Se afișează postările cu eticheta Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Afișați toate postările

Despre spovedanie


"Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;

Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".

Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

 Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.

Sfantul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste ". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoala, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului."

 sursa text:(http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm)

Acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos

(Parintele Arsenie Boca)

"Întrebat de cineva despre cerşetori, despre ce oameni trebuie miluiţi, părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol, spunea: "Să faceţi milostenie, pomană. Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!... Şi Vlahuţă spune: "Mila e toată Scriptura!". Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: "însutit veţi primi", nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc? Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!" "O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni". Şi-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"... Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip... A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic. Fraţii mei, ţineţi minte: cerşetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit pe cerşetor! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat, şi zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru împărăţia Ta!". Şi are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veţi primi! Vrei să te îmbogăţeşti? Dă tot ce ai! Primeşti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine".
Întrebat de cineva despre cerşetori, despre ce oameni trebuie miluiţi, părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol, spunea: "Să faceţi milostenie, pomană. Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!... Şi Vlahuţă spune: "Mila e toată Scriptura!". Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: "însutit veţi primi", nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc? Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!" "O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni". Şi-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"... Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip... A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic. Fraţii mei, ţineţi minte: cerşetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit pe cerşetor! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat, şi zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru împărăţia Ta!". Şi are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veţi primi! Vrei să te îmbogăţeşti? Dă tot ce ai! Primeşti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine".
(Parintele Arsenie Papacioc)

sursa text:http://www.ziarullumina.ro/print.php?articol=51170 

Ai necazuri?


Ai necazuri,
te apasă greutăţi fără de nume,
cine nu le are astăzi
toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei
povara să nu-ţi fie spre pierzare,
vino la Iisus,
El este ajutor şi uşurare!
Harul Lui cel mare-ţi face
a necazului povară,
de-ar fi orişicât de mare,
mică, dulce şi uşoară.

Eşti bolnav?…
În suferinţă te topeşti şi te aprinzi,
câţi nu sunt acuma-n lume
şi cu mult mai suferinzi?
Boala sufletului însă
e mai grea ca orice boală,
rari de tot sunt cei ce scapă,
rari sunt cei ce se mai scoală.
Vrei să scapi de boala asta,
vrei să afli vindecare?
Vino la Iisus,
El singur poate şi-ţi va da scăpare!

Eşti hulit de toţi?
Întruna lumea te dispreţuieşte,
cu batjocuri şi ocare
pentru Domnul te loveşte?
Nu te necăji!
Ştii glasul Evangheliei ce spune:
„Fericiţi sunt prigoniţii
pentru-a’ Domnului căi bune“.
Rabdă totul înc-o clipă,
iar când pare grea durerea,
vin’ la Domnul,
cere-I harul!… El îţi va mări puterea!

Eşti tu mântuit?
…Aceasta-i întrebarea cea mai mare,
ai aflat tu Jertfa Crucii
şi-a ei veşnică iertare?

Nici necazul,
nici prigoana,
nici durerea,
nici lovirea
nu-s nimic când ai pe Domnul
şi te-aşteaptă răsplătirea!
Mai mult încă,
chiar în ele simţi cereasca bucurie
care sufletul ţi-l face fericit pe veşnicie!

Traian Dorz

"... Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti.
Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.
Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: " şi îndată a ridicat - a înlăturat - pedeapsa păcatului meu". Ce trebuie să facem? Să ne mărturisim toate fărădelegile noastre fără nici o ascundere şi-ndată va înlătura Dumnezeu osânda, şi-ndată sabia nu va mai atinge viaţa ta.
Însă luaţi seama că pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit. Dacă zici că-ţi merg în curte şi-n viaţă toate rău, apoi înseamnă că ai păcate de care Dumnezeu vrea să te desfacă. De aceea să vrei şi tu ce vrea Dumnezeu, să te desfaci de rele, căci Dumnezeu nu vrea ca să atârne în veac sabia Sa asupra ta.
Să vă spun acum câteva feluri în care simţiţi voi sabia lui Dumnezeu asupra voastră.
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe. Şi vii aici ca să afli de ce păţeşti asemenea lucruri. Şi afli aici că necazurile acelea, nedreptatea aceea totuşi nu e o nedreptate ci este o nuia cu care Dumnezeu îţi aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit. Şi păcatul e acel cuvânt zis de vecina, de soţ sau de propriul copil, cuvânt care te-a săgetat la inimă. Pentru că tu ai uitat să mărturiseşti preotului unul din păcatele tale din tinereţe. Şi Domnul îţi aduce aminte. Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat sau ai lepădat vre-un copil - şi aceasta e fărădelege înaintea lui Dumnezeu. E o ispravă a curviei chiar dacă eşti cununată după lege. Sau ai uitat să spui că numai ai osândit, sau ai gândit despre cineva acelaşi cuvânt şi-ai uitat să-l spui la mărturisire. Dumnezeu însă n-a uitat greşeala ta sau cuvintele tale. De aceea vrea ca să te spele, să te curăţească de toate relele tale.
Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.
Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta " şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu". Căci zice în alt loc: "Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina"(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.
Credeţi voi lucrul acesta?! Apoi ţineţi-l minte. Pentru cel care te ocărăşte roagă-te, ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el şi-şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele căci de partea binelui e Dumnezeu şi oare nu e mai tare Dumnezeu ca răul?
Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu căci zice Domnul: "cheamă-mă pe mine în ziua necazului tău şi te voi ajuta". Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l Crucea, căci dacă tot pe el îl chemaţi el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.
Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi.
Cum v-am mai spus, toţi cei ce vreţi să coboare umbra lui Dumnezeu peste viaţa voastră, să dobândiţi ocrotirea lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vie mila lui Dumnezeu şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta şi asupra a tot lucrul mâinilor tale. Amin. "


Parintele Arsenie Boca


Omule,ia aminte!


"
"O, ştii omule, că din prima şi ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: -îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.

Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul,toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte zăbavnic să vorbească. De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă - să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt - şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos care pentru noi creştinii este temelia vieţii noastre. Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-ţi cuvintele dintr-o frământătură curată a gândurilor şi arde-le în cuptorul minţii luminate şi apoi le trimite pe marele şantier al vieţii omeneşti.Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi.Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei - trăiesc în veşnicie.

Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele:sudalmele, neascultările şi va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.În fiecare zi citeşte, de poţi măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice; dând astfel de lucru gândului,nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte ruşinoase.Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule şi şti cât de folositoare sunt.Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti - când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii.Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor - şi toate cu aleasă înţelepciune.„Eu aş vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toţi oamenii să fie cum sunt eu.”Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu,celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.

Te afli în post; nu uita că postul te ajută şi este sală de aşteptare în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Taine.

Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.Adu-ţi aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus.Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat.Chinuit a fost şi supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa.Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toţi, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască.Vom rămâne totuşi nepăsători la marea Lui jertfă?Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?Dacă nu poţi mai mult fii atent la tine însuţi. Pentru propria ta salvare cinsteşte toată viaţa ta aceste două zile din săptămână, şi ţi se va schimba viaţa ta sufletească şi trupească.De ce să-ţi dărâmi propria ta viaţă înainte de vreme - ajută-te şi nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu; întinde mâinile tale spre Hristos.Credinţa fortifică voinţa.El vrea să te ajute.Lasă-te înfăşurat sufleteşte cu o asemenea funie şi vei fi ridicat spre împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie nu este de mâncare şi băutură, ci pace şi dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt.Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire,ne-a îndemnat să ne jertfim şi noi.Mântuirea sufletului are un revers hotărât. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curăţitoare a sufletului omenesc.

Omule,spală-ţi sufletul ca să-l poţi hrăni cu pâinea vieţii celei veşnice.Nu doreşti să-l îmbraci cu cămaşa lui Hristos?Să ne aducem aminte - câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat.Ajută-ţi sufletul să guste şi el din pâinea îngerilor.Să ştii şi aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ţi se face gol în gură.O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori şi bucuria lăuntrică şi vei simţi atunci adevărata dulceaţă a Sfintei Cuminecături.Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor şi al urii, nu poate primi sămânţa harului şi nici pe Hristos în Sfânta Taină.De aceea mult se luminează puterea minţii printr-o inimă liniştită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârşite.Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăţie a sufletului, şi viaţa ta întreagă se va desfăşura ca o adiere peste dureri. Nu ştii că orice faptă, fie bună fie rea, îndulceşte sau amărăşte mai întâi pe autorul ei?

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi?Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima."



Chemarea lui Iisus


Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.

Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !


Pr.Arsenie Boca
 

"Incepe si sfarseste-ti ziua cu Dumnezeu"


""Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta."

Margaritare duhovnicesti - Părintele Arsenie Boca

"Dumnezeu poarta pasii omului..."


"Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot așa de zornic, pe cât ne zorește foamea și setea după cele pieritoare.

Nouă, neputincioșilor, deși cugetăm ale lumii și umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte și nu ne-a bătut piroanele în tălpi. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul și să se asemene cu El, în cruce să se asemene și, cât poate să cuprindă firea omenească, asemenea cu El va fi.

E lucru de mirare că, pentru pricini pământești se găsesc mii si milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puțini, din când în când, care să fie liniștiți și bucuroși de moarte.

Ce folos, că urmărit de o fiară, scapi până la ușa unei case în pădure, dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. Dar, Iisus e nu numai Cheia, ci si Ușa Împărăției de scăpare.

Sunt mulți cărturari „aproape de Împărăția lui Dumnezeu”. Sunt toți cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceștia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existența. Se mulțumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deși absolut, inaccesibil dacă nu chiar inexistent.

Fără revelația lui Dumnezeu în Iisus Hristos si fără angajarea în toate consecințele concrete ale acestei Revelații, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăție”.

Toți care nu cred și nu urmează lui Dumnezeu sunt morți înaintea lui Dumnezeu. La aceștia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morții să-si îngroape morții lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredința mea!”

Când ți-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăția Sa între oameni, ai isprăvit toate obligațiile lumii.

A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război si a-ți zidi o cetate. A nu-ți face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieții Sale pământesti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă pasii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie si la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubesti. Nu cumva sunteți si voi căutând pe Iisus? Voi stiți despre Iisus o mulțime de lucruri, dar nu-L stiți pe El. Si până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii. Este la mijloc o revelație tripartită, care trebuie să aibă loc.

Omul este vesnic în căutare după ceva, ce înseamnă mai mult decât haina si mâncarea. El este în căutarea lui însusi. Aspirația sufletului după realizarea desăvârsirii sale, asta este toată istoria omului. Mărginirea ta, te doare, stiu. Dar când aceasta a ajuns un dar al constiinței, este semn că Dumnezeu, nemărginitul vrea să cresti spiritual pe dimensiuni divine. Această țâșnire în constiință a darului nemărginirii, este pentru tine argumentul decisiv al existenței Sale si a rudeniei tale cu El, dacă te găsesti pe tine în funcție de Dumnezeu – nasterea ta în adevăr. Toți marii mistici, fără deosebire de confesiune, au învățat că, în demnitate, în adâncul lumii spirituale se săvârseste un proces divin, în care apar relațiile lui Dumnezeu cu omul: nasterea lui Dumnezeu în om si nasterea omului în Dumnezeu, adânc în care se întâlnesc iubitorul si iubitul. Acolo sunt adevărurile experienței spirituale, adevărurile vii, nu categoriile metafizice sub substanțe alegorice.

sursa text:O sinteza agandirii parintelui Arsenie Boca in 800 de capete

Despre rugaciune...


"Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.

Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace. Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, "Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit".

De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune.

Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!

Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala.

"Parinte, de ce m-ai parasit?"
Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.

Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala.
Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala...

Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii."

sursa text:Ortodoxia.md

"Cea mai primejdioasa temnita este aceea in care te simti bine:nu vei iesi din ea niciodata!"


"“Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are fara razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagate de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un Sfant Parinte ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata!“.


"Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca"


"In 1965 m-am dus la Parintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregatea pentru preotie. A zis Parintele catre el - eu eram numai diacon - : "Ma, o sa ajungi preot, sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca". Cred ca Parintele i-a spus lui ca sa aud eu. Nu va puteti inchipui de cate ori m-am gandit eu la cuvantele acestea: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.

Poate ca eu nu am ajuns la intelegere cata ar trebui sa am, dar cuvantele acestea mi s-au implintat in minte si le am in vedere: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca. Pentru ca oamenii nu pot mai mult decat fac. Asta inseamna sa ne fie mila de oameni ca nu pot mai mult, ca daca ar putea mai mult ar fi si mai fericiti si ar fi mintuiti si ar fi mai bine de ei."

Parintele Teofil Paraian
sursa text:http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/nepatimirea-82893.html

Chemarea la Hristosul - Părintele Arhimandrit Arsenie Boca


"Nu-mi spune nimic! Îţi cunosc mizeria, necazurile luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu! Dă-mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii înger ca să Mi te dăruieşti, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată! Chiar când eşti laş, fricos, trufaş şi neîncrezător în împlinirea săvârşirii iubirii, a sfinţeniei, chiar când recazi în aceleaşi păcate pe care nu ai vrut a le repeta…ei bine, chiar şi atunci Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti! Iubeşte-Mă. Aşa cum eşti tu În orice loc, moment şi-n orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă, întristare sau uscăciune, tu să Mă iubeşti aşa cum eşti!

Eu vreau să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă, atât de chinuită. Dacă aştepţi şi-mi ceri să te aştept până vei fi desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu oare să fac din fiecare fir de nisip un serafim sau un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?
Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu şi am zidit toate şi pot totul? Inima ta de om, zidită de mine, este lăcaşul Meu. Eu aştept să-Mi dai această inimă Mie şi să Mă laşi să te iubesc aşa cum eşti! Desigur, Eu am să te schimb, dar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti, căci Eu te iubesc, cu toate că eşti aşa! Eu vreau să simt porumbelul iubirii tale zvâcnind către Mine, chiar din puţina, săraca, neputincioasa ta inimă! Din adâncul învoielilor tale, al murdariei tale! Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat; tu ce vină-Mi găseşti?

Nu vreau o iubire izvorâtă din mândria virtuţilor tale nici a spectacolului care poţi fi tu, ci dintr-o inimă smerită înaintea Mea şi resemnată a fi chiar ceea ce este: o biată inimă care Mă iubeşte şi pe care o pot curăţi oricând! Nu-mi trebuie virtuţile tale, talentele tale, înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi întru iubirea aceasta. Crezi că ai virtuţi, dar dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi de mândru, încât aş hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine, ci pe tine!

Apropie-te deci cu iubire! Unui fier negru şi rău flăcările de foc nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent! Doar iubeşte-Mă, neîchipuindu-ţi că eşti curat şi demn; aceasta ar fi o mândrie pentru tine, Iubeşte-Mă pentru că sunt obosit şi vreau sa mă odihnesc în inima ta! Deci nu te zbate şi nu te strădui să- Mi placi, ci iubeşte-Mă pur şi simplu. Eu aş putea să fac, prin tine, lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! tu ai să-Mi fii slugă rea, şi nefolositoare, şi neputincioasă şi am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te încrezi că-l ai! De ce oare? Pentru ca Eu te-am zidit din iubire, ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-Mi poţi da ceva! Nu încerca să-mi plăteşti iubire prin nimic, mă doare că încerci!

Nu mai sta departe de Mine. Îţi lipseşte nu sfinţenia pe care numai Eu ţi-o pot da, ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capat! De aceea, Eu stau mereu la uşa inimii tale ca un cerşetor, deşi sunt Domnul şi Dumnezeul tău. Nu mă lăsa să aştept, ca să te împodobeşti şi să-Mi pregăteşti daruri, căci tu nu poţi nimic fără Mine şi dacă te încrezi în tine, fără Mine, voi fi nevoit să te las în cădere, la masura cu care te apreciezi singur! Dacă Mă primeşti, te voi ajuta să înţelegi, să Mă cunoşti şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă sângele Meu să curgă în sângele tău şi să bată inima Mea într-a ta! Eu ţi-am dat-o pe Sfânta Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima ei curată, încât să poată mijloci pentru tine! Nu aştepta să devii sfânt, ca pe urma să Mă iubeşti! În acest fel nu m-ai iubi niciodată!
 Si acum vino! Eu sunt cu tine, cu voi, până la sfârşitul veacurilor! Amin!"