Se afișează postările cu eticheta Sfaturi pentru viata in doi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfaturi pentru viata in doi. Afișați toate postările

Sfaturi pentru sotie


"u încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi şi să îl respecţi.

Căsnicia este o taină constantă dar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului partenerului nostru, şi să îl cunoaştem pe Dumnezeu în biserica căminului nostru.

Acceptă-ţi soţul aşa cum este el, cu slăbiciunile şi particularităţile lui, şi nu aşa cum ai vrea tu să fie. Familia este un teren în care ne antrenăm sufletele şi un pridvor de intrare în Rai.

Încearcă să îţi înţelegi soţul. Nu uita că bărbatul gândeşte cu o logică pură, în timp ce femeia gândeşte cu sentimental, cu inima.

Nu încerca să îţi impui punctul de vedere şi să îţi corectezi soţul. Luptă-te mai bine să te corectezi pe tine însăţi. „Dragostea trăieşte prin armonizarea contrariilor şi prin iertare." Nu te enerva.

Cu credinţă, răbdare şi dragoste, toate greutăţile vieţii sunt biruite.

Cel mai mare duşman al vieţii de familie este egocentrismul. Nu te va salva atacul asupra soţului, ci mai degrabă atacul asupra propriului egocentrism.

Cel mai bun exemplu pentru copii este ca tatăl să o iubească pe mama, mama pe tata, iar copiii să îi vadă pe amândoi rugându-se şi mergând la biserică.

Secretul păcii din familie este să fii capabil să ierţi, să iubeşti şi să respecţi.

Căsătoria este „o mare Taină", care începe în Biserică şi se reînnoieşte prin Spovedanie, prin Sfânta Liturghie şi toate celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe şi ale credinţei trăitoare.

 sursa text :Ortodoxia-md

Sfaturi pentru sot


"Fii tandru!
Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

N-o mustra faţă de alţii!
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.

Părintele Efrem Vatopedinul
sursa text:ortodoxia.md

Cuvant pentru familia crestina


"Intai de toate as dori sa inchei aceste randuri cu un cuvant de folos catre familiile de tineri casatoriti fie ca au copii,fie ca nu au.
Iata ce va spun:Daca diavolul va necajeste prin aprige tulburari si necazuri,ori daca vedeti sotul sau sotia suparata sa stiti ca nu trebuie sa-l luati la rost atunci.Trebuie sa spuneti asa cum am mai spus:"Lasa pe maine,nu ii spune nimic acum.Ii voi spune maine ce am de spus"Doar asa veti reusi sa nu va mai agitati ,sa nu va mai certati,sa fiti mai linistiti si nu veti mai ajunge la suparari pe care multi le cunoasteti mai bine ca mine.
La orice pricina de manie,de cearta spuneti numai atat:'Lasa ii voi spune maine ceea ce am de spus.Insa pana maine voi rabda pentru Dumnezeu.Iar maine de este linistit vom discuta ii voi spune unde a gresit si cine are dreptate."
Foarte bine este sa iertam cat mai des pe toti oamenii.
Fratilor este o vorba dreapta si inteleapta in popor si este bine sa o cunoasteti.Spune ea asa"Mania barbatului nu lucreaza niciodata dreptatea lui Dumnezeu'.Sa stiti ca intr-o familie numai pe masura ce se vor marturisi la duhovnic ,la biserica toti ai casei vor avea pace in casa,iar de nu se vor marturisi acea familie va avea multe cazne.
Spune cineva cu drept cuvant:'O femee inteleapta poate face barbatul bun sau il poate face rau"O femeie inteleapta este accea care duce pe barbat la spovedanie,care poate sa se scoale noaptea la rugaciune alaturi de el,care il poate invata sa nu mai judece gresit pe nimeni si aceea care il poate duce pe barbat la mantuire.
Trebuie insa sa nu ne mai certam cu nimeni,sa nu mai tinem ura in noi si sa iertam pe toata lumea.Nu ne scapam familia de diavol si de ispitele vietii acesteia decat printr-o viata curata,pura ,cu marturisire ,cu pocainta,cu mers la biserica...
Astfel facand veti vedea singuri ce usor veti putea invinge."

din cartea"Lupta pentru smerenie si pocainta" - Parintele Pustnic Proclu Nicau

"Bombardeaza-ti" barbatul cu binecuvantare,nu cu "predici"!


"Ce facem când celălalt nu e credincios?

Ne întoarcem la Hristos. Şi dacă ne întoarcem după căsătorie, cum mă întreba cineva astăzi, şi ne trezim aşa, după o vreme, că ne apucă pe unul să ne ducem la biserică, şi pe celălalt nu îl apucă, ce să facem?
Să nu Îl ducem pe Dumnezeu la celălalt sub formă de predici şi morală, pentru că va fugi! Să Îl ducem pe Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în gândul nostru. Noi să vorbim cu Dumnezeu despre persoana iubită, nu cu persoana iubită despre Dumnezeu. Pentru că dacă el vrea să te ia în braţe şi tu începi să îi spui despre perihoreză, nu va înţelege. Sau dacă îi spui: „Ştii ce frumos a spus azi la Sfânta Liturghie?" – nu va auzi, el aude cum îţi bate ţie inima, el ar vrea să pui capul pe pieptul lui, că aşa ai făcut „până te-a apucat chestia asta".
Ei, dar dacă tu pui capul pe pieptul lui cum făceai până ieri-alaltăieri, înainte de a te duce la Biserică, şi zici: „Doamne, binecuvântează-ne, Doamne, iubeşte-ne! Doamne, pune harul Cununiei în noi! Doamne miluieşte-ne!", să vezi ce o să se întâmple! Să ne rugăm la Dumnezeu şi când mâncăm, şi când ne spălăm, şi când ne iubim bărbatul, şi când facem de mâncare, nu doar când mergem la Liturghie, că aţi văzut că şi atunci ne zboară gândul!
Toate femeile pe care le-am învăţat cum să îşi cucerească bărbaţii cu care sunt căsătorite de mult şi au făcut lucrul acesta au avut un succes teribil. S-au rugat şi şi-au „bombardat" bărbatul cu binecuvântare, în gând: îi binecuvântează perna, aşternutul, mâncarea... Dar dacă zici: „Lua-l-ar, unde-o fi umblând acuma...?", când vine dă de drac în strachină şi se îndrăceşte. Şi tu zici: „Ce l-o fi apucat?" Ei, l-a apucat ăla pe care l-ai pus tu în strachină. Să îl băgăm deci pe Dumnezeu în toate, să transformăm această tandreţe carnală în tandreţe duhovnicească. Duhul Sfânt abia aşteaptă să între în trupul nostru.

Vorbiţi cu Dumnezeu, nu despre Dumnezeu

Apoi sunt femei care vin la mine şi îmi zic: „Maică, nu ştiu ce să fac, bărbatul meu parcă e apucat! Nu ştiu ce să fac, în post nu mă lasă să postesc! Mă lasă să nu mănânc, dar ştiţi dumneavoastră ce nu mă lasă..." „Păi bre, nu poţi să-l duci cu vorba? Zici: Acuşi vin, iubitul meu, mă duc să fac un ceai! Şi când vii el sforăie. Dar dacă îi spui: Lasă-mă în pace, că sunt în post!, dacă îl provoci aşa, nu te lasă până la ziuă".
Sf. Ioan Gură de Aur spune un cuvânt uluitor: N-ai venit la rugăciune pentru că ţi-ai îmbrăţişat nevasta şi ai venit deşi ţi-ai vorbit vecinul de rău? Care păcat e mai mare? Îmbrăţişarea nevestei e binecuvântată de Dumnezeu, chiar dacă ne spune: „Pentru rugăciune să vă separaţi".E bine să ţinem post. dar nu e un păcat ca minciuna, clevetirea, furtul, privirea la pornografie şi alte păcate. Deci să fim atente cu trupul nostru, care este trupul căsniciei noastre, şi rugăciunea şi delicateţea vor face din bărbatul acela neînţelegător un bărbat înţelegător.
O doamnă şi-a ţinut soţul în post cu un pachet de carne. În fiecare zi scotea şi zicea: „Hai să-ţi fac o friptură!" Şi el zicea: „Ei, până se dezgheaţă... dă-mi mai bine ce ai făcut tu acolo!" A doua zi la fel: „Astăzi să ştii că îţi fac friptură!" „Păi nu ai dezgheţat-o?" „Nu, că m-am gândit că dacă nu vrei..." „Dă-mi nişte ciorbă din aia ce ai tu!" Şi a postit tot postul. Dar ea se oferea să îi facă friptură!
Femeia este făcută de Dumnezeu plină de farmec! Ea poate să îl seducă! Dar dacă se apucă să îi ţină predici nimeni nu se lasă cucerit... Rugăciunea este taina. Să vorbim mai puţin despre Dumnezeu şi mai mult cu Dumnezeu. Rugăciunea face minuni, rugăciunea este o putere extraordinară. Dar noi ne rugăm puţin, şi şi atunci suntem cu gândul în altă parte. Să ne rugăm scurt, cu această minune de rugăciune care este „Doamne, miluieşte!".

fragment din conferinţa ţinută de Maica Siluana
 sursa text: apostolatintarafagarasului.blogspot.com 

Femeia sa-si incredinteze barbatul lui Hristos!



"Părinte, duhovnicul femeii îl poate ajuta şi pe bărbatul ei?
- Uneori, pentru a putea fi ajutat bărbatul, duhovnicul trebuie să facă lucrare duhovnicească în femeia aceluia. Iar de la femeie binele se va transmite la bărbatul ei, care, de va avea inimă bună, Dumnezeu îl va ajuta să se schimbe.

 Femeia are evlavia sădită în firea ei. Dar atunci când bărbatul, deşi este de obicei puţin mai indiferent faţă de biserică, va lua o întorsătură duhovnicească, va înainta apoi cu statornicie în viata duhovnicească, nemaiputând fi ajuns de femeia lui. În aceste cazuri se poate ca femeia să-l invidieze, pentru că nu sporeşte ea. De aceea, în aceste cazuri, le spun bărbaţilor să fie cu băgare de seamă. Dar oare de ce? Pentru că, cu cât bărbatul va trăi mai duhovniceşte, cu atât mai mult îi va sta împotrivă femeia, dacă ea nu trăieşte duhovniceşte. Dacă bărbatul va spune: “Este târziu, hai să mergem la biserică”, femeia va răspunde: “Du-te singur. Nu vezi că am o grămadă de treburi?”. Iar dacă bărbatul îi va spune: “De ce este stinsă candela?”, sau de va merge el singur să o aprindă, va răni egoismul femeii, care va începe să strige: “Ce, o să te faci preot?”, “Ce, eşti călugăr?”. Se poate chiar să-i spună: “De ce să ardă candela? Mai bine să dăm untdelemnul la vreun sărac”. Până acolo poate ajunge, la teorii protestante. Fireşte, după aceea se mâhneşte pentru îndreptăţirile pe care le-a spus, dar se mâhneşte şi pentru sporirea pe care o vede la bărbatul ei. În aceste cazuri este mai bine să se stingă candela de o mie de ori, decât să meargă bărbatul să o aprindă. Pentru a păzi familiile de destrămare, le spun bărbaţilor: “Să-i spui femeii tale atunci când o vei găsi în toane bune: «Dacă merg la biserică şi fac puţină rugăciune şi câteva metanii, sau dacă citesc vreo carte duhovnicească, nu le fac pe acestea din multa evlavie, ci pentru că ele mă frânează şi mă ţin să nu fiu atras de această societate jalnică şi astfel să merg la baruri de noapte cu prietenii»”. Când bărbatul va mânui astfel problema aceasta, atunci femeia se va bucura şi se poate ca ea să se schimbe şi chiar să-l întărească în cele duhovniceşti. Iar dacă nu va proceda astfel, va ajunge să-i rupă oasele, şi apoi chiar la divorţ. Dacă bărbatul vrea să o ajute duhovniceşte pe femeia sa, este bine să încerce să o împrietenească cu o familie care trăieşte duhovniceşte, astfel încât, văzând ea evlavia mamei din acea familie, să se îndemne şi ea să o urmeze."

extras din Viata de Familie Vol. 4 – Cuv. Paisie Aghioritul

In deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu


Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de putină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar celaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni[2].

Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. ‘Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-ati mânia repede. Ati fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Ati fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-ati fi potrivit, dar ati fi mers amândoi în iad. Iar dacă ati fi fost amândoi cu dare de mână, ati fi putut tine casa? Ati fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.

Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soti? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am pătitî” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soti.

Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce; în felul acesta, află şi copiii un echilibru.

Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi putină brânză, ca să-ti taie dulceaţa. Sau verdeturile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toti amari”, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toti săraţi”, atunci nu se va putea face sat.

Viata de Familie, Vol. 4 – Cuv. Paisie Aghioritul

Doamne,da-i sotului/sotiei mele pocainta in felul in care stii mai bine


Cum îl poate ajuta un soţ pe celălalt, dacă el spune: „Dumnezeu este în suflet şi nu am nevoie să merg la biserică”, în caz că exemplul personal al celui îmbisericit nu dă roadele dorite?

În acest caz nu se poate vorbi despre nişte trucuri metodologice care să dea rezultate, deoarece relaţiile interumane diferă de la o familie la alta. Eu însă continui să insist asupra ideii că există un principiu creştin general al vieţuirii în comun: „Doamne, converteşte-l la Biserică, dă-i pocăinţă în felul în care ştii Tu şi cu preţul pe care Îl cunoşti”. Această rugăciune trebuie făcută, în primul rând, din credinţă. Dacă însă te rogi amintindu-i lui Dumnezeu în felul următor: „Doamne, converteşte-l pe soţul/soţia mea pentru ca să mă asculte şi să meargă în aceeaşi parohie cu mine, să citească şi el cărţile pe care le citesc eu şi să se spovedească la acelaşi duhovnic, trăind după aceeaşi rânduială creştinească”, acestea s-ar putea să nu se întâmple. În acest caz, ca şi în general, în viaţă, trebuie să ai încredere totală în Cel de Sus: „Doamne, dă-i soţului/soţiei mele pocăinţă în felul în care ştii mai bine”. Această rugăciune trebuie să fie sinceră şi responsabilă, pentru că astfel de căi, alese de Domnul, pot însemna şi necazuri în viaţă, boală sau probleme de serviciu.

Vreau să vă dau şi un exemplu din alt domeniu, care să confirme ce stabilim acum. Se întâmplă ca la preot să vină oameni bogaţi, dornici să ajute sfântul locaş, care spun: „Acum, părinte, să vă rugaţi pentru mine”. Preotul promite să se roage pentru acel om, dar nu pentru ca el să aibă succes în afaceri sau în politică, ci pentru mântuirea sufletului. Rezultatul unor astfel de rugăciuni poate fi falimentul omului bogat sau faptul de a nu mai fi ales niciodată deputat. Atunci când preotul anunţă acest lucru dinainte, oamenii răspund în mod diferit. Fiecare însă trebuie să înţeleagă că rugăciunea noastră pentru soţ trebuie să sune astfel: „Doamne, sunt gata să primesc şi să duc toate câte îi vor fi date spre folos sufletesc”.

Apoi, trebuie să credem că Domnul ne aude şi să nu uităm pilda evanghelică despre văduva care a mers multă vreme la judecător, până când acela, de lehamite, i-a dat ce cerea. De ce? Pentru că femeia nu a pregetat să insiste în rugăminţi. „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?” (Luca 18, 7). Lucrurile nu se întâmplă imediat, ca la o apăsare de buton, după care omul iubit trebuie să se schimbe automat. Noi nici nu vrem ca aproapele nostru să devină un mecanism cu o gamă de calităţi pozitive, ci vrem ca, îmbisericindu-se, acesta să rămână personalitatea pe care am cunoscut-o la început şi am îndrăgit-o. Cel mai important este să lucrăm în rugăciune şi să nu încetăm a cere, chiar dacă transformarea nu se poate vedea imediat sau chiar dacă noi, care suntem lângă persoana în cauză, nu ne dăm seama de schimbare. Pentru a vedea cum se schimbă omul este nevoie să fii la distanţă. De aceea, trebuie să facem toate acestea ţinând cont de starea actuală a sufletului aproapelui, dar şi de ceea ce spune duhovnicul.

Mai este foarte important să nu facem pauză în lucrarea pe care am început-o, de exemplu în concediu, când se pare că nu este timp de exerciţii spirituale, ci de distracţie. Aşa nu vom putea reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus. Dacă începem o astfel de muncă trebuie să o susţinem tot timpul, căci nu poţi fi creştin doar în anumite perioade din an.

 sursa text:Familia - ultimul bastion

Ce sa fac cand ma ocaraste femeia?


Un ucenic care era tot timpul ispitit de mânie, părându-i-se a fi dispreţuit şi ocărât de către soţia sa, l-a întrebat: „Ce să fac, Părinte, că vin multe ispite şi din nimica toată se aprinde cearta şi judecata şi mânia violentă şi răstălmăcirea, de ajungi să nu te mai înţelegi om cu om. Greşind eu fără de voie sau cu voie şi cerându-mi iertare, soţia se tulbură şi mă ocărăşte şi foarte greu îi trece supărarea. Eu încerc să rabd şi să explic că am intenţii bune şi vreau să repar, dar ea îmi taie vorba şi îmi răstălmăceşte cuvintele şi intenţia, lovindu-mă cu asprime şi învinuindu-mă şi închizându-se faţă de mine. Ştiu că mă iubeşte foarte mult, dar din mândrie mă mânii apoi şi eu mai tare şi mă împietresc în mânie şi ţinerea de minte a răului, care ajung să acopere iubirea, amestecând în ea justificare de sine, judecată, ură chiar.

Deci ce să fac când mă ocărăşte femeia şi nu îmi primeşte apoi nici cererea de iertare?.

„Să taci”, a spus Avva, „şi să nu fii supărăcios ca o muiere cu barbă.
Femeia prin firea ei este mai sensibilă, mai iute la mânie şi mai aprigă la vorbă, dar bărbatul are mai proprie tăcerea. Mare este taina tăcerii ce opreşte dezbinarea şi căderea în stricăciunea păcatului, a neiubirii. Să-ţi asumi tu însuţi vina ta şi a celuilalt, dar să nu le diseci în toiul ispitei, să nu te fixezi la ele, ci să le arunci în focul închinării tăcute şi răbdătoare, ca să ardă şi să crape dracul mâniei din tine”.

Bărbatul trebuie să fie ca un paratrăsnet pentru femeie în clipele de ispită, spunea Părintele Ghelasie, iar femeia să treacă peste supărarea muierească, ca să îmbrace chipul de maică, prin care să-l nască duhovniceşte pe celălalt.




"Daca barbatul este cap,femeia este inima!"



"Bărbatul este cap femeii." "Femeia să se teamă de bărbat." Sunt două dintre frazele rostite de preoţi în timpul slujbei de cununie. Fraze care îi fac pe bărbaţi să zâmbească cocoşeşte şi pe femei să se întrebe în ce s-au băgat. Grav e că, neexplicate, aceste fraze pot legitima violenţa - de la cea psihică şi verbală până la cea fizică.

"Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei - zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.

Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă "împărăteasă dăruitoare", si dăruirea este toată Scriptura"

"În Noul Testament, soţii devin egali înaintea lui Dumnezeu, întrucât, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, "nu mai este parte bărbătească, nici femeiască, pentru că voi sunteţi una în Hristos Iisus".

Fiecare are drepturi şi responsabilităţi proprii, care se intersectează cu ale celuilalt: dreptul la iubire, dreptul şi stăpânirea asupra trupului celuilalt, obligaţia soţului de a purta de grijă soţiei sale ca de însuşi trupul său, jertfindu-se după modelul jertfei lui Hristos pentru Biserică: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea".

Este adevărat că Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: "Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor este". Însă această supunere a femeii trebuie corelată cu textul de dinainte, unde Apostolul Pavel spune: "Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos".

Aceasta înseamnă că şi bărbatul trebuie să se supună întru frica lui Hristos. El este cap femeii în măsura în care îl are drept Conducător, drept Cap, pe însuşi Mântuitorul Hristos.

De ce nu se explică în predica de după cununie ce înseamnă "teama de bărbat"?
Temerea femeii faţă de bărbat este pusă de Sfântul Apostol Pavel în legătură cu iubirea. Într-una dintre tâlcuirile Părinţilor se arată că Apostolul face referinţă la teama pe care orice om responsabil o resimte atunci când are grijă să nu provoace suferinţă celor iubiţi, celor dragi. Această teamă este în relaţie şi cu teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu prin păcatele săvârşite.
Cred că majoritatea preoţilor explică teama de bărbat, punând-o în relaţie cu iubirea creştină. Sau ar fi necesar să o facă...


Care sunt îndatoririle bărbatului faţă de femeia sa, conform învăţăturii Bisericii şi Sfintei Scripturi?
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă - "Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte, Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica". Bărbatul şi femeia devin, prin taina cununiei, un singur trup, adică o singură inimă, o singură voinţă, o singură minte, mintea lui Hristos.

Aşa cum în trupul uman inima nu se ridică împotriva minţii, ci primeşte minte în armonia iubirii, precum nici mintea nu se va despărţi de trup, ci va merge până la jertfă, încălzită de iubirea inimii.
Îndemnul Sf. Apostol Pavel, "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea", cuprinde toate datoriile bărbatului faţă de femeia sa."