N-aştepta rugare multă
când vezi lipsa de-ajutor
până nici nu ţi se cere
ca s-ajuţi, — eşti tu dator!
Până nici nu-ntinde mâna
dă-i tu-ntâi celui flămând
mulţi mai bine mor de foame
decât a trăi cerând.
Până nu s-a stins lumina
toarnă-i untdelemnul viu,
du-i aproapelui pe Domnul
până nu e prea tirziu.
Du-I lui Dumnezeu căinţa
ce ţi-o cere ne-ncetat
până nu se-nchide graiul
până ochii n-au secat.
Cât tot vrei să ţi se ceară
ce eşti mai dator să dai
vine ziua fără lacrimi
vine ceasul fără grai,
Vine clipa fără vreme
vine drumul fără soţi
vine — cum ai da atuncea
cum ai da, — şi n-ai să poţi!
Traian Dorz
când vezi lipsa de-ajutor
până nici nu ţi se cere
ca s-ajuţi, — eşti tu dator!
Până nici nu-ntinde mâna
dă-i tu-ntâi celui flămând
mulţi mai bine mor de foame
decât a trăi cerând.
Până nu s-a stins lumina
toarnă-i untdelemnul viu,
du-i aproapelui pe Domnul
până nu e prea tirziu.
Du-I lui Dumnezeu căinţa
ce ţi-o cere ne-ncetat
până nu se-nchide graiul
până ochii n-au secat.
Cât tot vrei să ţi se ceară
ce eşti mai dator să dai
vine ziua fără lacrimi
vine ceasul fără grai,
Vine clipa fără vreme
vine drumul fără soţi
vine — cum ai da atuncea
cum ai da, — şi n-ai să poţi!
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu