Cer nou

Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi şi i-am spus
De noi cum nu ţi-e silă, prea scumpul meu Iisus
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi ?
Cum vrei să calce-n lume piciorul tău curat,
Cel care peste aripi de îngeri a călcat ?
Cum poala prea curată, stăpâne, n-o fereşti
În tină omenească să nu ţi-o murdăreşti ?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai ?
Cum suferi bezna noastră, tu soare strălucit
Cum poţi să rabzi ocara Tu, Doamne Preaslăvit ?
Şi cum, fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti
Tu, care stai în ceruri cu mari luminători
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să te cobori ?
Ca Petru, ani de-a rândul te-am izgonit mereu,
Ieşi de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu !
Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul tău curat
Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.
Cu pasul tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta, tot chipul Tu mi l-ai strălucit,
Cu focul Tău, pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de ’mpărat,
Mi-ai încăput în suflet, Tu cel neîncăput,
Şi sufletul meu iată, Tu cer nou l-ai făcut.
Şi sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti,
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

Maica Teodosia(Zorica Latcu)