Dragostea Domnului


Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!

Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si … ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai.
- Doamne – a spus omul indurerat – de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip?!
Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:
- Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvantat sa fie Domnul! – a strigat omul. Cum de m-ati gasit?
- Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.

sursa text:http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=493



Povestea lumanarii


Povestea lumânării: Cine vrea sa împrăştie lumina trebuie să reziste arderii


M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.

Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, "împreună luminaţi mai mult".

sursa text:http://www.ortodoxia.md/articole-si-publicatii/4097-povestea-lumanrii-cine-vrea-sa-imprtie-lumina-trebuie-s-reziste-arderii





"Sa nu judeci pe nimeni,tata!"


Odată Cuv. Paisie Aghiorâtul a fost intrebat: "Gheronda, atunci când văd la cineva o patimă, ce să fac? Să încerc să o văd cu un gând bun ca pe o virtute, ca să nu judec?", iar el a răspuns:" Nu, ci să spui că omul cutare este aşa şi aşa, dar să-i dai circumstanţe atenuante. Să spui că eu sunt mai rău decât acesta, deoarece acesta nu a fost ajutat. Căci dacă ar fi fost ajutat, ar fi făcut minuni.

Osândirea este plină de nedreptate

- Gheronda, judec şi osândesc cu uşurinţă.
- Puterea de a judeca pe care o ai este un dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, dar îl exploatează şi aghiuţă ca să te facă să judeci şi să păcătuieşti. De aceea, până nu ţi se curăţă judecata şi până nu vine dumnezeiasca luminare, să nu te încrezi în ea. Atunci când cineva se ocupă de ceilalţi şi îi judecă, fără a-şi fi curăţat propria judecată, cade neîncetat în osândire.

- Şi cum mi se va curăţi judecata?

- Trebuie să o purifici. Poate că înlăuntrul tău ai intenţie bună şi o anumită putere de a judeca, şi crezi că judeci întotdeauna corect. însă judecata ta este omenească, lumească. Străduieşte-te să te eliberezi de ceea ce este omenesc, să devii dezinteresată, ca să vină dumnezeiasca luminare şi judecata ta să devină duhovnicească, dumnezeiască. Atunci judecata ta va fi după dreptatea lui Dumnezeu şi nu după dreptatea omenească, după dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu şi nu după logica omenească.

Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă numai El cunoaşte inimile oamenilor. Noi, deoarece nu cunoaştem judecata dreaptă a lui Dumnezeu, judecăm „după înfăţişare", din afară, şi de aceea greşim în judecata noastră şi-1 nedreptăţim pe celălalt. Judecata noastră omenească este o mare nedreptate. Ai văzut ce a spus Hristos? „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă"( Ioan 7, 24.)

Gheronda, când îmi vin gânduri de mândrie şi de osândire, încerc să-i îndreptăţesc pe ceilalţi. Aceasta înseamnă cădere sau luptă?

- E luptă. Dacă cineva stă şi cască gura şi intră o muscă în ea, o va scuipa. Dar mai bine este să fie atent să nu-i intre musca în gură.

- Adeseori însă îi osândesc pe ceilalţi văzând ce fac.

- Nu poţi să nu vezi ce se întâmplă în jurul tău. Trebuie însă să dobândeşti discernământ, astfel încât să le acorzi celorlalţi circumstanţe atenuante şi să-i îndreptăţeşti. Atunci îi vei vedea într-o lumină bună.

- Gheronda, în timpul slujbei mă luptă gândurile pentru faptul că o maică nu vine la strană să cânte, o alta cântă încet, şi ajung să osândesc mereu.

- Bine, dar nu te gândeşti că poate acea maică este obosită sau a durut-o ceva şi nu a mai putut dormi, şi de aceea nu cântă? Cunosc maici care, chiar dacă sunt atât de bolnave încât nu-şi pot târî picioarele din cauza febrei, se străduiesc să nu se vadă lucrul acesta, ca să nu li se spună să plece de la ascultarea pe care o fac şi astfel să nu o împovăreze pe o altă maică, care să vină în locul lor la ascultare. Aceasta nu te mişcă deloc?

- Mă mişcă, Gheronda, dar nu reuşesc întotdeauna să îndreptăţesc o maică atunci când se poartă urât.

- Te-ai gândit vreodată că e posibil ca acea maică să se poarte urât ca să-şi ascundă virtutea? Eu cunosc oameni care fac înadins neorânduieli şi sunt defăimaţi de aceia care nu se ocupă de ei înşişi. Sau se poate ca o maică să se poarte urât pentru că este obosită, dar se căieşte îndată. Tu o osândeşti, pe când aceea deja s-a pocăit pentru purtarea ei urâtă. în ochii oamenilor este umilită, însă în ochii lui Dumnezeu este la înălţime.

- Gheronda, îmi vine greu să mă pun în situaţia celuilalt ca să-i găsesc îndreptăţire.

- Să-l priveşti cu durere pe cel care greşeşte şi să-L slăveşti pe Dumnezeu pentru că în Ziua Judecăţii s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi spună: „Eu, copilul Meu, ţi-am dat atâtea, însă tu de ce Mi te-ai purtat fără îndurare?". Să ai o vedere mai largă asupra lucrurilor. Să te gândeşti la trecutul omului, la prilejurile care i s-au dat pentru a se face mai bun şi la avantajele pe care le-ai avut şi tu, dar nu le-ai pus în valoare. în felul acesta vei fi mişcat sufleteşte de darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu, îl vei slăvi şi te vei smeri, deoarece nu te-ai arătat vrednic de ele. Totodată vei simţi dragoste şi durere pentru fratele care nu a avut avantajele tale şi vei face pentru el o rugăciune din inimă.

Există oameni care săvârşesc crime grozave, dar au multe circumstanţe atenuante. Cine ştie cum sunt aceşti oameni înaintea lui Dumnezeu? Dacă nu ne-ar fi ajutat Dumnezeu, poate că şi noi am fi ajuns nişte tâlhari. De pildă, un ucigaş a făcut douăzeci de crime, iar eu îl osândesc, dar nu mă gândesc ce trecut a avut. Cine ştie câte crime a făcut tatăl său? Câte furturi l-au pus să facă de mic... După aceea, când a fost tânăr, câţi ani o fi trăit în puşcării şi câte ticăloşii o fi învăţat de la alţi puşcăriaşi mai experimentaţi. Se poate ca el să fi avut ocazia să săvârşească nu douăzeci de crime, ci patruzeci, dar s-a abţinut. Pe când eu, cu ereditatea şi cu educaţia pe care le am, ar trebui să fac acum minuni. Am făcut? Nu. Prin urmare, nu am cuvânt de apărare. Dar chiar de săvârşeam douăzeci de minuni - însă puteam face patruzeci - tot n-aş avea cuvânt de apărare. Cu aceste gânduri alungăm osândirea şi ne înmuiem inima cea împietrită.
Să nu tragem uşor concluzii."

 din Patimi şi Virtuţi - Cuv. Paisie Aghiorâtul
sursa text:http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/6150-pcatul-care-ne-lipsete-de-harul-dumnezeiesc-judecata-i-osandirea-aproapelui

"Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca"


"In 1965 m-am dus la Parintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregatea pentru preotie. A zis Parintele catre el - eu eram numai diacon - : "Ma, o sa ajungi preot, sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca". Cred ca Parintele i-a spus lui ca sa aud eu. Nu va puteti inchipui de cate ori m-am gandit eu la cuvantele acestea: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.

Poate ca eu nu am ajuns la intelegere cata ar trebui sa am, dar cuvantele acestea mi s-au implintat in minte si le am in vedere: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca. Pentru ca oamenii nu pot mai mult decat fac. Asta inseamna sa ne fie mila de oameni ca nu pot mai mult, ca daca ar putea mai mult ar fi si mai fericiti si ar fi mintuiti si ar fi mai bine de ei."

Parintele Teofil Paraian
sursa text:http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/nepatimirea-82893.html

Doamne,eu doresc...


Doamne, eu doresc, ştii bine, numai drumul Tău plăcut,
dar adesea, dintr-o dată, iar mă pomenesc căzut.

Doamne-ai milă când cad iar,
fă-mă să pot plânge-amar,
să mă lepăd de cel rău,
 s-ajung iar copilul Tău.

Doamne, eu mă lupt, ştii bine, să-Ţi urmez Cuvântul sfânt,
dar adesea, dintr-o dată, iar mă pomenesc înfrânt.

Doamne, eu aş vrea, ştii bine, strajă buzelor să-mi pun,
dar adesea, dintr-o dată, iar vorbesc ca un nebun.

Doamne,-ajută-mă odată s-ajung starea cea de har
 de la care niciodată să nu pot să mai cad iar.

Traian Dorz

Curcubeul -legamantul dintre cer si pamant

"Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,
Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.
Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.
Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!"
Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: "Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ".

Te-am vazut plangand...


Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străin,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară,-
cine Te-a lăsat afară,
cine?

Stând în ceaţa friguroasă,
singur pe cărare,
plânsu-n gene Ţi-ngheţasă,
stând în noaptea friguroasă,
care nu Te-a dus în casă,
care?

Pe căi triste cu noroaie
ai rămas, Străine,
ploaia se vărsa şiroaie
pe căi triste cu noroaie,
cine Te-a lăsat în ploaie,
cine?

Cine Te-a lăsat afară
singur să tânjeşti,
care-i inima avară
care Te-a lăsat afară
şi-a-nchis uşa cu zăvoară?
- Tu eşti!

Doamne-mi recunosc pacatul
si mi-e dorul frant
Numai eu sunt vinovatul
nu e Doamne nimeni altul 
Eu sunt!

Dar de acum pe vesnicie
inima-mi deplina
Ti-o predau Iisuse Tie
Vino-n ea pe vesnicie
Vreau numai a Ta sa fie
Vino,vino!

Traian Dorz



Atat de aproape esti...


 Atât de-aproape eşti de moarte
că nu se poate să nu vezi
ce lungă-i umbra ei spre tine
şi mâna ei spre unde şezi!

Atât de-aproape e-nălţarea
de prăbuşire şi de-abis,
că nu se poate să nu vadă
acel ce are-un ochi deschis!

Atât de-aproape e trufia
de neascultare şi blestem,
că încă de pe tron s-aude
eternul plâns în câţi şi-l gem.

Atât de-aproape-i Judecata
şi iadul, de-orişice păcat
c-ar trebui să fugi cu groză
de tot ce pare necurat.

...Şi Dumnezeu e-atât de-aprope
de tine credinciosul Său,
că fără ştirea Lui nu-i nimeni
s-ating-un fir din capul tău.

Să ai credinţă deci, şi frică,
spre două părţi ai drum deschis:
şi mergi pe-o punte-atât de-ngustă
între Infern şi Paradis.


Traian Dorz