O,pacatosilor iubiti

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vre-odată
— O, de doriţi, priviţi crezând
spre crucea-nsângerată.

Priviţi mereu... privind în sus
pătrunde-I-veţi simţirea
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i iubirea.

Priviţi-L şi-asculţaţi ce sfânt
e-un cântec de iubire,
cum n-a fost altul pe pământ
e-n sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea
o, veţi putea voi oare,
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea —
o astfel de iubire.

Priviţi, acesta-i preţul dat
de El răscumpărare,
aşa aţi fost voi scoşi din iad
din moarte şi pierzare!

O, cum a fost iubirea Sa, —
Golgota-nsângerată
pe veci de veci va rămânea
dovadă neuitată.

Iubirea Lui e ne-ncetat
un cântec plin de jale,
l-a scris cu sângele-I vărsat
cu lacrimile Sale.

O, ascultaţi-L, o lăsaţi
adânc să vă pătrundă
din har în har veţi fi schimbaţi
de Taina Lui profundă.

Trezi-va-n inimile reci
iubirea cea adâncă
şi-n veci de-aţi asculta, în veci
aţi tot mai cere încă.

Căci cine-a fost atras prin har
de dragostea-I duioasă
suspină,
luptă,
moare, dar
de El nu se mai lasă.


Traian Dorz

Sfaturi pentru sotie

"u încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi şi să îl respecţi.

Căsnicia este o taină constantă dar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului partenerului nostru, şi să îl cunoaştem pe Dumnezeu în biserica căminului nostru.

Acceptă-ţi soţul aşa cum este el, cu slăbiciunile şi particularităţile lui, şi nu aşa cum ai vrea tu să fie. Familia este un teren în care ne antrenăm sufletele şi un pridvor de intrare în Rai.

Încearcă să îţi înţelegi soţul. Nu uita că bărbatul gândeşte cu o logică pură, în timp ce femeia gândeşte cu sentimental, cu inima.

Nu încerca să îţi impui punctul de vedere şi să îţi corectezi soţul. Luptă-te mai bine să te corectezi pe tine însăţi. „Dragostea trăieşte prin armonizarea contrariilor şi prin iertare." Nu te enerva.

Cu credinţă, răbdare şi dragoste, toate greutăţile vieţii sunt biruite.

Cel mai mare duşman al vieţii de familie este egocentrismul. Nu te va salva atacul asupra soţului, ci mai degrabă atacul asupra propriului egocentrism.

Cel mai bun exemplu pentru copii este ca tatăl să o iubească pe mama, mama pe tata, iar copiii să îi vadă pe amândoi rugându-se şi mergând la biserică.

Secretul păcii din familie este să fii capabil să ierţi, să iubeşti şi să respecţi.

Căsătoria este „o mare Taină", care începe în Biserică şi se reînnoieşte prin Spovedanie, prin Sfânta Liturghie şi toate celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe şi ale credinţei trăitoare.

 sursa text :Ortodoxia-md

Sfaturi pentru sot

"Fii tandru!
Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

N-o mustra faţă de alţii!
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă împreună!
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.

Părintele Efrem Vatopedinul

sursa text:ortodoxia.md

Cuvant pentru familia crestina

"Intai de toate as dori sa inchei aceste randuri cu un cuvant de folos catre familiile de tineri casatoriti fie ca au copii,fie ca nu au.
Iata ce va spun:Daca diavolul va necajeste prin aprige tulburari si necazuri,ori daca vedeti sotul sau sotia suparata sa stiti ca nu trebuie sa-l luati la rost atunci.Trebuie sa spuneti asa cum am mai spus:"Lasa pe maine,nu ii spune nimic acum.Ii voi spune maine ce am de spus"Doar asa veti reusi sa nu va mai agitati ,sa nu va mai certati,sa fiti mai linistiti si nu veti mai ajunge la suparari pe care multi le cunoasteti mai bine ca mine.
La orice pricina de manie,de cearta spuneti numai atat:'Lasa ii voi spune maine ceea ce am de spus.Insa pana maine voi rabda pentru Dumnezeu.Iar maine de este linistit vom discuta ii voi spune unde a gresit si cine are dreptate."
Foarte bine este sa iertam cat mai des pe toti oamenii.
Fratilor este o vorba dreapta si inteleapta in popor si este bine sa o cunoasteti.Spune ea asa"Mania barbatului nu lucreaza niciodata dreptatea lui Dumnezeu'.Sa stiti ca intr-o familie numai pe masura ce se vor marturisi la duhovnic ,la biserica toti ai casei vor avea pace in casa,iar de nu se vor marturisi acea familie va avea multe cazne.
Spune cineva cu drept cuvant:'O femee inteleapta poate face barbatul bun sau il poate face rau"O femeie inteleapta este accea care duce pe barbat la spovedanie,care poate sa se scoale noaptea la rugaciune alaturi de el,care il poate invata sa nu mai judece gresit pe nimeni si aceea care il poate duce pe barbat la mantuire.
Trebuie insa sa nu ne mai certam cu nimeni,sa nu mai tinem ura in noi si sa iertam pe toata lumea.Nu ne scapam familia de diavol si de ispitele vietii acesteia decat printr-o viata curata,pura ,cu marturisire ,cu pocainta,cu mers la biserica...
Astfel facand veti vedea singuri ce usor veti putea invinge."

din cartea"Lupta pentru smerenie si pocainta" - Parintele Pustnic Proclu Nicau

"Bombardeaza-ti" barbatul cu binecuvantare,nu cu "predici"!

"Ce facem când celălalt nu e credincios?

Ne întoarcem la Hristos. Şi dacă ne întoarcem după căsătorie, cum mă întreba cineva astăzi, şi ne trezim aşa, după o vreme, că ne apucă pe unul să ne ducem la biserică, şi pe celălalt nu îl apucă, ce să facem?
Să nu Îl ducem pe Dumnezeu la celălalt sub formă de predici şi morală, pentru că va fugi! Să Îl ducem pe Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în gândul nostru. Noi să vorbim cu Dumnezeu despre persoana iubită, nu cu persoana iubită despre Dumnezeu. Pentru că dacă el vrea să te ia în braţe şi tu începi să îi spui despre perihoreză, nu va înţelege. Sau dacă îi spui: „Ştii ce frumos a spus azi la Sfânta Liturghie?" – nu va auzi, el aude cum îţi bate ţie inima, el ar vrea să pui capul pe pieptul lui, că aşa ai făcut „până te-a apucat chestia asta".
Ei, dar dacă tu pui capul pe pieptul lui cum făceai până ieri-alaltăieri, înainte de a te duce la Biserică, şi zici: „Doamne, binecuvântează-ne, Doamne, iubeşte-ne! Doamne, pune harul Cununiei în noi! Doamne miluieşte-ne!", să vezi ce o să se întâmple! Să ne rugăm la Dumnezeu şi când mâncăm, şi când ne spălăm, şi când ne iubim bărbatul, şi când facem de mâncare, nu doar când mergem la Liturghie, că aţi văzut că şi atunci ne zboară gândul!
Toate femeile pe care le-am învăţat cum să îşi cucerească bărbaţii cu care sunt căsătorite de mult şi au făcut lucrul acesta au avut un succes teribil. S-au rugat şi şi-au „bombardat" bărbatul cu binecuvântare, în gând: îi binecuvântează perna, aşternutul, mâncarea... Dar dacă zici: „Lua-l-ar, unde-o fi umblând acuma...?", când vine dă de drac în strachină şi se îndrăceşte. Şi tu zici: „Ce l-o fi apucat?" Ei, l-a apucat ăla pe care l-ai pus tu în strachină. Să îl băgăm deci pe Dumnezeu în toate, să transformăm această tandreţe carnală în tandreţe duhovnicească. Duhul Sfânt abia aşteaptă să între în trupul nostru.

Vorbiţi cu Dumnezeu, nu despre Dumnezeu

Apoi sunt femei care vin la mine şi îmi zic: „Maică, nu ştiu ce să fac, bărbatul meu parcă e apucat! Nu ştiu ce să fac, în post nu mă lasă să postesc! Mă lasă să nu mănânc, dar ştiţi dumneavoastră ce nu mă lasă..." „Păi bre, nu poţi să-l duci cu vorba? Zici: Acuşi vin, iubitul meu, mă duc să fac un ceai! Şi când vii el sforăie. Dar dacă îi spui: Lasă-mă în pace, că sunt în post!, dacă îl provoci aşa, nu te lasă până la ziuă".
Sf. Ioan Gură de Aur spune un cuvânt uluitor: N-ai venit la rugăciune pentru că ţi-ai îmbrăţişat nevasta şi ai venit deşi ţi-ai vorbit vecinul de rău? Care păcat e mai mare? Îmbrăţişarea nevestei e binecuvântată de Dumnezeu, chiar dacă ne spune: „Pentru rugăciune să vă separaţi".E bine să ţinem post. dar nu e un păcat ca minciuna, clevetirea, furtul, privirea la pornografie şi alte păcate. Deci să fim atente cu trupul nostru, care este trupul căsniciei noastre, şi rugăciunea şi delicateţea vor face din bărbatul acela neînţelegător un bărbat înţelegător.
O doamnă şi-a ţinut soţul în post cu un pachet de carne. În fiecare zi scotea şi zicea: „Hai să-ţi fac o friptură!" Şi el zicea: „Ei, până se dezgheaţă... dă-mi mai bine ce ai făcut tu acolo!" A doua zi la fel: „Astăzi să ştii că îţi fac friptură!" „Păi nu ai dezgheţat-o?" „Nu, că m-am gândit că dacă nu vrei..." „Dă-mi nişte ciorbă din aia ce ai tu!" Şi a postit tot postul. Dar ea se oferea să îi facă friptură!
Femeia este făcută de Dumnezeu plină de farmec! Ea poate să îl seducă! Dar dacă se apucă să îi ţină predici nimeni nu se lasă cucerit... Rugăciunea este taina. Să vorbim mai puţin despre Dumnezeu şi mai mult cu Dumnezeu. Rugăciunea face minuni, rugăciunea este o putere extraordinară. Dar noi ne rugăm puţin, şi şi atunci suntem cu gândul în altă parte. Să ne rugăm scurt, cu această minune de rugăciune care este „Doamne, miluieşte!".

fragment din conferinţa ţinută de Maica Siluana
 sursa text: apostolatintarafagarasului.blogspot.com 

Acel ce pururi are grija...

Acel ce pururi are grijă
de orişicine-i în necaz
îţi numără şi ţie paşii
şi lacrimile pe obraz.

Să nu-ţi pierzi la necaz credinţa
şi nici nădejdea când ţi-e greu
nici dragostea când eşti la bine
— că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu.

El ştie cât să-ţi lase lupta
de greutăţi şi de-ndoieli
la timp îţi va trimite harul
prin care sufletul să-ţi speli.

El ştie cât să-ţi lase-n lume
viaţa-n bine să-ţi răsfeţi
şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă
comoara veşnicei vieţi.

El ştie când e de mustrare
nevoie spre-ndreptarea ta
el ştie-n flacăra-ncercării
cât poţi să stai — şi când s-o ia.

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul
îţi dă-n viaţă de-orice fel
pe El Îl ai când ai credinţa
nădejdea şi iubirea-n El.



Traian Dorz —

Femeia sa-si incredinteze barbatul lui Hristos!

"Părinte, duhovnicul femeii îl poate ajuta şi pe bărbatul ei?
- Uneori, pentru a putea fi ajutat bărbatul, duhovnicul trebuie să facă lucrare duhovnicească în femeia aceluia. Iar de la femeie binele se va transmite la bărbatul ei, care, de va avea inimă bună, Dumnezeu îl va ajuta să se schimbe.

 Femeia are evlavia sădită în firea ei. Dar atunci când bărbatul, deşi este de obicei puţin mai indiferent faţă de biserică, va lua o întorsătură duhovnicească, va înainta apoi cu statornicie în viata duhovnicească, nemaiputând fi ajuns de femeia lui. În aceste cazuri se poate ca femeia să-l invidieze, pentru că nu sporeşte ea. De aceea, în aceste cazuri, le spun bărbaţilor să fie cu băgare de seamă. Dar oare de ce? Pentru că, cu cât bărbatul va trăi mai duhovniceşte, cu atât mai mult îi va sta împotrivă femeia, dacă ea nu trăieşte duhovniceşte. Dacă bărbatul va spune: “Este târziu, hai să mergem la biserică”, femeia va răspunde: “Du-te singur. Nu vezi că am o grămadă de treburi?”. Iar dacă bărbatul îi va spune: “De ce este stinsă candela?”, sau de va merge el singur să o aprindă, va răni egoismul femeii, care va începe să strige: “Ce, o să te faci preot?”, “Ce, eşti călugăr?”. Se poate chiar să-i spună: “De ce să ardă candela? Mai bine să dăm untdelemnul la vreun sărac”. Până acolo poate ajunge, la teorii protestante. Fireşte, după aceea se mâhneşte pentru îndreptăţirile pe care le-a spus, dar se mâhneşte şi pentru sporirea pe care o vede la bărbatul ei. În aceste cazuri este mai bine să se stingă candela de o mie de ori, decât să meargă bărbatul să o aprindă. Pentru a păzi familiile de destrămare, le spun bărbaţilor: “Să-i spui femeii tale atunci când o vei găsi în toane bune: «Dacă merg la biserică şi fac puţină rugăciune şi câteva metanii, sau dacă citesc vreo carte duhovnicească, nu le fac pe acestea din multa evlavie, ci pentru că ele mă frânează şi mă ţin să nu fiu atras de această societate jalnică şi astfel să merg la baruri de noapte cu prietenii»”. Când bărbatul va mânui astfel problema aceasta, atunci femeia se va bucura şi se poate ca ea să se schimbe şi chiar să-l întărească în cele duhovniceşti. Iar dacă nu va proceda astfel, va ajunge să-i rupă oasele, şi apoi chiar la divorţ. Dacă bărbatul vrea să o ajute duhovniceşte pe femeia sa, este bine să încerce să o împrietenească cu o familie care trăieşte duhovniceşte, astfel încât, văzând ea evlavia mamei din acea familie, să se îndemne şi ea să o urmeze."

extras din Viata de Familie Vol. 4 – Cuv. Paisie Aghioritul

In deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu

Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de putină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar celaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni[2].

Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. ‘Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-ati mânia repede. Ati fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Ati fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-ati fi potrivit, dar ati fi mers amândoi în iad. Iar dacă ati fi fost amândoi cu dare de mână, ati fi putut tine casa? Ati fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.

Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soti? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am pătitî” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soti.

Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce; în felul acesta, află şi copiii un echilibru.

Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi putină brânză, ca să-ti taie dulceaţa. Sau verdeturile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toti amari”, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toti săraţi”, atunci nu se va putea face sat.

Viata de Familie, Vol. 4 – Cuv. Paisie Aghioritul