multumescu-Ti Tie, Doamne, din adancul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai daruit si pe care Tie Ti-l inchin, dimpreuna cu toata viata mea, intru care ai binevoit. Daruieste-i, Stapane, viata ca sa se nasca din nou, din apa si din Duh, ca fiu al Tau dupa har, in Taina Sfantului Botez. Ajuta-ma, Iubitorule de oameni, sa-l cresc in pace, ca pe un madular binecuvantat al Bisericii Hristosului Tau. Si intreaga noastra familie pazeste-o intru dragostea Ta, daruindu-i toate cele spre trebuinta, dupa marea Ta mila, putere si intelepciune. Ca noi Tie Iti incredintam sufletele si trupurile noastre, Tie ne rugam pentru noi insine, si unii pentru altii, si numele Tau, de viata facatorul, in veci il preamarim: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Rugaciunea femeii inainte de nastere

Marie, Maica Preacurata, ceea ce ai purtat in pantecele tau cel binecuvantat pe Mantuitorul a toata lumea, inconjoara-ma pe mine, pacatoasa, cu dragostea ta de Maica si du rugaciunea mea la Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca sa-mi binecuvanteze pruncul pe care-l port in pantece si sa ma invredniceasca sa-l aduc la lumina in chip firesc si sanatos, intarindu-ma cu puterea dreptei Sale, intru care bine am nadajduit. Amin.

Rugaciune pentru pruncul ce se afla in pantecele mamei

Tu, Cel ce ai zis oamenilor: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul“, binecuvantand nasterea de prunci, arata mila Ta acestui prunc ce se afla in pantecele maicii sale, si ajuta-l sa se nasca la vremea de Tine randuita. Da-i lui, Doamne, crestere fireasca, sanatate si putere. Parinte Ceresc, Care porti de grija pasarilor cerului si infrumusetezi crinii tarinii, poarta de grija si acestui copil care n-a vazut inca lumina soarelui. Tu ai purtat de grija Preacuratei Fecioare care a purtat in pantecele ei Dumnezeiescul Prunc. Nu ne parasi acum nici pe noi, robii Tai, ci ocroteste-l cu harul Tau pe pruncul acesta al nostru si binecuvanteaza nasterea lui dupa multimea milostivirii Tale. Iar mai apoi, luminandu-l cu Sfantul Botez, sa il faci pe el un madular ales al Sfintei Tale Bise rici, ca sa Te laude si sa te binecuvanteze in toata viata lui si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune pentru copilul nou-nascut

Doamne Iisuse Hristoase, Care ne-ai daruit acest copil, randuieste precum stii intrarea lui in randul celor drept-credinciosi care au fost luminati prin Sfantul Botez. Doamne, daruieste-i sa na tate si putere acestui prunc, Tu, Care ai fost crescut cu grija de catre Preasfanta Fecioara. Doamne, sa nu vina peste noi mania Ta si sa nu ingadui ca acest copil sa moara nebotezat. Sa nu sufere acest copil din cauza pacatelor noastre, ci sa vada mila Ta si dragostea Ta de oameni. Ocroteste-l, Doamne, si daruieste-i nasterea cea de Sus prin Sfantul Botez, ca sa devina fiu al Bisericii Tale. Tie ne rugam, Stapane, trimite peste el lumina binecuvantarii ceresti, ca Tu esti Cel ce asculti rugaciunile noastre si Tie Iti multumim si Te slavim in vecii vecilor. Amin

Rugaciunea sotilor care nu au copii

"Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui". Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe femeia mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste de a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!", s-a rugat Tie Tobie, iar Tu i-ai umplut casa de binecuvantare si i-ai daruit copii ca raspuns la cererile sale.

 Doamne, pustii sunt casele fara copii, si triste inimile sotilor care nu au urmasi. Chiar daca nu avem credinta dreptilor, care pentru rugaciunile lor s-au invrednicit sa aiba copii, pentru mila Ta cea nemasurata nu ne lasa, Atotputernice Doamne, ci vezi suspinul inimilor noastre. Umple-ne casa de bucuria pe care o aduc copiii, iar pe noi intareste-ne ca sa ii crestem pe ei cu dragoste si intelepciune in dreapta credinta, spre slava Numelui Tau si a Sfintei Tale Biserici. Amin !"




Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos(Sfantul Isaac Sirul)


            Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste si lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele. Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu, mireasma Trupului Tau, cel de viata factor. Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat, sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe cruce, sa se intinda catre mintea mea, cea trasa in jos de diavoli. Capul Tau pe care l-ai aplecat pe cruce, sa inalte capul meu palmuit de potrivnici. Prea sfintele Tale maini, pironite de necredinciosi pe cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit prea sfanta gura Ta. Fata Ta cea badjocorita cu palmuiri si scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelege. Sufletul Tau, pe care l-ai dat Tatalui cand erai pironit pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa Te caut. Nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor. Nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbinte cu lacrimile dragostei catre Tine. Ci Tu, Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima plina de smerenie, ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta. Caci fara Tine, ma voi instraina de tot binele. Da- mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, care Te-a nascut din sanurile Sale , fara de ani si fara de veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du- ma la pasunea Ta. Numara-ma si pe mine intre oile turmei Tale prea alese. Hraneste- ma impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata, este salasul Tau si se vede in ea stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine, in necazuri si in tot felul de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul, cu harul si cu iubirea Ta de oameni., Mantuitorule Iisuse Hristoase, in vecii vecilor. Amin!

Rugaciunea ceasurilor(zi)


Pentru ceasurile zilei(la fel,cate un stih drept rugaciune pentru fiecare ceas al zilei sau toate laolalta).

Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă.
Doamne, nu mă lăsa pe mine.
Doamne, nu mă duce pe mine în ispită.
Doamne, dă-mi cuget bun.
Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă.
Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele.
Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare.
Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe.
Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica ta în inima mea.
Doamne, învredniceşte-mă să te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac întru toate voia ta.
Doamne, apără-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase.
Doamne, ştiu că faci precum vrei tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul, voia ta.
Că binecuvântat eşti în veci. Amin.

Rugaciune de seara




Rugaciunea ceasurilor(noapte)


Cate un stih drept rugaciune pentru fiecare ora din noapte sau toate laolalta.

"Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc.
Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice.
Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma.
Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita.
Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea.
Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu.
Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun.
Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau.
Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin."

Prea Curata Maica...


Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!...

Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!...

Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la Tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!

Vasile Militaru

Rugaciune catre Maica Domnului


Stăpâna mea preabinecuvântată, folositoarea neamului omenesc, scăparea şi mântuirea celor ce aleargă la tine ! Ştiu cu adevărat că am greşit mult şi te-am mâniat pe tine, preamilostivă Doamnă, şi pe Preabunul Dumnezeu, Care S-a născut cu trup din tine. Am înainte multe chipuri ale celor care, mai înainte de mine, au mâniat bună îndurarea Lui : pe vameşi, pe desfrânate şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora pentru pocăinţa şi mărturisirea lor, li s-a dat iertare de păcate. deci, punând înaintea sufletului meu cel păcătos acele chipuri, care s-au umilit şi uitându-mă la bogata milostivire a lui Dumnezeu, pe care au primit-o, am îndrăznit, şi eu, ticălosul, să alerg cu pocăinţă la milostivirea ta cea bună, o , preamilostivă Stăpână. Dă-mi mână de ajutor şi cere de la Fiul Tău, şi Dumnezeu, iertarea păcatelor mele celor grele. Cred şi mărturisesc că Fiul Tău, pe care L-ai născut, este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Judecătorul viilor şi al morţilor, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cred, iară, şi mărturisesc că eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Aşijderea, eşti izvorul milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi, neîncetată şi puternică mijlocitoare către Dânsul, mult iubitoare a nemului creştinesc şi chezăşuirea pocăinţei mele. Căci, cu adevărat oamenii n-au alt ajutor şi acoperământ, afară de tine, Preamilostivă Doamnă. Nimeni din cei ce au nădăjduit spre tine nu s-a ruşinat şi prin tine îmblânzind pe Dumnezeu, nimeni nu rămâne părăsit. Pentru aceasta rog bunătatea ta cea nemăsurată, deschide uşile milostivirii tale mie, celui ce am rătăcit şi am căzut în noroiul adâncului. Nu te scârbi de mine întinatul. Nu trece cu vederea rugăciunea mea , a păcătosului. Nu mă lăsa pe mine, ticălosul, pe care m-a dus la pierzare răul vrăjmaş. Ci îmblânzeşte spre mine pe Milostivul Dumnezeu, Care S-a născut din tine, ca să-mi ierte păcatele mele cele mari şi să mă izbăvească din pierzania mea. Ca şi eu, cu toţi cei ce au dobândit iertarea, să cânt şi să măresc nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu , Celui născut din tine şi neînfruntată ta folosinţă pentru mine, în viaţa aceasta şi în sfârşitul veacului.

Amin

Rugaciune pentru lume



Doamne Dumnezeule, Cel în Treime slavit si închinat, miluieste cu mila Ta cea fara de sfârsit pe bolnavi, pe vaduve, pe orfani, pe saraci, pe cei întemnitati, pe cei flamânzi, pe cei însetati, pe cei goi, pe cei calatori, pe cei straini, pe cei napastuiti, pe cei ocarâti, pe cei rataciti, pe cei cazuti, pe cei parasiti, pe cei ce Te cauta si pe cei care Te-au gasit, pe cei împietriti, pe cei nepriceputi, pe cei neputinciosi, pe cei uitati, pe cei robiti, pe cei lipsiti de rabdare, pe cei deznadajduiti, pe cei ce plâng, pe cei osteniti, pe cei ce au luat jugul Tau asupra lor, pe cei pierduti, pe cei împovarati, pe cei zdrobiti cu inima, pe cei atacati sau stapâniti de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte si pe cei ce se însanatosesc, pe cei descumpaniti, pe cei aflati în îndoiala, pe cei ce pun acum început bun vietii lor, pe cei legati, pe cei ce se pocaiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împarasi durerile straine, pe cei ce iubesc si pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrazneala în rugaciune, pe cei ce nu se pot ruga, pe cei ispititi, pe cei purtatori de chinuri, pe cei zamisliti în faradelegi si nascuti în pacate, pe cei obositi de mâhnire si întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osânditi, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tai cei tainuiti în mijlocul lumii, pe cei izgoniti, pe parintii fara de copii, pe cei ce duc lupta cea buna, pe cei învrajbiti, pe cei dispretuiti, pe cei ce sunt pe calea înfrânarii, pe cei cotropiti, pe cei asupriti în judecati, pe cei ce sunt cazuti în datorii grele, pe cei ce vin la tine în întâiul si al doisprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei pradati, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neîntelepti, pe cei împovarati de griji si de pacate, pe cei ce-si poarta crucea, pe cei ce se caiesc acum în fata Ta, pe cei ce slabesc în credinta, pe cei încercati, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învata, pe cei suparati de farmece sau cuprinsi de naluciri, pe cei înviforati, pe cei ce înfrunta vremuri de batjocorire a credintei, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din razboaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cânta si Te preaînalta întru toti vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugaciunii si în zi de postire, pe cei saraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei ce flamânzesc si înseteaza de dreptate si pe cei prigoniti pentru dreptate, pe cei pe care nu-i iubeste nimeni, pe cei ce ne iubesc si pe cei ce ne urasc pe noi, pe cei rataciti de la Dreapta Credinta, pe cei ce nu Te-au cunoscut înca.

Asemenea, Doamne, miluieste-i si pe cei care-i cerceteaza si-i miluiesc pe acestia toti. Întareste-i, vindeca-i, ridica-i, ocroteste-i cu puterea Ta, lumineaza-i cu lumina Ta, binecuvinteaza-i si pomeneste-i intru Împaratia Ta, ca sa se slaveasca prin ei Numele Tau cel sfânt.

Miluieste-i, binecuvinteaza-i si-i pomeneste întru Împaratia Ta si pe vrajmasii nostri. Îmbuneaza inima lor, ca sa nu pierim din pricina lor, nici ei din pricina noastra si sa nu rapim prin rautatea noastra prilejul mântuirii lor.

Doamne miluieste-ne, binecuvinteaza-ne si ne mântuieste pe noi, ca a Ta este stapânirea, împaratia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea Ta.

Miluieste- ma Dumnezeule...



Acum ma apropii eu, pacatosul si impovaratul, catre Tine, Stapanul si Dumnezeul meu si nu indraznesc sa ma uit la cer; numai ma uit si graiesc: Da-mi, Doamne, mai inainte ca sa-mi plang faptele mele cu amar.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

O, amar mie, pacatosul, ca sunt ticalos, mai mult decat toti oamenii; pocainta nu este in mine. Ci-mi da mie, Doamne, lacrimi, ca sa plang faptele mele cu amar.

Omule nebun si ticalos, pentru ce-ti pierzi vremea in lene? Gandeste-te la viata ta si te intoarce catre Dumnezeu, ca sa plangi faptele tale cu amar.

Maica lui Dumnezeu Preacurata, cauta spre mine pacatosul si ma izbaveste de lantul vrajmasului, indreptandu-ma pe calea pocaintei, ca sa plang faptele mele cu amar.

autorul poeziei:Traian Dorz