Nu alunga pe nimeni

Nu alunga pe nimeni
din uşa ta nicicând
ai fost şi tu vreodată
sau ai să fii flămând.

Nici nu-ţi închide mâna
spre-un semen zdrenţuit
ai fost şi tu vreodată
sau ai să fii lipsit.

Nici nu mustra pe nimeni
necruţător pe drum
şi tu-ai greşit vreodată
sau mai greşeşti şi-acum.

Nici judeca pe altul
prea aspru, ci tăcut,
gândeşte şi tu câte
păcate ai făcut.

Căci cum eşti tu spre alţii
aşa va fi mereu
cu milă sau cu-asprime
spre tine Dumnezeu.


Traian Dorz

O,creste-mi ravna Doamne!

O, creşte-mi râvna Doamne şi setea de-a lucra
mai vrednică de Tine să-mi fie slujba mea.

Pe semeni cu blândeţe să-i înţeleg pe toţi
cu milă socotindu-i de-aceeaşi soartă soţi.

Iubirea lor unind-o cu dragostea de fraţi
cu rod mai copt să-mi fie toţi anii încărcaţi.

Nelinguşind pe nimeni, Cuvântul să-l vestesc
învrednicit de cinstea că-l cred şi că-l trăiesc.

Tu care-mi ştii cărarea şi-mi numeri paşii mei
fă-mi şi mai demni de Tine oricare dintre ei.

Tu care-mi dărui pacea şi nimeni n-o mai ia
fă-mi vrednică viaţa să-mi locuieşti în ea.


Traian Dorz

Doamne,da-i sotului/sotiei mele pocainta in felul in care stii mai bine

Cum îl poate ajuta un soţ pe celălalt, dacă el spune: „Dumnezeu este în suflet şi nu am nevoie să merg la biserică”, în caz că exemplul personal al celui îmbisericit nu dă roadele dorite?

În acest caz nu se poate vorbi despre nişte trucuri metodologice care să dea rezultate, deoarece relaţiile interumane diferă de la o familie la alta. Eu însă continui să insist asupra ideii că există un principiu creştin general al vieţuirii în comun: „Doamne, converteşte-l la Biserică, dă-i pocăinţă în felul în care ştii Tu şi cu preţul pe care Îl cunoşti”. Această rugăciune trebuie făcută, în primul rând, din credinţă. Dacă însă te rogi amintindu-i lui Dumnezeu în felul următor: „Doamne, converteşte-l pe soţul/soţia mea pentru ca să mă asculte şi să meargă în aceeaşi parohie cu mine, să citească şi el cărţile pe care le citesc eu şi să se spovedească la acelaşi duhovnic, trăind după aceeaşi rânduială creştinească”, acestea s-ar putea să nu se întâmple. În acest caz, ca şi în general, în viaţă, trebuie să ai încredere totală în Cel de Sus: „Doamne, dă-i soţului/soţiei mele pocăinţă în felul în care ştii mai bine”. Această rugăciune trebuie să fie sinceră şi responsabilă, pentru că astfel de căi, alese de Domnul, pot însemna şi necazuri în viaţă, boală sau probleme de serviciu.

Vreau să vă dau şi un exemplu din alt domeniu, care să confirme ce stabilim acum. Se întâmplă ca la preot să vină oameni bogaţi, dornici să ajute sfântul locaş, care spun: „Acum, părinte, să vă rugaţi pentru mine”. Preotul promite să se roage pentru acel om, dar nu pentru ca el să aibă succes în afaceri sau în politică, ci pentru mântuirea sufletului. Rezultatul unor astfel de rugăciuni poate fi falimentul omului bogat sau faptul de a nu mai fi ales niciodată deputat. Atunci când preotul anunţă acest lucru dinainte, oamenii răspund în mod diferit. Fiecare însă trebuie să înţeleagă că rugăciunea noastră pentru soţ trebuie să sune astfel: „Doamne, sunt gata să primesc şi să duc toate câte îi vor fi date spre folos sufletesc”.

Apoi, trebuie să credem că Domnul ne aude şi să nu uităm pilda evanghelică despre văduva care a mers multă vreme la judecător, până când acela, de lehamite, i-a dat ce cerea. De ce? Pentru că femeia nu a pregetat să insiste în rugăminţi. „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?” (Luca 18, 7). Lucrurile nu se întâmplă imediat, ca la o apăsare de buton, după care omul iubit trebuie să se schimbe automat. Noi nici nu vrem ca aproapele nostru să devină un mecanism cu o gamă de calităţi pozitive, ci vrem ca, îmbisericindu-se, acesta să rămână personalitatea pe care am cunoscut-o la început şi am îndrăgit-o. Cel mai important este să lucrăm în rugăciune şi să nu încetăm a cere, chiar dacă transformarea nu se poate vedea imediat sau chiar dacă noi, care suntem lângă persoana în cauză, nu ne dăm seama de schimbare. Pentru a vedea cum se schimbă omul este nevoie să fii la distanţă. De aceea, trebuie să facem toate acestea ţinând cont de starea actuală a sufletului aproapelui, dar şi de ceea ce spune duhovnicul.

Mai este foarte important să nu facem pauză în lucrarea pe care am început-o, de exemplu în concediu, când se pare că nu este timp de exerciţii spirituale, ci de distracţie. Aşa nu vom putea reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus. Dacă începem o astfel de muncă trebuie să o susţinem tot timpul, căci nu poţi fi creştin doar în anumite perioade din an.

 sursa text:Familia - ultimul bastion

Ce sa fac cand ma ocaraste femeia?

Un ucenic care era tot timpul ispitit de mânie, părându-i-se a fi dispreţuit şi ocărât de către soţia sa, l-a întrebat: „Ce să fac, Părinte, că vin multe ispite şi din nimica toată se aprinde cearta şi judecata şi mânia violentă şi răstălmăcirea, de ajungi să nu te mai înţelegi om cu om. Greşind eu fără de voie sau cu voie şi cerându-mi iertare, soţia se tulbură şi mă ocărăşte şi foarte greu îi trece supărarea. Eu încerc să rabd şi să explic că am intenţii bune şi vreau să repar, dar ea îmi taie vorba şi îmi răstălmăceşte cuvintele şi intenţia, lovindu-mă cu asprime şi învinuindu-mă şi închizându-se faţă de mine. Ştiu că mă iubeşte foarte mult, dar din mândrie mă mânii apoi şi eu mai tare şi mă împietresc în mânie şi ţinerea de minte a răului, care ajung să acopere iubirea, amestecând în ea justificare de sine, judecată, ură chiar.

Deci ce să fac când mă ocărăşte femeia şi nu îmi primeşte apoi nici cererea de iertare?.

„Să taci”, a spus Avva, „şi să nu fii supărăcios ca o muiere cu barbă.

Femeia prin firea ei este mai sensibilă, mai iute la mânie şi mai aprigă la vorbă, dar bărbatul are mai proprie tăcerea. Mare este taina tăcerii ce opreşte dezbinarea şi căderea în stricăciunea păcatului, a neiubirii. Să-ţi asumi tu însuţi vina ta şi a celuilalt, dar să nu le diseci în toiul ispitei, să nu te fixezi la ele, ci să le arunci în focul închinării tăcute şi răbdătoare, ca să ardă şi să crape dracul mâniei din tine”.

Bărbatul trebuie să fie ca un paratrăsnet pentru femeie în clipele de ispită, spunea Părintele Ghelasie, iar femeia să treacă peste supărarea muierească, ca să îmbrace chipul de maică, prin care să-l nască duhovniceşte pe celălalt.

sursa text:Ce sa fac cand ma ocaraste femeia?

Cum sa scap de patima fumatului?

Recomandari utile pentru cei care vor sa se lase de fumat:

1.Evitati suprasolicitarile emotionale.

2.Straduiti-va sa fumati cat mai putine tigari, sa tineti socoteala zilnica a tuturor tigarilor fumate, ca in fiecare zi sa incercati sa fumati mai putin decat in ziua precedenta.

3.Stabiliti care au fost cele mai importante momente ale zilei in care a-ti aprins tigarile, si incercati sa faceti alte activitati care sa va ia gandul de la acestea.

4.In fiecare dimineata incercati sa amanati momentul fumarii primei tigari spunand
"Asa cum pe altii Domnul i-a vindecat, si pe mine ma va vindeca"

5.Daca vi s-a facut pofta de fumat, nu scoate degraba tigarea din pachet, incercati sa n-o atingeti prêt de cateva minute.In tot acest imp, ocupati-va mainile cu ceva indeletniciri, eventul practicati ceva exercitii fizice, respirati mai adanc si meditate la cuvintele Domnului "Toate sunt cu putiinta celui ce crede"

6.Nu fumati niciodata pe stomacul gol.

7.Din timp in timp faceti intreruperi (Nu fumez pana luni / pana la sfarsitul zilei, lunii,lucrului,etc)

8.Daca v-ati lasat de fumat, nu uitati ca trupul obisnuindu-se cu otrava nicotinei, vreme de 2-3 saptamani poate aparea un discomfort asociat cu sindromul de abstinenta care poate duce la deprimare, deznadejde, manie.

9.Cerceteaza-ti duhovnicul mai des, pune-te sub observatia lui si urmeaza-i sfatul, ca sa nu te gaseasca cumva sfarsitul vietii doborat la pamant de aceasta patima.

10.In timpul maniei din perioada de abstinenta, aduti aminte in ce stare erai si cat de bun a fost Domnul ca te-a scos din iadul pacatelor.

Recomandari medicale:

-Clateste gura cu o solutie de bicarbonat de sodium ( 1 lingurita de ceai la ½ cana apa), sau cuceai de musetel.
-In primele 7 -10 zile de la abandonarea fumatului, clatirea trebuie facuta la fiecare 3-4 ore.

Rosteste in fiecare zi urmatoarele 2 rugaciuni catre Sf.Ambrozie al Optinei Rusiei:

Ca la un izvor de tamaduiri alergam la tine,Ambrozie, Parintele nostru, ca tu in calea mantuirii fara de ratacire calauzesti, cu ale tale rugaciuni de nevoi si de necazuri ne pazesti, in bolile trupesti si sufletesti ne mangai, iar mai vartos la smerenie, rabdare si dragoste ne inveti. Roaga pe iubitorul de oameni Hristos si pe Aparatoarea cea osardnica se se mantuiasca sufletele noastre.Legamantul Mai marelui pastorilor plinind, harul staretiei ai mostenit, frangandu-ti inima pentru toti cei ce cu credinta alergau la tine. Pentru aceasta,si noi, copiii tai, cu dragoste strigam tie:Parinte sfinte Ambrozie,roaga pe Hristos Dumnezeu sa se mantuiasca sufletele noastre.

sursa text:Patima fumatului

Rugaciune pentru lume

Doamne Dumnezeule, Cel în Treime slavit si închinat, miluieste cu mila Ta cea fara de sfârsit pe bolnavi, pe vaduve, pe orfani, pe saraci, pe cei întemnitati, pe cei flamânzi, pe cei însetati, pe cei goi, pe cei calatori, pe cei straini, pe cei napastuiti, pe cei ocarâti, pe cei rataciti, pe cei cazuti, pe cei parasiti, pe cei ce Te cauta si pe cei care Te-au gasit, pe cei împietriti, pe cei nepriceputi, pe cei neputinciosi, pe cei uitati, pe cei robiti, pe cei lipsiti de rabdare, pe cei deznadajduiti, pe cei ce plâng, pe cei osteniti, pe cei ce au luat jugul Tau asupra lor, pe cei pierduti, pe cei împovarati, pe cei zdrobiti cu inima, pe cei atacati sau stapâniti de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte si pe cei ce se însanatosesc, pe cei descumpaniti, pe cei aflati în îndoiala, pe cei ce pun acum început bun vietii lor, pe cei legati, pe cei ce se pocaiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împarasi durerile straine, pe cei ce iubesc si pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrazneala în rugaciune, pe cei ce nu se pot ruga, pe cei ispititi, pe cei purtatori de chinuri, pe cei zamisliti în faradelegi si nascuti în pacate, pe cei obositi de mâhnire si întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osânditi, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tai cei tainuiti în mijlocul lumii, pe cei izgoniti, pe parintii fara de copii, pe cei ce duc lupta cea buna, pe cei învrajbiti, pe cei dispretuiti, pe cei ce sunt pe calea înfrânarii, pe cei cotropiti, pe cei asupriti în judecati, pe cei ce sunt cazuti în datorii grele, pe cei ce vin la tine în întâiul si al doisprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei pradati, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neîntelepti, pe cei împovarati de griji si de pacate, pe cei ce-si poarta crucea, pe cei ce se caiesc acum în fata Ta, pe cei ce slabesc în credinta, pe cei încercati, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învata, pe cei suparati de farmece sau cuprinsi de naluciri, pe cei înviforati, pe cei ce înfrunta vremuri de batjocorire a credintei, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din razboaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cânta si Te preaînalta întru toti vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugaciunii si în zi de postire, pe cei saraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei ce flamânzesc si înseteaza de dreptate si pe cei prigoniti pentru dreptate, pe cei pe care nu-i iubeste nimeni, pe cei ce ne iubesc si pe cei ce ne urasc pe noi, pe cei rataciti de la Dreapta Credinta, pe cei ce nu Te-au cunoscut înca.

Asemenea, Doamne, miluieste-i si pe cei care-i cerceteaza si-i miluiesc pe acestia toti. Întareste-i, vindeca-i, ridica-i, ocroteste-i cu puterea Ta, lumineaza-i cu lumina Ta, binecuvinteaza-i si pomeneste-i intru Împaratia Ta, ca sa se slaveasca prin ei Numele Tau cel sfânt.

Miluieste-i, binecuvinteaza-i si-i pomeneste întru Împaratia Ta si pe vrajmasii nostri. Îmbuneaza inima lor, ca sa nu pierim din pricina lor, nici ei din pricina noastra si sa nu rapim prin rautatea noastra prilejul mântuirii lor.

Doamne miluieste-ne, binecuvinteaza-ne si ne mântuieste pe noi, ca a Ta este stapânirea, împaratia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea Ta.

Miluieste- ma Dumnezeule...

Acum ma apropii eu, pacatosul si impovaratul, catre Tine, Stapanul si Dumnezeul meu si nu indraznesc sa ma uit la cer; numai ma uit si graiesc: Da-mi, Doamne, mai inainte ca sa-mi plang faptele mele cu amar.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

O, amar mie, pacatosul, ca sunt ticalos, mai mult decat toti oamenii; pocainta nu este in mine. Ci-mi da mie, Doamne, lacrimi, ca sa plang faptele mele cu amar.

Omule nebun si ticalos, pentru ce-ti pierzi vremea in lene? Gandeste-te la viata ta si te intoarce catre Dumnezeu, ca sa plangi faptele tale cu amar.

Maica lui Dumnezeu Preacurata, cauta spre mine pacatosul si ma izbaveste de lantul vrajmasului, indreptandu-ma pe calea pocaintei, ca sa plang faptele mele cu amar.

autorul poeziei:Traian Dorz

Canon de pocainta catre Domnul Iisus Hristos

Ai necazuri?

Ai necazuri,

te apasă greutăţi fără de nume,

cine nu le are astăzi

toate-acestea oare-n lume?

Însă dacă vrei

povara să nu-ţi fie spre pierzare,

vino la Iisus,

El este ajutor şi uşurare!

Harul Lui cel mare-ţi face

a necazului povară,

de-ar fi orişicât de mare,

mică, dulce şi uşoară.

Eşti bolnav?…

În suferinţă te topeşti şi te aprinzi,

câţi nu sunt acuma-n lume

şi cu mult mai suferinzi?

Boala sufletului însă

e mai grea ca orice boală,

rari de tot sunt cei ce scapă,

rari sunt cei ce se mai scoală.

Vrei să scapi de boala asta,

vrei să afli vindecare?

Vino la Iisus,

El singur poate şi-ţi va da scăpare!

Eşti hulit de toţi?

Întruna lumea te dispreţuieşte,

cu batjocuri şi ocare

pentru Domnul te loveşte?

Nu te necăji!

Ştii glasul Evangheliei ce spune:

„Fericiţi sunt prigoniţii

pentru-a’ Domnului căi bune“.

Rabdă totul înc-o clipă,

iar când pare grea durerea,

vin’ la Domnul,

cere-I harul!… El îţi va mări puterea!

Eşti tu mântuit?

…Aceasta-i întrebarea cea mai mare,

ai aflat tu Jertfa Crucii

şi-a ei veşnică iertare?

Nici necazul,

nici prigoana,

nici durerea,

nici lovirea

nu-s nimic când ai pe Domnul

şi te-aşteaptă răsplătirea!

Mai mult încă,

chiar în ele simţi cereasca bucurie

care sufletul ţi-l face fericit pe veşnicie!

Traian Dorz

"... Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti.

Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.
Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: " şi îndată a ridicat - a înlăturat - pedeapsa păcatului meu". Ce trebuie să facem? Să ne mărturisim toate fărădelegile noastre fără nici o ascundere şi-ndată va înlătura Dumnezeu osânda, şi-ndată sabia nu va mai atinge viaţa ta.
Însă luaţi seama că pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit. Dacă zici că-ţi merg în curte şi-n viaţă toate rău, apoi înseamnă că ai păcate de care Dumnezeu vrea să te desfacă. De aceea să vrei şi tu ce vrea Dumnezeu, să te desfaci de rele, căci Dumnezeu nu vrea ca să atârne în veac sabia Sa asupra ta.
Să vă spun acum câteva feluri în care simţiţi voi sabia lui Dumnezeu asupra voastră.
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe. Şi vii aici ca să afli de ce păţeşti asemenea lucruri. Şi afli aici că necazurile acelea, nedreptatea aceea totuşi nu e o nedreptate ci este o nuia cu care Dumnezeu îţi aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit. Şi păcatul e acel cuvânt zis de vecina, de soţ sau de propriul copil, cuvânt care te-a săgetat la inimă. Pentru că tu ai uitat să mărturiseşti preotului unul din păcatele tale din tinereţe. Şi Domnul îţi aduce aminte. Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat sau ai lepădat vre-un copil - şi aceasta e fărădelege înaintea lui Dumnezeu. E o ispravă a curviei chiar dacă eşti cununată după lege. Sau ai uitat să spui că numai ai osândit, sau ai gândit despre cineva acelaşi cuvânt şi-ai uitat să-l spui la mărturisire. Dumnezeu însă n-a uitat greşeala ta sau cuvintele tale. De aceea vrea ca să te spele, să te curăţească de toate relele tale.
Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.
Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta " şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu". Căci zice în alt loc: "Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina"(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.
Credeţi voi lucrul acesta?! Apoi ţineţi-l minte. Pentru cel care te ocărăşte roagă-te, ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el şi-şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele căci de partea binelui e Dumnezeu şi oare nu e mai tare Dumnezeu ca răul?
Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu căci zice Domnul: "cheamă-mă pe mine în ziua necazului tău şi te voi ajuta". Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l Crucea, căci dacă tot pe el îl chemaţi el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.
Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi.
Cum v-am mai spus, toţi cei ce vreţi să coboare umbra lui Dumnezeu peste viaţa voastră, să dobândiţi ocrotirea lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vie mila lui Dumnezeu şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta şi asupra a tot lucrul mâinilor tale. Amin. "


Parintele Arsenie Boca

sursa:Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastră

Cu ce ramai din toate...

"Pentru ce te tragi îndărăt de la Acel ce atât de mult te iubeşte? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta? Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund? Căci aceea face cel ce lucrează pentru lumea cea de acum. Pentru ce voieşti tu să apuci focul şi să abaţi aerul? Pentru ce alergi în zadar? Toate au sfârşitul lor; arată-mi, deci, şi sfârşitul râvnei tale pentru lume. Dar tu nu poţi aceasta. Toate sunt deşertăciune. Să mergem la morminte; arată-mi pe tatăl tău, arată-mi pe nevasta ta cea moartă. Unde este cel ce purta haine împletite cu aur, cel ce şedea în trăsură pompoasă, cel ce avea putere pe viaţă şi pe moarte? Eu nu văd nimic alta decât oase şi viermi. Toate acele sunt pulberi şi vis şi umbră, un chip sec, ba nici măcar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfârşit numai acesta să fie răul. Cinstea, traiul cel bun şi bogăţia sunt, negreşit, aici numai o umbră, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele: zgârcenia, desfrânarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise în cer, fie cuvinte, fie fapte. Cu ce ochi vom privi noi la Hristos în Ziua Judecăţii?“

poezia apartine poetului Traian Dorz
sursa text:Cuvinte de neuitat culese din Saptamana Patimilor

Diavolul bate si el la usa inimii tale!

"Dragă cititorule! Nu uita că în fiecare clipă la uşa inimii tale bate Domnul Iisus şi bate şi diavolul. Stă în voia ta să tragi zăvorul pentru unul sau pentru altul. Din două trebuie să alegi una, căci „nimeni nu poate sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ (Matei 6, 24).

Diavolul bate şi El la uşa inimii noastre. El stă la uşă ca un hoţ şi duşman. El ar sparge uşa, dar n-are putere, de aceea se apropie şi el cu vorbe dulci şi ispititoare.

El bate la uşă cu fel de fel de şoapte şi ispite viclene, el bate la uşă cu toate plăcerile şi desfătările acestei lumi. El bate la uşă cu stăruinţă şi ascultă îngrijorat, să nu-şi piardă prada. Ochii îi scapără după prada dinăuntru.

Diavolul Îl imită pe Domnul Iisus. El stă şi bate la uşa inimii cu răbdare şi stăruinţă.

Numai că este o mică deosebire: pentru Domnul Iisus, uşa inimii se deschide mai greu. De multe ori Domnul Iisus bate la uşă ani de zile până când omul îi deschide.

Însă, vai, satan ciocăneşte numai o singură dată, şi uşa îndată i se deschide. Iar când i-ai deschis uşa lui satan, atunci el intră triumfător şi se face stăpân şi poruncitor în casa sufletului tău, iar tu te faci sluga şi robul lui. O, ce viclean mare e diavolul! El stă la uşă şi bate cu fel de fel de şoapte şi de înşelăciuni.

N-asculta, dragă suflete! N-asculta de şoaptele lui satan. Ţine-ţi uşa inimii încuiată şi închisă de tot în faţa lui satan. Gândeşte-te că fiecare ispită pe care o primeşti şi fiecare păcat pe care îl faci deschide o uşă pentru satan. Gândeşte-te neîncetat că satan se gudură mereu ca un câine pe la uşa inimii tale. Alungă‑l prin cuvintele Domnului Iisus: „Mergi înapoia mea, satan!

 Cei mai mulţi creştini îşi pierd sufletul şi viaţa de veci tocmai pentru că îşi închipuie că pot sluji deodată şi lui Dumnezeu şi diavolului. Noi, oamenii, n-avem în această lume o altă slobozenie şi libertate decât a fi ori robii lui Dumnezeu, ori robii diavolului. O altă cale de mijloc nu este şi nici nu poate fi."

poezia apartine poetului Traian Dorz

sursa text:Oglinda inimii omului - Preot Iosif Trifa

Hristos s-a inaltat!

"...Inainte de toate nu trebuie sa uitam niciodata prin ce a trecut Invatatorul nostru pana sa intre in slava cereasca. El a meritat aceasta slava prin viata Sa atat de curata, generoasa si rabdatoare, linistita, devotata, plina de umiliri si suferinte. Daca vrem sa ocupam locul pe care ni l-a pregatit Mantuitorul, trebuie sa-L imitam in purtarea Sa si sa luam parte la amaraciunea paharului Sau. Daca vrem sa ne suim cu El intru slava, trebuie mai intai sa -L insotim pe Golgota, sa ne pironim cu El pe Cruce sa suferim nedreptatile, calomniile si hulele vrajmasilor nostri fara cartire. Sa suferim bolile, lipsurile si orice prigonire ar veni peste noi din partea lumii si a diavolului. Sa suferim pana la sange impotriva pacatului si a uneltirilor satanei. Sa suferim Crucea, piroanele si coroana de spini pe care le intampinam la tot pasul in lumea aceasta plina de rautate, fatarnicie, mandrie si minciuna.
Mandria nu ne inalta cu Iisus Hristos, care a fost cel mai umilit dintre toti oamenii. Lacomia de avere si toate ale lumii acesteia nu ne inalta cu Iisus, care a fost cel mai sarac. Desfranarea nu ne inalta cu Fiul Fecioarei care a fost cel mai curat. Nici o patima, nici o boala sufleteasca nu ne pot inalta cu Iisus, trebuie neaparat sa ne lepadam de toate defectele noastre, ca asa zice El: "Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea si sa urmeze Mie!
Viata noastra pe pamant este o viata de lupta. Noi nu trebuie sa incetam de a lupta cu satana. Noi trebuie sa renuntam la desfatarile lumesti si la tot pacatul, rastignindu-ne trupul nostru, adica pironind patimile si poftele pacatoase. Locul pe care ni l-a pregatit Domnul Iisus este o imparatie cereasca, sfintita, curata si mai presus de toate vesnica; de aceea trebuie s-o cucerim. Aceasta imparatie este o coroana pe care trebuie s-o meritam, caci ea nu va veni singura sa se aseze pe capul sufletelor reci, trandave si nepasatoare.
Coroana aceasta trebuie castigata, prin urmare, prin osteneala si statornicie; sa muncim deci si sa ne rugam, sa ne spalam prin pocainta cu lacrimile aduse din evlavie catre Dumnezeu si sa avem dragoste catre toti fratii nostri. Suferinte sunt destule, fiecare-si are Crucea sa, dar fericiti sunt cei ce sufera pentru dreptate. Bucurati-va si va veseliti toti ca usa imparatiei ceresti ne este deschisa prin Salvatorul nostru care S-a inaltat la ceruri.
Bucurati-va voi, bolnavilor, care va aflati pe patul durerilor, si ganditi-va la suferintele lui Iisus, indurand cu rabdare, ca cerul va este deschis. Bucurati-va oropsitilor, napastuitilor si indurati cu rabdare, ca fericire mare va asteapta in ceruri, acolo unde Iisus va va despagubi de toate suferintele voastre. Noi toti sa inaltam inimile noastre catre Ierusalimul cel ceresc unde Iisus Hristos s-a inaltat astazi si acolo sa ne punem toate nadejdile noastre, dezlipindu-ne inimile de desfatarile lumesti, caci acestea sunt numai noroi si fum. Sa ne bucuram in aceasta zi a Inaltarii, din toata inima noastra, ca si noua ne este deschis cerul si raiul prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos..."

sursa text:Fragment din predica la Inaltarea Domnului -Ierodiacon Visarion Iugulescu

Cer nou

Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi şi i-am spus
De noi cum nu ţi-e silă, prea scumpul meu Iisus
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi ?
Cum vrei să calce-n lume piciorul tău curat,
Cel care peste aripi de îngeri a călcat ?
Cum poala prea curată, stăpâne, n-o fereşti
În tină omenească să nu ţi-o murdăreşti ?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai ?
Cum suferi bezna noastră, tu soare strălucit
Cum poţi să rabzi ocara Tu, Doamne Preaslăvit ?
Şi cum, fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti
Tu, care stai în ceruri cu mari luminători
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să te cobori ?
Ca Petru, ani de-a rândul te-am izgonit mereu,
Ieşi de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu !
Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul tău curat
Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.
Cu pasul tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta, tot chipul Tu mi l-ai strălucit,
Cu focul Tău, pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de ’mpărat,
Mi-ai încăput în suflet, Tu cel neîncăput,
Şi sufletul meu iată, Tu cer nou l-ai făcut.
Şi sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti,
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

Maica Teodosia(Zorica Latcu)

Despre astrologie

"Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos. "

sursa text:Sfaturi ortodoxe.ro

Fa-ti timp

În trecerea grăbită prin lume către veci
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând,

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
fă-ţi timp s-auzi ce-ţi spune o floare, un cocor,

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
fă-ţi timp, pe-un munte, seara, stând singur, să te rogi,

Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini,

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi voios,
fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,

Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
fă-ţi timp — căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,

Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic
fă-ţi timp — căci viaţa trece şi când nu faci nimic!

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
fă-ţi timp... căci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi
comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.


Traian Dorz

Aceasta a fost de la Mine

"...Vreau să știi că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea și izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când ești cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înțeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îți aduc bucurie și te izgonesc de la ei,
Aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieții tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situația ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăț smerenia? Iar acolo, te-am așezat în atmosfera potrivită, în școala unde te vor învăța ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiești acum, precum și cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăți financiare și abia supraviețuiești? Ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să știi că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine și întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline și inepuizabile și să fii convins că Eu îmi țin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ți spună când ești în necaz: ”Să nu crezi în Domnul și Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Ești despărțit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubești? Am lăsat să ți se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine și în Mine să afli veșnica mângâiere și odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ți-ai deschis inima?
Aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferință să te atingă astfel încât să înveți că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfățișează-Mi-le toate Mie și spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipește-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viața ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simți sfârșit,
Aceasta a fost de la Mine.

Ți-ai facut planuri și ți-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lași toate în seama Mea, să călăuzesc și să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieții tale, căci tu ești orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neașteptate au venit peste tine și deznădejdea ți-a cuprins inima, ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală și teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îți e credința în promisiunile Mele și îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu ești tu cel care și-a încredințat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu ești tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, țintuindu-te de patul tău,
Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să înțelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire și cu umilință pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinești asta, ai căzut pe patul de suferință,
Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale și Mi-ar fi fost cu neputință să-ți mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăț cele mai adânci cugetări și învățăturile Mele, ca să-Mi slujești. Vreau să te învăț să simți cum tu nu ești nimic fară Mine. Câțiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărțit de activitățile vieții, pentru a învăța să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neașteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îți încredințez aceste greutăți și din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iți va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îți va fi învățător și îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilașul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosești din belșug. Adu-ți aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău și critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor și neputințelor tale va fi unsă cu acest untdelemn,
Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaște și amintește-ți pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te ințeapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăța, în toate lucrurile tale, să privești către Mine. Toate ți le-am trimis Eu, pentru desăvârșirea sufletului tău,
Toate acestea au fost de la Mine.

Sfântul Serafim de Virița – O scrisoare către un fiu duhovnicesc

sursa text:Toaca.md

Chemare catre noi insine

"N-avem indeajuns inima crestineasca; inima noastra nu nazuieste unde trebuie, nu vede binele sau in Dumnezeu, ci in sine si in lume, si nu in cer, ci pe pamant este raiul ei; n-avem indeajuns ravna tare ca moartea pentru a fi pe placul lui Dumnezeu si a ne mantui.
Parca am adormit, am amortit si ne miscam doar cum ne duce valul vietii. Haideti sa trezim in noi insine tocmai aceasta ravna, caci cine va face asta pentru noi, daca n-o vom face noi insine? Singuri ne-am legat de lume, singuri sa ne si rupem de ea. Sa intram in inima noastra rece, nepasatoare, si sa incepem a o indupleca prieteneste sa se invete odata minte, sa rupa lanturile patimilor lumii, pe care de bunavoie si le-a luat asupra-si, si sa tinda catre Domnul. Sa spunem sufletului nostru asa:

Esti zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cel nemarginit a binevoit sa te intocmeasca in asa fel incat sa Se rasfranga in tine cu desavarsirile Sale precum soarele se rasfrange intr-o mica picatura de apa, si sa fie vazut in tine atat de tine, cat si de toti cei care te vad, ceresti si pamantesti deopotriva. Iar tu te-ai departat de Dumnezeu si te-ai intors spre lume, ai primit chipul ei uracios si astfel ai inceput sa porti asemanarea cea de fiara a stapanitorului acestui veac. Adu-ti aminte de inalta si neasemuita ta noblete de la inceput, intristeaza-te pentru slutenia ta de acum si intoarce-te catre Domnul, ca sa te innoiasca iarasi dupa chipul Celui ce te-a zidit.

Dumnezeu te cauta si te inconjoara cu toate milele si purtarile Sale de grija: viata ta este a Lui; toate cele ce iti fac trebuinta pentru viata sunt tot ale Lui; si lumina, si vazduhul, si hrana, si hainele, si locuinta, si tot ce este in tine si la tine – toate ale Lui sunt. Si nu numai atat! Pentru tine S-a pogorat din cer, a patimit, a murit pe cruce, a inviat, S-a inaltat la cer, a trimis Duhul Sfant si a randuit pe pamant Biserica, in care a adunat toate cele de nevoie pentru mantuirea ta. Si – lucrul de capetenie – pe calea nasterii si prin randuiala vietii tale dinafara deja te-a bagat in aceasta vistierie a bunatatilor duhovnicesti, si pentru toate acestea cere de la tine numai inima ta. Si picatura incalzita de soare urca: tu de ce intarzii sa te intorci la Domnul, incalzit fiind din toate partile de caldura iubirii Lui? Oare nu vezi ca toti cei din jurul tau merg catre Domnul: si saraci, si oameni de rand, carturari si necarturari? Si atunci, tu de ce stai, lasandu-i pe toti sa ti-o ia inainte in imparatie? Ce, esti mai rau decat ceilalti? Esti vaduvit de vreun lucru care li se da tuturor? Si atunci, stai? Misca-te, grabeste-te, pana cand nu s-a inchis usa care este deschisa pentru toti cei ce se intorc acum! Ce stai? Intoarce-te catre Domnul si incepe sa lucrezi Lui cu osardie! Vremea trece, puterile imbatranesc, devin grosolane si se apropie de nemiscare in indreptarea lor cea stramba – iar azi-maine va veni moartea. Ia seama sa nu ramai de tot in aceasta raceala impietrita fata de Domnul. Adu-ti aminte de sfarsitul cel infricosator, cand si Dumnezeu Se va intoarce de tot de la cei ce nu se intorc spre El si ii va lepada pe cei ce il leapada, si nazuieste catre Dansul macar de frica!

Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii… Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu”.

Cu vorbe de acest fel sa ne induplecam sufletul a-L iubi pe Domnul, a se intoarce pe de-a-ntregul catre El si, in fine, a ravni cu hotarare propria mantuire."

Sfantul Teofan Zavoratul

sursa text:Chemare catre noi insine

N-astepta rugare multa

N-aştepta rugare multă
când vezi lipsa de-ajutor
până nici nu ţi se cere
ca s-ajuţi, — eşti tu dator!

Până nici nu-ntinde mâna
dă-i tu-ntâi celui flămând
mulţi mai bine mor de foame
decât a trăi cerând.

Până nu s-a stins lumina
toarnă-i untdelemnul viu,
du-i aproapelui pe Domnul
până nu e prea tirziu.

Du-I lui Dumnezeu căinţa
ce ţi-o cere ne-ncetat
până nu se-nchide graiul
până ochii n-au secat.

Cât tot vrei să ţi se ceară
ce eşti mai dator să dai
vine ziua fără lacrimi
vine ceasul fără grai,

Vine clipa fără vreme
vine drumul fără soţi
vine — cum ai da atuncea
cum ai da, — şi n-ai să poţi!


Traian Dorz

Omule,ia aminte!

"

"O, ştii omule, că din prima şi ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: -îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.

Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul,toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte zăbavnic să vorbească. De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă - să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt - şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos care pentru noi creştinii este temelia vieţii noastre. Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-ţi cuvintele dintr-o frământătură curată a gândurilor şi arde-le în cuptorul minţii luminate şi apoi le trimite pe marele şantier al vieţii omeneşti.Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi.Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei - trăiesc în veşnicie.

Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele:sudalmele, neascultările şi va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.În fiecare zi citeşte, de poţi măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice; dând astfel de lucru gândului,nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte ruşinoase.Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule şi şti cât de folositoare sunt.Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti - când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii.Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor - şi toate cu aleasă înţelepciune.„Eu aş vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toţi oamenii să fie cum sunt eu.”Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu,celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.

Te afli în post; nu uita că postul te ajută şi este sală de aşteptare în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Taine.

Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.Adu-ţi aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus.Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat.Chinuit a fost şi supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa.Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toţi, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască.Vom rămâne totuşi nepăsători la marea Lui jertfă?Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?Dacă nu poţi mai mult fii atent la tine însuţi. Pentru propria ta salvare cinsteşte toată viaţa ta aceste două zile din săptămână, şi ţi se va schimba viaţa ta sufletească şi trupească.De ce să-ţi dărâmi propria ta viaţă înainte de vreme - ajută-te şi nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu; întinde mâinile tale spre Hristos.Credinţa fortifică voinţa.El vrea să te ajute.Lasă-te înfăşurat sufleteşte cu o asemenea funie şi vei fi ridicat spre împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie nu este de mâncare şi băutură, ci pace şi dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt.Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire,ne-a îndemnat să ne jertfim şi noi.Mântuirea sufletului are un revers hotărât. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curăţitoare a sufletului omenesc.

Omule,spală-ţi sufletul ca să-l poţi hrăni cu pâinea vieţii celei veşnice.Nu doreşti să-l îmbraci cu cămaşa lui Hristos?Să ne aducem aminte - câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat.Ajută-ţi sufletul să guste şi el din pâinea îngerilor.Să ştii şi aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ţi se face gol în gură.O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori şi bucuria lăuntrică şi vei simţi atunci adevărata dulceaţă a Sfintei Cuminecături.Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor şi al urii, nu poate primi sămânţa harului şi nici pe Hristos în Sfânta Taină.De aceea mult se luminează puterea minţii printr-o inimă liniştită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârşite.Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăţie a sufletului, şi viaţa ta întreagă se va desfăşura ca o adiere peste dureri. Nu ştii că orice faptă, fie bună fie rea, îndulceşte sau amărăşte mai întâi pe autorul ei?

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi?Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima."

sursa text:Parintele Arsenie Boca

Pocainta - calea catre cer

"Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit şi pentru Dumnezeul iubirii Care îl primeşte… Dumnezeu este mulţumit şi Îşi află odihnă în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinţa este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos. Dumnezeu voieşte doar mărturisirea greşelii. De aici înainte se sfârşesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie şi spovedania aduce curăţia, iar curăţia aduce vederea lui Dumnezeu.

Lacrimile sufletului pocăit curăţesc inima, mintea, sufletul, trupul, viaţa, cuvântul, curăţesc chiar şi fiecare gest al omului.

Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.

Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi.

 sursa text:Parintele Efrem Athonitul

poezia apartine poetului Traian Dorz

"Daca barbatul este cap,femeia este inima!"

"Bărbatul este cap femeii." "Femeia să se teamă de bărbat." Sunt două dintre frazele rostite de preoţi în timpul slujbei de cununie. Fraze care îi fac pe bărbaţi să zâmbească cocoşeşte şi pe femei să se întrebe în ce s-au băgat. Grav e că, neexplicate, aceste fraze pot legitima violenţa - de la cea psihică şi verbală până la cea fizică.

"Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei - zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.

Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă "împărăteasă dăruitoare", si dăruirea este toată Scriptura"

"În Noul Testament, soţii devin egali înaintea lui Dumnezeu, întrucât, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, "nu mai este parte bărbătească, nici femeiască, pentru că voi sunteţi una în Hristos Iisus".

Fiecare are drepturi şi responsabilităţi proprii, care se intersectează cu ale celuilalt: dreptul la iubire, dreptul şi stăpânirea asupra trupului celuilalt, obligaţia soţului de a purta de grijă soţiei sale ca de însuşi trupul său, jertfindu-se după modelul jertfei lui Hristos pentru Biserică: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea".

Este adevărat că Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: "Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor este". Însă această supunere a femeii trebuie corelată cu textul de dinainte, unde Apostolul Pavel spune: "Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos".

Aceasta înseamnă că şi bărbatul trebuie să se supună întru frica lui Hristos. El este cap femeii în măsura în care îl are drept Conducător, drept Cap, pe însuşi Mântuitorul Hristos.

De ce nu se explică în predica de după cununie ce înseamnă "teama de bărbat"?
Temerea femeii faţă de bărbat este pusă de Sfântul Apostol Pavel în legătură cu iubirea. Într-una dintre tâlcuirile Părinţilor se arată că Apostolul face referinţă la teama pe care orice om responsabil o resimte atunci când are grijă să nu provoace suferinţă celor iubiţi, celor dragi. Această teamă este în relaţie şi cu teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu prin păcatele săvârşite.
Cred că majoritatea preoţilor explică teama de bărbat, punând-o în relaţie cu iubirea creştină. Sau ar fi necesar să o facă...


Care sunt îndatoririle bărbatului faţă de femeia sa, conform învăţăturii Bisericii şi Sfintei Scripturi?
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă - "Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte, Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica". Bărbatul şi femeia devin, prin taina cununiei, un singur trup, adică o singură inimă, o singură voinţă, o singură minte, mintea lui Hristos.

Aşa cum în trupul uman inima nu se ridică împotriva minţii, ci primeşte minte în armonia iubirii, precum nici mintea nu se va despărţi de trup, ci va merge până la jertfă, încălzită de iubirea inimii.
Îndemnul Sf. Apostol Pavel, "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea", cuprinde toate datoriile bărbatului faţă de femeia sa."

sursa text:Dialoguri cu Parintele Arsenie Papacioc

Jurnalul.ro

Ce pot spune eu,Doamne...

Cu sufletul gol – stau înaintea feței Tale dumnezeiești și inima mea despuiată e înaintea ochilor Tăi. Cu ce veșmânt aș putea să acopăr urâciunea din mine? Și cum aș putea socoti că ea ar putea să rămână ascunsă privirilor Tale? Și de ce mi-aș tăinui murdăria și boala tocmai de Tine, Cel Care Singur poți să mă vindeci și să mă curățești?…

Tu mă vezi precum sunt. Tu mă știi până în cele mai dinlăuntru ale mele, căci Ție nimic nu poate să-Ți fie ascuns. Tu m-ai zidit în pântecele maicii mele și în gândul Tău sunt mai înainte ca eu să fi răspuns chemării ce mi-ai făcut din neființă. Tu cunoști frumusețea chipului ce-ai pus în mine și singur Tu șii cât de departe mă aflu eu de plinirea asemănării. Tu, Doamne, cunoști vistieria talanților ce mi-ai încredințat și, iarăși: numai Tu știi risipa ce am făcut și reaua întrebuințare a darului Tău, de când, luându-mi trufaș partea mea de avere – nesocotind că ea nu e a mea, ci a Ta! – am plecat în ale lumii, s-o cheltui nechibzuit în trai pătimaș.
Tu, Doamne, Singur cunoști cine sunt și cine aștepți de la mine să fiu.

Ce-Ți pot spune eu despre mine și Tu să nu fi știut mai înainte ca eu însămi să fi priceput? Căci: eu ce, oare, aș putea ști despre mine mai mult decât Tu Însuți cunoști? Tu, Doamne, știi că eu sunt precum sunt…

Tu știi toate.

Cunoști răutatea inimii mele și neputința mea de a sta în poruncile Tale.

Vezi lutul din mine cât e de vârtos și cum îmi trage duhul către pământ.

Vezi aripile frânte ale zborului ce mi-ai încredințat.

Vezi întunericul sufletului meu cu ferestrele oblonite.

Și Tu știi – o, Doamne Iisuse, cât de bine Tu știi! – ușa zăvorâtă a inimii mele de piatră înaintea îndelung-răbdătoarei Tale iubiri…

Iată, eu vin înaintea Ta precum sunt și, cu durere înlăcrimată, văzând neputința-mi cu totul, Te rog: deșteaptă-mă din moartea depărtării de Tine!

Fără Tine, mi-e noapte și frig îndărătul ușilor zăvorâte. Fără Tine, mi-e însingurare și chin. Fără Tine, mi-e moarte, căci: fără Tine – nu sunt!

Iată, Doamne, pun azi înaintea Ta acest boț de pământ ce-ai adus la ființa, ca să fie un om. Eu sunt boțul acesta inform, ce a devenit prin voia sa numai trup, căci am lăsat omul să se întoarcă în lut. De câte ori eu, de bună voie rănindu-Ți iubirea, m-am aruncat în mrejele patimilor în care vicleanul m-a prins! Dar nu-i el vinovat de căderile mele, ci mie patima mi-a plăcut, căci am iubit întunericul mai mult decât am voit să iubesc lumina. Și acum, iată Doamne, aceasta sunt eu și mă pun înaintea feței Tale precum mă găsesc și Te rog: fă din mine un om! Eu știu că Tu mă iubești ca nimeni altul și suferi pentru durerile mele, iar inima Ta sângereaza pentru fiece rană a inimii mele. Dar și aceasta știu: că Tu știi că nimic nu pot fără Tine – ajută-mă să fac voia Ta! Ajută-mă să vreau să fac voia Ta! Nu mă lăsa ca măcar o singură dată să mai răspund la chemarea de sirenă a vreunei patimi încuibate în inima mea. Inima mea e întunecată și e bolnavă, ajută-mă să vreau să mă vindeci și să mă luminezi! Duhul îmi e înlănțuit în pământul ce sunt, ajută-mă să vreau să mă dezrobești de sub jugul străin! Voia mi-e slabă și înclinată spre rău, ajută-mă să vreau să fac binele pe care-l iubesc și nu răul pe care-l urăsc. La mine, nimic din toate acestea nu-i cu putință, dar toate sunt cu putință la Tine, Dumnezeul meu. Tu nu ești departe, căci în Tine trăim și ne mișcăm, și suntem, precum zice Apostolul Tău. Izbăbește-mă de trupul morții acesteia! Căci și eu Te iubesc.

sursa text:Ortodoxia.md

Chemarea lui Iisus

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.

Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !


Pr.Arsenie Boca
 

Doua mii de ani,Iisuse

Doua mii de ani, Iisuse, au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeea.
Doua mii de ani…
si lumea nici acum nu Te-ntelege,
azi mai mult ca totdeauna, lumea-noata-n 'fardelege,
azi mai mult ca totdeauna plina-i de venin si ura,
ca s-arate ce straini sunt
de-a Ta voie din Scriptura.

Cei ce-Ti poarta Sfântu-Ti Nume
azi prin sânge stiu s-arate
cât cunosc ei frumusetea biblicei iubiri de frate,
câti din cei ce spun si astazi ca-s tot servi ai Tai – ca Ana,
au Cuvântul Tau în gura, iar în suflet pe satana
si, când predica iubirea cu-o evlavioasa gura,
al lor suflet stapânit e de cruzime si de ura,
când pe fata spun de pace
si vorbesc despre-mpacare,
pe ascuns lucreaza ura, vrajmasie tot mai mare
si, când spun ca-s plini de mila
si de-a ei chemare ’nalta,
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta…


O, Iisuse,
ce departe-i omenirea azi de Tine!
A’ iubirii Tale drumuri cât i-s astazi de straine!
Ce uitat si ne-nteles esti pentru-a lumii cunostinta,
cât de stearsa li-e din suflet dulcea, scumpa Ta fiinta,
ce pierduta-i amintirea fericirilor aduse,
ce dispretuite toate bunatatile nespuse,
ce putina ascultare Îti arata toti în viata,
parca niciodata lumea n-a vazut Slavita-Ti Fata,
nici duioasa Ta vorbire care mângâie si alina,
nici a inimii frumsete,
nici a harului lumina,
nici a sângelui putere care spala si sfinteste
si din care de-atunci viata
omenirea-n dar primeste!

O, Iisus, de-a’ Tale haruri ce dau viata fara moarte,
azi nu douazeci de veacuri, ci-o vecie ne desparte.
Si-n aceasta departare de-o vecie ce ne paste,
vai, nu ne miram ca lumea mai ca nu Te mai cunoaste…

Si de-ai vrea sa-i faci sa-Ti vada
iar lumina Ta curata,
o, ar trebui, Iisuse, sa vii iar la ei o data,
sa-ncepi iar din nou de-acolo,
de la iesle, de la paie,
sa întâmpini iarasi hule, si batjocuri, si bataie,
sa porti azi o alta cruce,
sa rabzi spini, scuipari si cuie
– dar acum de la aceia ce doresc „crestini“ sa-si spuie.

Când le-ai biciui pacatul si viata necurata,
cu-acea sfânta necrutare, cum ai mai facut odata
si le-ai spune adevarul care-i ustura si-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare, cei de azi, sa Te omoare!

Cum s-ar ridica Soborul de caiafe si de ane
sa-ntarâte împotriva-T;i ura gloatelor dusmane,
cum si-ar mai porni furia toti zarafii si stricatii,
bine-ascunsi sub motivarea apararii-ntregii natii
si Te-ar declara eretic si ca faci rascoala-n tara…

– Si iar temnita, Iisuse, si iar haina de ocara
si iar iude,
– caci acuma si mai multi sunt ca atunce –
mesterii stiu si mai bine
cum sa-Ti pregateasca-o cruce,
cuie azi sunt si mai multe
si mâini care sa le bata
si-ar fi astazi pe Golgota mult mai trist
ca-ntâia data!

…Si de mii de ori, Iisuse, de Te-ai coborî din Slava,
ai afla în lume-aceeasi stricaciune si otrava
si oricât de mult chema-i-vei la iubire si la pace,
setea lor de sfâsiere mai adânca se va face.
Si cu cât Tu coplesi-i-vei cu-o iubire tot mai mare,
ei cu-o ura mai adânca vor cauta sa Te omoare…
Caci în inima lor neagra zace patima ne-nvinsa
si-n ei dragostea-Ti cereasca naste-o ura mai aprinsa,
caci nu-s dornici nici de bine,
nici de mila, nici de pace
si de mii de ori, Iisuse, de-ai veni, la fel ar face.

Numai cei ce-i schimba harul, catre ceruri sa-i îndrume,
doar acestia sunt altfel – dar atuncea nu-s din lume!

Doamne, multa Ta rabdare fie binecuvântata,
datorita ei, întruna creste-aceasta sfânta ceata
si chiar daca-s multi aceia ce Te leapada cu ura,
sunt atâti si cei ce-asculta cu iubire si caldura!

Din iubirea pentru dânsii sa mai ai rabdare înca
si cu-acei ce-Ti poarta-n suflet vrajmasia cea adânca,
poate dragostea-Ti va face si-a’ lor inimi sa se ‘nmoaie,
îndelunga, nesfârsita, Doamne, bunatatea Ta e!
Caci doar unul de-ar întoarce,
dupa anii de-asteptare,
nu-i zadarnica nici Jertfa,
nici prea lunga Ta rabdare!…

Traian Dorz

"Incepe si sfarseste-ti ziua cu Dumnezeu"

""Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta."

Margaritare duhovnicesti - Părintele Arsenie Boca

"Dumnezeu poarta pasii omului..."

"Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot așa de zornic, pe cât ne zorește foamea și setea după cele pieritoare.

Nouă, neputincioșilor, deși cugetăm ale lumii și umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte și nu ne-a bătut piroanele în tălpi. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul și să se asemene cu El, în cruce să se asemene și, cât poate să cuprindă firea omenească, asemenea cu El va fi.

E lucru de mirare că, pentru pricini pământești se găsesc mii si milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puțini, din când în când, care să fie liniștiți și bucuroși de moarte.

Ce folos, că urmărit de o fiară, scapi până la ușa unei case în pădure, dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. Dar, Iisus e nu numai Cheia, ci si Ușa Împărăției de scăpare.

Sunt mulți cărturari „aproape de Împărăția lui Dumnezeu”. Sunt toți cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceștia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existența. Se mulțumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deși absolut, inaccesibil dacă nu chiar inexistent.

Fără revelația lui Dumnezeu în Iisus Hristos si fără angajarea în toate consecințele concrete ale acestei Revelații, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăție”.

Toți care nu cred și nu urmează lui Dumnezeu sunt morți înaintea lui Dumnezeu. La aceștia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morții să-si îngroape morții lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredința mea!”

Când ți-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăția Sa între oameni, ai isprăvit toate obligațiile lumii.

A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război si a-ți zidi o cetate. A nu-ți face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieții Sale pământesti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă pasii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie si la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubesti. Nu cumva sunteți si voi căutând pe Iisus? Voi stiți despre Iisus o mulțime de lucruri, dar nu-L stiți pe El. Si până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii. Este la mijloc o revelație tripartită, care trebuie să aibă loc.

Omul este vesnic în căutare după ceva, ce înseamnă mai mult decât haina si mâncarea. El este în căutarea lui însusi. Aspirația sufletului după realizarea desăvârsirii sale, asta este toată istoria omului. Mărginirea ta, te doare, stiu. Dar când aceasta a ajuns un dar al constiinței, este semn că Dumnezeu, nemărginitul vrea să cresti spiritual pe dimensiuni divine. Această țâșnire în constiință a darului nemărginirii, este pentru tine argumentul decisiv al existenței Sale si a rudeniei tale cu El, dacă te găsesti pe tine în funcție de Dumnezeu – nasterea ta în adevăr. Toți marii mistici, fără deosebire de confesiune, au învățat că, în demnitate, în adâncul lumii spirituale se săvârseste un proces divin, în care apar relațiile lui Dumnezeu cu omul: nasterea lui Dumnezeu în om si nasterea omului în Dumnezeu, adânc în care se întâlnesc iubitorul si iubitul. Acolo sunt adevărurile experienței spirituale, adevărurile vii, nu categoriile metafizice sub substanțe alegorice.

sursa text:O sinteza agandirii parintelui Arsenie Boca in 800 de capete

"Iar despre ziua aceea si de ceasul acela nimeni nu stie..."

"Cînd a spus ucenicilor că „nici îngerii“, le-a închis gura, ca să nu mai caute să afle ceea ce nu ştiu nici îngerii; cînd a spus că „nici Fiul” îi opreşte nu numai să ştie, dar să şi cerceteze. Că aceasta a fost intenţia Domnului rostind aceste cuvinte se vede şi de acolo că le-a închis gura cu mai multă asprime după înviere, cînd i-a văzut că sînt şi mai curioşi. Acum le-a mai vorbit de multe şi nenumărate semne ale venirii Lui; după înviere însă le spune scurt: „Nu este al vostru a şti anii sau vremurile (Matei 24, 36)”. Apoi, ca apostolii să nu spună: „Sîntem nedumeriţi, sîntem dispreţuiţi, odată ce nu sîntem vrednici să ştim nici lucrul acesta”, Domnul continuă: „Pe care Tatăl le-a pus în a Sa Stăpînire (Fapte 1, 7)”.

Domnul ţinea mult să-i cinstească pe ucenici şi să nu le ascundă nimic; de aceea atribuie această cunoştinţă Tatălui Său, ca să le arate apostolilor că înfricoşător este lucrul acesta şi să nu-L mai întrebe. Dacă n-ar fi aceasta explicaţia, dacă Fiul într-adevăr n-ar şti ziua aceea, cînd o va şti? O va şti, oare, odată cu noi? Cine poate spune lucrul acesta? Fiul îl ştie bine pe Tatăl şi tot aşa de bine cum şi Tatăl îl ştie pe Fiul. Se poate, oare, să nu ştie ziua aceea? Mai mult! Duhul cercetează şi adîncurile lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 10); se poate, oare, ca Fiul să nu ştie nici timpul judecăţii? Se poate, oare, ca Fiul să ştie cum trebuie să judece, se poate să ştie tainele fiecărui om şi să nu ştie ceea ce-i cu mult mai neînsemnat decît aceasta? Se poate, oare, să nu ştie ziua, odată ce „toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut (Ioan 1, 3)”? Cel Ce a făcut neamurile, a făcut negreşit şi anii; iar dacă a făcut anii, a făcut şi ziua aceea. Cum poate, dar, să nu ştie ziua pe care a făcut-o? Voi, ereticilor, spuneţi că ştiţi şi fiinţa Fiului; şi Fiul să nu ştie, oare, nici ziua venirii Lui; să n-o ştie Fiul, Care este necontenit în sînul Tatălui? Şi este un lucru cu mult mai mare – şi nespus mai mare – să ştii fiinţa Fiului decît să ştii zilele! Cum? Vă atribuiţi vouă mai multă pricepere, iar Fiului nu-I îngăduiţi cît de cît, Fiului, „în Care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” ? Dar nici voi nu ştiţi ce este fiinţa lui Dumnezeu oricît v-aţi zbate şi nici Fiul nu ignoră ziua aceea, ci o ştie foarte bine.

De aceea, după ce Hristos a spus ucenicilor totul, după ce a spus vremurile şi împrejurările şi i-a dus chiar pînă la uşi – că le-a spus: „Aproape este, lingă uşi” -, a trecut sub tăcere ziua. „De cauţi ziua şi ceasul acela, îţi spune Domnul, n-ai s-o auzi de la Mine! Dar de întrebi de timpuri şi de semnele înainte mergătoare acelei zile, nu-ţi voi ascunde nimic şi ţi le voi spune pe toate cu de-amănuntul. Că Eu cunosc ziua aceea ţi-am arătat prin multe; ţi-am spus cîtă vreme va trece, ţi-am spus toate cele ce se vor întîmpla şi cît va trece de la acele întîmplări pînă în ziua aceea – că asta a arătat pilda cu smochinul – şi te-am adus chiar pînă în pridvorul acelei zile. Dacă nu-ţi deschid şi uşa, apoi o fac asta spre folosul tău”…. Apoi iarăşi, pentru ca ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care ceas vine Domnul vostru”. N-a spus: „Nu ştiu”, ci: „Nu ştiţi”. Cînd era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se opreşte şi iarăşi îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiţi. Le spune: „Privegheaţi!”, arătîndu-le că nu le spune ziua şi ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. „Aceea să cunoaşteţi, că dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gîndiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44)”.

De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: „Atunci va veni, cînd nu vă aşteptaţi”; voieşte să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoşi. Cu alte cuvinte spune aşa: „Dacă cei mai mulţi oameni ar şti cînd mor, negreşit că s-ar strădui în ceasul acela”.

Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obşte a sfîrşitului lumii, nici ziua morţii fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aştepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că e necunoscut sfîrşitul vieţii fiecăruia din noi.

În acest text Hristos Se descoperă pe Sine însuşi că este Domn; nicăieri nu o spusese atît de clar. Prin pilda cu stăpînul casei mie mi se pare că Domnul a vrut să-i îndemne spre virtute pe cei trîndavi; că ei n-au nici atîta grijă de sufletul lor cîtă grijă au de banii şi averile lor cei care se aşteaptă să-i atace hoţii. Aceştia cînd se aşteaptă să fie atacaţi, priveghează şi nu lasă să li se fure ceva din casă. „Voi însă, spune Domnul, deşi ştiţi că va veni ziua aceea – şi negreşit va veni -, nu privegheaţi nu sînteţi pregătiţi ca să nu fiţi duşi pe nepregătite de aici. De aceea, ziua aceea vine spre pierzarea celor ce dorm. După cum stăpînul casei, de ar şti cînd vine furul, ar scăpa de el, tot aşa şi voi, dacă aţi fi pregătiţi, aţi scăpa de pieire”. Aşadar, pentru că le-a amintit de judecată, îşi îndreaptă cuvîntul Său şi spre dascăli, vorbindu-le de osîndă şi răsplată. Mai întîi vorbeşte de cei ce săvîrşesc fapte bune şi termină cu cei ce fac păcate, pentru a-Şi încheia cuvîntul cu o înfricoşare….

Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim cînd trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte“.

(Fragmente din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, din OMILIA LXXVII, din Omilii la Ev. După Matei, cap. 24 )

sursa text:Razboi intru Cuvant