Doua mii de ani,Iisuse

Doua mii de ani, Iisuse, au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeea.
Doua mii de ani…
si lumea nici acum nu Te-ntelege,
azi mai mult ca totdeauna, lumea-noata-n 'fardelege,
azi mai mult ca totdeauna plina-i de venin si ura,
ca s-arate ce straini sunt
de-a Ta voie din Scriptura.

Cei ce-Ti poarta Sfântu-Ti Nume
azi prin sânge stiu s-arate
cât cunosc ei frumusetea biblicei iubiri de frate,
câti din cei ce spun si astazi ca-s tot servi ai Tai – ca Ana,
au Cuvântul Tau în gura, iar în suflet pe satana
si, când predica iubirea cu-o evlavioasa gura,
al lor suflet stapânit e de cruzime si de ura,
când pe fata spun de pace
si vorbesc despre-mpacare,
pe ascuns lucreaza ura, vrajmasie tot mai mare
si, când spun ca-s plini de mila
si de-a ei chemare ’nalta,
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta…


O, Iisuse,
ce departe-i omenirea azi de Tine!
A’ iubirii Tale drumuri cât i-s astazi de straine!
Ce uitat si ne-nteles esti pentru-a lumii cunostinta,
cât de stearsa li-e din suflet dulcea, scumpa Ta fiinta,
ce pierduta-i amintirea fericirilor aduse,
ce dispretuite toate bunatatile nespuse,
ce putina ascultare Îti arata toti în viata,
parca niciodata lumea n-a vazut Slavita-Ti Fata,
nici duioasa Ta vorbire care mângâie si alina,
nici a inimii frumsete,
nici a harului lumina,
nici a sângelui putere care spala si sfinteste
si din care de-atunci viata
omenirea-n dar primeste!

O, Iisus, de-a’ Tale haruri ce dau viata fara moarte,
azi nu douazeci de veacuri, ci-o vecie ne desparte.
Si-n aceasta departare de-o vecie ce ne paste,
vai, nu ne miram ca lumea mai ca nu Te mai cunoaste…

Si de-ai vrea sa-i faci sa-Ti vada
iar lumina Ta curata,
o, ar trebui, Iisuse, sa vii iar la ei o data,
sa-ncepi iar din nou de-acolo,
de la iesle, de la paie,
sa întâmpini iarasi hule, si batjocuri, si bataie,
sa porti azi o alta cruce,
sa rabzi spini, scuipari si cuie
– dar acum de la aceia ce doresc „crestini“ sa-si spuie.

Când le-ai biciui pacatul si viata necurata,
cu-acea sfânta necrutare, cum ai mai facut odata
si le-ai spune adevarul care-i ustura si-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare, cei de azi, sa Te omoare!

Cum s-ar ridica Soborul de caiafe si de ane
sa-ntarâte împotriva-T;i ura gloatelor dusmane,
cum si-ar mai porni furia toti zarafii si stricatii,
bine-ascunsi sub motivarea apararii-ntregii natii
si Te-ar declara eretic si ca faci rascoala-n tara…

– Si iar temnita, Iisuse, si iar haina de ocara
si iar iude,
– caci acuma si mai multi sunt ca atunce –
mesterii stiu si mai bine
cum sa-Ti pregateasca-o cruce,
cuie azi sunt si mai multe
si mâini care sa le bata
si-ar fi astazi pe Golgota mult mai trist
ca-ntâia data!

…Si de mii de ori, Iisuse, de Te-ai coborî din Slava,
ai afla în lume-aceeasi stricaciune si otrava
si oricât de mult chema-i-vei la iubire si la pace,
setea lor de sfâsiere mai adânca se va face.
Si cu cât Tu coplesi-i-vei cu-o iubire tot mai mare,
ei cu-o ura mai adânca vor cauta sa Te omoare…
Caci în inima lor neagra zace patima ne-nvinsa
si-n ei dragostea-Ti cereasca naste-o ura mai aprinsa,
caci nu-s dornici nici de bine,
nici de mila, nici de pace
si de mii de ori, Iisuse, de-ai veni, la fel ar face.

Numai cei ce-i schimba harul, catre ceruri sa-i îndrume,
doar acestia sunt altfel – dar atuncea nu-s din lume!

Doamne, multa Ta rabdare fie binecuvântata,
datorita ei, întruna creste-aceasta sfânta ceata
si chiar daca-s multi aceia ce Te leapada cu ura,
sunt atâti si cei ce-asculta cu iubire si caldura!

Din iubirea pentru dânsii sa mai ai rabdare înca
si cu-acei ce-Ti poarta-n suflet vrajmasia cea adânca,
poate dragostea-Ti va face si-a’ lor inimi sa se ‘nmoaie,
îndelunga, nesfârsita, Doamne, bunatatea Ta e!
Caci doar unul de-ar întoarce,
dupa anii de-asteptare,
nu-i zadarnica nici Jertfa,
nici prea lunga Ta rabdare!…

Traian Dorz